Continentul European ne-a copleșit dintotdeauna cu o istorie abundentă, dar și cu peisaje spectaculoase. De gastronomie, nici nu mai încape vorbă căci culturile statelor europene se remarcă printr-o bogăție de preparate culinare care mai de care mai bune. Desigur, toți turiștii se îngrămădesc să viziteze Londra, Paris sau Barcelona însă există și destinații turistice care nu sunt atât de mult în văzut lumii și care merită explorate.
În locul unei liste de obiective turistice pe care să le bifezi, îți propunem alegeri specifice anului 2025, adică locuri care promit vacanțe cu adevărat memorabile. Multe dintre aceste destinații sunt ferite de turismul în masă, evitând astfel aglomerația care, în ultimii ani, a creat tensiuni în marile orașe europene.
Indiferent că vrei să lenevești pe țărmul Mediteranei sau să cucerești piscurile Alpilor, îți prezentăm câteva destinații europene care merită descoperite în 2025.
1. Puglia, Italia
Sursa foto: Pexels
Sursa foto: Wall-Street.ro
În 2024, regiunea Puglia a înregistrat o creștere de 20% a sosirilor internaționale, cu peste 15 milioane de înnoptări. Cu două aeroporturi internaționale (Bari și Brindisi) și un interes tot mai mare din partea turiștilor, acum este momentul perfect să o vizitezi, înainte să devină „prea cunoscută”.
Pugliei este o regiune sudică din Italia, mai exact situată chiar în tocul „cizmei”, care a intrat mai greu pe radarul turiștilor, dar care oferă „un raport calitate-preț excelent comparativ cu Coasta Amalfi”, explică Coco Tran, consilier de turism și fotograf cu experiență în Italia. Ea subliniază frumusețea regiunii, apreciată pentru gastronomia locală, pentru litoral, dar și pentru siturile UNESCO precum Alberobello, unde am călătorit și noi. Wall-Street.ro a mai vizitat și Bari, Matera și Vieste pe care le recomandăm cu căldură.
Când să mergi: Sfârșitul primăverii (mai-iunie) și începutul toamnei (septembrie-octombrie), când temperaturile sunt plăcute și aglomerația mai redusă.
2. Coasta Alentejo, Portugalia
Sursa foto: Pexels
Deși Porto și Lisabona rămân în continuare magneți turistici, Portugalia are mult mai mult de oferit. Coasta Alentejo, o zonă care până acum a stat în „umbră” din punct de vedere turistic, se bucură în sfârșit de recunoașterea meritată. 2024 a fost cel mai bun an turistic din istoria regiunii.
„Coasta Alentejo se remarcă prin plaje neatinse și crame excelente”, spune consilierul în turism.
Deși mulți o adaugă ca extensie la o vacanță în Lisabona sau Algarve, această zonă merită o vizită de sine stătătoare, mai ales dacă ești pasionat de natură, istorie sau dacă te știi mai aventurier.
Peisajul spectaculos, traseele de ciclism și prețurile accesibile o transformă Coasta Alentejo într-o alegere perfectă pentru călătorii activi. Pentru pasionații de istorie, orașul Évora, inclus în patrimoniul UNESCO, oferă ruine romane și arhitectură medievală, iar Zambujeira do Mar are una dintre cele mai frumoase plaje ale țării.
Când să mergi: Vara, pentru plajă și drumeții. Toamna (septembrie-noiembrie) e ideală dacă preferi mai puțină aglomerație, mai ales că vremea va ține cu tine.
3. Andermatt-Sedrun-Disentis, Elveția
Sursa foto: Pexels
Dacă Chamonix și Verbier atrag împreună șase milioane de turiști anual, regiunea Andermatt-Sedrun-Disentis rămâne o comoară mai puțin cunoscută. Cele trei stațiuni interconectate oferă 180 km de pârtii și, în 2025, vor beneficia de investiții de 110 milioane de franci elvețieni pentru modernizări, inclusiv în sistemele de producere a zăpezii artificiale.
