În contextul întârzierilor înregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria și Republica Elenă (Kulata – Promachonas), odată cu instituirea, la 1 iulie, a noilor reguli privind intrarea cetățenilor străini în Republica Elenă, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut o convorbire telefonică cu omologul elen, Nikos Dendias, căruia i-a prezentat situația cu care se confruntă cetățenii români aflați în tranzit către Grecia, făcând apel la identificarea unor soluții pentru reducerea timpului de așteptare și evitarea aglomerării autoturismelor în acest punct de frontieră și sugerând deschiderea și altor puncte de frontieră, având în vedere demararea sezonului turistic.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a întreprins de urgență demersuri pe lângă Ministerul de externe elen, atât prin intermediul Ambasadei României la Atena, cât și pe lângă Ambasada Greciei la București, solicitând autorităților elene identificarea rapidă a unor soluții care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata – Promachonas.

  • Partea elenă a transmis că are în atenție situația creată la frontieră și că acționează pentru identificarea de soluții pentru fluidizarea circulației, inclusiv prin stabilirea de controale comune cu autoritățile bulgare.
  • O primă măsură deja luată este crearea unui flux separat pentru autoturismele înmatriculate în statele membre UE.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, din dispoziția ministrului afacerilor externe, un reprezentant al Consulatului General al României la Salonic se află la punctul de trecere a frontierei Kulata – Promachonas pentru a acorda asistență cetățenilor români.

Ministerul Afacerilor Externe va continua să urmărească îndeaproape evoluțiile cu privire la tranzitul cetățenilor români prin punctul de trecere al frontierei menționat și va rămâne în dialog constant cu autoritățile elene pentru a identificarea soluțiilor necesare reducerii timpului de așteptare și prevenirea unor astfel de situații în perioada următoare.

Pentru completarea formularului de trecere, citește și: Cod de bare pentru vacanța în Grecia. Cum completăm noul formular, cum suntem testați și cât stăm în izolare

Cozi de kilometri la punctul de frontieră

Cozi de kilometri s-au format în această dimineață la punctul de trecere Kulata-Promachonas de la frontiera dintre Bulgaria și Grecia. Românii care s-au aflat la coadă au scris pe rețelele de socializare că s-a înaintat foarte greu.

O parte din călători a estimat că au stat la coadă de circa 5 kilometri. Un alt turism a scris că a înaintat doar 100 de metri într-o oră. Un alt călător, a menționat, pe o pagină de Facebook dedicată turismului în Grecia, că „momentan la Kulata se înaintează 10 metri la 30 minute, iar coada are 9-10 km”.

Potrivit informațiilor furnizate de Cosmin Vasile, manager destinație Grecia al agenției de turism Hello Holidays, pentru wall-street.ro, este vorba despre o procedura pentru instalarea echipamentelor de scanare a codurilor de trecere a vămii, rezultate în urma completării formularului electronic.

Referitor la granițe, Promachonas este cea destinată autocarelor. Makaza, una dintre celelalte granițe, este folosită de către turiștii care aleg să călătorească pe cont propriu, cu un mijloc de transport personal, aceasta făcând legătura cu regiunea Thassos.

Vezi mai multe detalii în: Cozi de kilometri s-au format la punctul de trecere Kulata-Promachonas de la frontiera dintre Bulgaria și Grecia

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.

La cine puteți apela dacă aveți probleme în Grecia

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena +302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

Nu uita și de: Cât a stat un grup de turiști la granița deschisă a Greciei

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri