72 imagini
Deși Sharm el Sheikh sau Hurghada sunt destinații populare alese de romanii care vor sa meargă în concediu, în Egipt, țara are mult mai multe de oferit. La începutul acestei veri am avut ocazia să vizitez Alexandria, o călătorie despre care, trebuie să recunosc, mi-o imaginam și o visam încă din clasa a V-a, când deschideam pentru prima dată un manual de istorie și citeam despre minunile lumii antice, despre Farul din Alexandria, despre Alexandru cel Mare și despre celebra bibliotecă ce adună toată cunoașterea lumii.
Alexandria mi s-a părut, la o primă vedere, o combinație fascinantă, haotic și liniștit, nou și vechi dar niciodată depășit. Traficul din Egipt e un spectacol în sine și am avut ocazia să-l observ pe parcursul drumului meu de la aeroport și până la hotel. La 11 seara, claxoanele vibrau de zor, un lucru cu care nu pot spune că sunt obișnuită, căci se pare că în București regăsim doar o mică mostră din acest haos regăsit pe șoselele Egiptului.
Maxi-taxi-urile au aer condiționat „natural”, de la ferestrele larg deschise printre călători, iar taxiurile vechi gonesc și se comportă ca și cum ar fi mașini sport. Îmi par atât de vechi încât îmi amintesc, inevitabil de celebrul film cu Robert De Niro, din 1976. „Astea au prins două războaie”, glumește o colegă din microbuz.
Atenția îmi e furată de multiplele șaormerii, unde mă miră că toate au nume formate din patru sau cinci cifre. Am aflat ulterior că acelea nu erau, de fapt numele locurilor, ci numerele de telefon la care poți să suni ca să dai comanda de mâncare. Se pare că e un soi de modă sau de obișnuință în Egipt ca lanțurile mari de fast-food să practice acest lucru pentru ca oamenii să aibă acces mai rapid la livrare. În sfârșit, după ce m-am odihnit, am revenit cu forțe proaspete pentru a vizita orașul.
Alexandria mi s-a părut accesibilă și din punct de vedere logistic, mai ales datorită zborului direct operat de Join UP! din România. Am aterizat pe aeroportul din El Alamein, o regiune supranumită „Maldivele Egiptului”, aflată la aproximativ 110 km de oraș, în nord-vestul Egiptului, chiar pe coasta Mediteranei.
Am ajuns la Alexandria la final de iunie, într-o perioadă încărcată de semnificații locale și anume trecerea în noul an islamic, pe care egiptenii o sărbătoresc pe data de 26 iunie. Orașul se pregătea de sărbătoare, dar păstra aceeași dualitate dintre vechi și nou care m-a cucerit încă de când am pășit aici. Dovadă stăteau multele afișe cu Moustafa Madbouly, premierul țării, pe care le-am revăzut în multe locuri din oraș. De altfel, el este și oficialul care a decis ca această zi să fie stabilită drept zi liberă națională pentru ca oamenii să poată să se bucure alături de familie de Anul Nou Islamic, unul dintre cele mai importante evenimente pentru musulmani. Prin urmare, nu, Revelionul lor nu pică pe 31 decembrie, ca la noi, căci data sa variază și poate pica în date diferite de la an la an, după cum spune calendarului islamic Hijri.
Biblioteca din Alexandria, internetul vremurilor de odinioară
„Donde esta la biblioteca?” Ei bine, e chiar aici, în Alexandria. Lăsând, însă, gluma la o parte, e cea mai importantă bibliotecă din lumea dacă stăm să ne gândim bine.
Așadar, prima oprire a fost la Bibliotecă din Alexandria, un simbol al renașterii intelectuale, clădit pe ruinele uneia dintre cele mai celebre instituții de cultură din lume. Deși mulți o asociază cu imaginea clasică a unei biblioteci pline de cărți, în Antichitate aceasta nu era accesibilă publicului larg. A fost gândită ca un centru de studiu pentru elitele vremii sau, mai simplu spus, un „internet” înainte de internet și un loc rezervat doar celor cu posibilități, nu masei întregi.
Biblioteca originală din Alexandria a fost distrusă de o serie de evenimente tragice, desfășurate în lanț, care i-au ciopârțit existența de-a lungul timpului. Se crede că o primă distrugere parțială ar fi avut loc în timpul campaniei lui Iulius Cezar, în anul 48 î.Hr., când flota egipteană a fost incendiată și focul s-a extins până în zona portuară, afectând și o parte din biblioteca regală. Distrugerea sa a continuat, însă și în timpul stăpânirii romane și arabe.