Totuși, această destinație nu e rezervată doar pentru sezonul rece. Vara poți parcurge spectaculosul traseu feroviar Glacier Express, poți face drumeții către Lago di Tom sau un tur cu bicicleta prin Alpii Uri. Regiunea păstrează farmecul satelor alpine autentice, așa că le poți explora în multe moduri.
Când să mergi: Iarna (decembrie-aprilie) pentru schi, vara (iunie-septembrie) pentru drumeții și ciclism, primăvara și toamna pentru peisaje pitorești și liniște.
4. Cap d’Antibes, Riviera Franceză
Cap d’Antibes se bucură în 2025 de un moment cultural de excepție, ceea ce face ca această zonă sofisticată a Rivierei Franceze să merite să te reîntorci, asta dacă deja ai vizitat-o în trecut. Anul 2025 marchează 100 de ani de la sosirea lui F. Scott Fitzgerald pe Coasta de Azur, un moment ce a contribuit decisiv la reputația boemă și artistică a regiunii.
Hotelul emblematic Belles Rives, reședință temporară a autorului în anii '20, își celebrează istoria printr-o serie de evenimente speciale. „Centenarul aduce o nouă relevanță acestui hotel legendar”, spune Andria Mitsakos, fondatoarea AMPR, agenția care reprezintă proprietatea.
Pe lângă evenimentele literare, Cap d’Antibes găzduiește și Festivalul Internațional de Jazz Juan-les-Pins în luna iulie, precum și celebrele focuri de artificii și sărbătorile de Ziua Națională a Franței. Spre finalul anului, zona devine un centru cultural pentru muzica clasică, grație Festivalului Internațional de Artă Sacră, unul dintre cele mai longevive festivaluri din regiune.
În plus, nici nu mai putem vorbi de faptul că ai Riviera Franceză la picioare: plaje cu nisip auriu, faleze largi, dar și atracții culturale precum Muzeul Picasso și Capela Matisse.
Când să mergi: Vara vin aici vedete și iubitori ai statului la plajă, dar lunile aprilie-iunie și septembrie-octombrie oferă temperaturi mai blânde și mai puțină aglomerație, deci sunt ideale pentru explorare și pentru evenimente culturale.
5. Slovenia
Sursa foto: Unsplash
În timp ce Italia se confruntă tot mai des cu supraaglomerarea turistică, Slovenia se afirmă drept o alternativă rafinată și liniștită. Este o țară mică, dar spectaculoasă, cu peisaje superbe și o identitate culturală aparte. Nova Gorica este orașul desemnat Capitala Culturală Europeană în 2025, deci e un moment perfect pentru a descoperi Slovenia.
„Slovenia este o țară mică, dar puternică”, spune James Montie, manager la Fox World Travel, care observă un interes crescut din partea turiștilor dornici de destinații mai puțin cunoscute. Lacul Bled, cu peisajul său de poveste, sau minunile subterane ale peșterii Postojna sunt doar câteva dintre atracțiile care definesc acest loc.
Consiliera de turism Kimberly Denison subliniază că Slovenia va deveni curând o destinație de top, mai ales în contextul în care se poziționează ca lider european în turismul sustenabil și în cel de wellness. În plus, 60% din suprafața țării este acoperită de păduri, iar Slovenia a fost desemnată, în 2016, prima „destinație verde” din lume.
Pentru iubitorii de natură, o drumeție în Parcul Național Triglav, ce găzduiește cel mai înalt vârf al țării, este obligatorie. Iar o noapte petrecută la Vila Bled, un fost palat de vară cu aer regal, completează perfect experiența.
Când să mergi: Lunile mai-septembrie sunt cele mai potrivite pentru explorări în aer liber, fie că este vorba de munte, lacuri sau peșteri spectaculoase.
Sursa: BBC