Astăzi, Biblioteca are o arhivă colosală, digitalizată, în care poți accesa aproape orice carte publicată vreodată. La intrare, un citat de pe un perete m-a oprit în loc: „Fear of knowledge and the arrogant belief that the past is obsolete” („Frica de cunoaștere și modul arogant de a percepe trecutul ca pe ceva învechit”). Un mesaj simplu, dar atât de actual, care mă duce cu gândul la faptul că ignorarea trecutului este o formă de egoism și de aroganță pe care deja o facem, cu prețul de a repeta greșeli uriașe din trecut, cum este, de pildă și glorificarea nostalgică a unor ideologii totalitariste care ne limitau alegerile.
Apoi, făcând însă alți câțiva zeci de pași a văzut o priveliște care m-a impresionat profund. Tare m-am bucurat să văd tineri conștiincioși, veniți deja veniți în sala mare de studiu să învețe. Printre cei prezenți nu am putut să nu remarc cum, în mod predominant, printre siluetele studioase se numărau femeile. Erau tăcute și concentrate, cu foi și caiete în fața ochilor, dar și înconjurate de cărți și ecrane. M-am întrebat, privindu-le, cum reușesc să se concentreze să învețe, în același loc în care trec pe lângă ele chiar și sute de turiști pe zi. Nu pot să nu-mi amintesc de perioada în care eu eram studentă și în care țin minte că eram destul de sensibilă la zgomote în timp ce învățam. Dar se pare că nevoia te învață.
O altă surpriză plăcute a fost să descopăr Mașina Linotype, o mașinăria de tipărire creată de inventatorul germano-american Ottmar Mergenthaler, supranumit „al doilea Gutenberg”. Aceasta este o piesă rară care a revoluționat arta tiparului în secolul XIX. Practic, a fost primul dispozitiv capabil să compună rapid și ușor linii întregi de text pentru tiparnițe.
Biblioteca din Alexandria peste 8 milioane de cărți și găzduiește cel mai mare scanner de cărți din lume. În interior sunt muzee, galerii de artă, expoziții științifice, un planetariu și chiar și o secțiune de arte pentru nevăzători. Cred că cel mai interesant lucru mi s-a părut, însă, că Biblioteca din Alexandria include chiar o copie digitală completă a internetului (prin colaborarea cu Internet Archive), deci pare să încapsuleze, cumva, o cunoaștere a tuturor vremurilor. Mai mult, celebrul obiectiv turistic adăpostește o colecție (destul de mică, ce-i drept) de cărți interzise sau cenzurate în diferite epoci.
Deschisă în 2002, în imediata vecinătate a sitului care se presupune că a aparținut bibliotecii originale, clădirea este o adevărată capodoperă arhitecturală. Aceasta are o formă circulară ce simbolizează un soare care răsare din mare, văzut adesea ca fiind un semn al iluminării prin cunoaștere.
M-a dat pe spate (la propriu) pentru că dacă nu-mi ridicam mult privirea spre cer nu reușeam să văd cum trebuie pereții exteriori, acoperiți cu inscripții în 120 de limbi, inclusiv în limbi moarte. Îmi place să cred că profesoara mea de latină din liceu ar fi mândră să mă vadă aici, cum încă știu, chiar și după atâta timp, să pronunț fiecare cuvânt.
Cetatea Qaitbay, fortul renăscut din ruinele Farului din Alexandria
La câțiva kilometri de bibliotecă, pe malul mării, regăsim Cetatea Qaitbay sau Fortul Qaitbay. Ridicată în secolul XV de sultanul Al-Ashraf Sayf al-Din Qa'it Bay (da, știu, m-am chinuit puțin și eu să-l citesc) cetatea a fost construită exact pe locul unde odinioară se afla Farul din Alexandria, una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Acesta a fost nu doar un reper maritim, ci și un simbol al puterii, ingeniozității și măreției Alexandriei. Farul din Alexandria a fost primul far monumental din lume și, la vremea sa, una dintre cele mai înalte structuri create de om, după piramidele din Giza (despre care o să vorbim cu altă ocazie). A fost construit pe insula Pharos, aflată în largul portului Alexandriei, în Egipt, și conectată de oraș printr-un dig lung numit Heptastadion.
Farul a fost avariat în mai multe rânduri de cutremure între secolele al X-lea și al XIV-lea. Cel mai devastator seism a fost în 1303 pentru că a distrus farul aproape în întregime. În secolul al XV-lea, însă, sultanul mameluc Qaitbay a construit cetatea pe fundațiile vechiului far, cetatea care îi poartă și azi numele și pe care am vizitat-o în călătoria mea în Egipt.
Azi, locul oferă o panoramă superbă asupra orașului portului, un loc numai bun să-mi trag răsuflarea după treptele pe care le-am urcat în cetate. Cea care se distinge cel mai bine este, fără doar și poate, tot Biblioteca din Alexandria, datorită formei sale circulare care iese în evidență chiar și de la distanță.
Recomand și o plimbare prin cartierul vechi Anfushi, care s-a simțit ca o incursiune într-o Alexandrie mai puțin turistică, dar plină de viață. Aici găsești baruri pentru toate gusturile, restaurante locale, miros ascuțit de pește proaspăt și discuții purtate cu voce tare de localnici, poate și din cauza fundalului sonor dominat de claxoanele mașinilor care „cântă” aproape neîncetat.
Catedrala Sfântul Marcu
Poate că nu mulți știu, dar Egiptul a fost una dintre primele regiuni în care creștinismul a prins rădăcini adânci, iar în inima Alexandriei, se află un simbol viu al acestei istorii timpurii. Este vorba despre Catedrala Sfântul Marcu.
Cu o istorie care începe în anul 42-43, Catedrala Sfântul Marcu este considerată cea mai veche biserică creștină din Africa. Aici se află rămășițele apostolului Marcu, întemeietorul Bisericii Copte din Egipt. Cea mai mare parte a construcției actuale datează din secolul XIX, fiind restaurată și extinsă de mai multe ori, fără însă să altereze spiritul locului.
Ca să înțelegeți mai bine, copții reprezintă cea mai mare minoritate religioasă din Egipt, dar și una din cele mai vechi comunități creștine din Orientul Mijlociu. Deși biserica în sine mi s-a părut simplă și modestă, icoanele aveau ceva aparte, ce inițial nu mi-am putut explica. Culorile vii ale pe care le vedeam în fața ochilor îmi dădeau impresia că mă uit la icoane pictate de copii, oricât de ciudat ar suna asta. Aveam, însă, mai târziu să aflu că icoanele coptice fix așa arată și că nu își propun să fie realiste sau sofisticate artistic, ca cele pe care le vedem în biserica ortodoxă de la noi. Deși nu sunt un om religios de fel și nu am exercițiul de a intra în contact atât de des cu locașuri de cult, recunosc că aceste icoane m-au impresionat, poate și pentru că am simțit că au un limbaj mai citit. Am înțeles ulterior că aceste icoane modeste, cu proporții intenționat deformate transmit un mesaj spiritual tocmai din acest considerent.
Amfiteatrul Roman Kom El-Dikka
Puține locuri din Alexandria îți vorbesc atât de clar despre trecut ca Amfiteatrul Roman din Kom El-Dikka. Este singurul amfiteatru roman descoperit până acum în Egipt și unul dintre cele mai bine conservate.
Construit în secolele II-III d.Hr., în perioada romană târzie, amfiteatrul era parte dintr-un complex urban, care includea băi publice, săli de curs, un auditoriu și o bibliotecă secundară, fiind, practic, un adevărat campus academic al vremurilor. Arheologii au descoperit locul destul de târziu, abia în anii ’60, în timpul unor lucrări de construcție. De atunci a devenit una dintre cele mai importante situri arheologice din oraș.
Arena semicirculară, cu 13 rânduri din marmură albă, nu era folosită pentru luptele de gladiatori, așa cum poate vă imaginați. În acel loc aveau loc recitaluri muzicale, dezbateri filozofice sau diverse spectacole de teatru, toate activități care arătau clar faptul că Alexandria avea, mai curând „o vocație” intelectuală.
Un detaliu interesant pe care ni l-a comunicat ghidul local a fost și cel legat de teoriile potrivit cărora mormântul lui Alexandru cel Mare s-ar putea afla în imediata apropiere a acestui amfiteatru.
„Nu știm sigur, însă toate descoperirile de până acum ne duc către acest indiciu. Dar lucrurile sunt încă în desfășurare, arheologii încă lucrează aici să afle cât mai multe informații. Totuși, trebuie spus că nu există dovezi arheologice foarte precise, care să susțină ideea că mormântul lui Alexandru cel Mare a fost găsit în Amfiteatrul Roman din Alexandria.Toate relatările antice indică faptul că mormântul s-ar fi aflat, la un moment dat, în Alexandria, dar locația exactă nu a fost până acum confirmată.
După vizita mea mea în Alexandria, concluzia este una cât se poate de simplă: Egiptul nu e doar o destinație de vacanță, ci și o lecție de istorie pe care nu ai cum să o uiți. Dincolo de ziduri și de blocuri care stau să cadă și de zumzetul infernal al claxoanelor, egiptenii nu sunt doar politicoși, ci sunt incredibil de ospitalieri și mereu preocupați să-ți fie bine. Te întreabă, te îndrumă, îți zâmbesc mereu și se oferă să te ajute.
