Ce salarii vor primi angajații Dacia începând de anul viitor
Demarate la finele lunii trecute, negocierile dintre conducerea Dacia și Sindicatul Angajaților Dacia (SAD) s-au încheiat în data de 23 decembrie. După o lună de discuții, iată că avem și rezultatele sub forma CCM-ului pe 2026, care include salarii și prime mărite, dar și alte beneficii.
Presa locală indică faptul că anumite categorii de angajați vor primi măriri în sume fixe, în timp ce alți angajați, prin proces individual, vor primi măriri salariale procentuale. Per total, se pare că angajații nu au primit majorări salariale atât de mari pe cât și-ar fi dorit.
Iată cine va primi măriri fixe de salariu de la 1 ianuarie 2026 și care vor fi sumele, în funcție de domeniile de activitate și pozițiile ocupate:
- Muncitori din fabricație serie și servicii: majorare de 500 de lei,
- Muncitori mentenanță și meserii clasice: majorare de 500 de lei,
- Șefi UEL Fabricație & Management exploatare industrială – nivel 1: majorare de 400 de lei,
- Management tehnic/economic & specialiști – nivel 1: majorare de 350 de lei.
Categoriile de angajați prevăzute să primească măriri salariale procentuale, de la 1 aprilie 2026:
- Șefi UEL Fabricație & Management exploatare industrială – nivel 1: creștere individuală de 1,2%
- Management exploatare industrială – nivel 2: creștere individuală de 5,5%
- Management tehnic/economic & specialiști – nivel 1: creștere individuală de 1,8%
Ce beneficii vor primi, din 2026, angajații Dacia
Conform datelor publicate într-o notă informativă primită de angajați și analizată de sursa citată, vor fi și angajați care vor rămâne cu leafa pe loc în 2026. Este vorba, mai exact de cei de la management tehnic, economic și alți specialiști de nivel 2, precum și managerii de servicii. La Dacia, „nivel 1” și „nivel 2” se referă la trepte ierarhice interne din grila de funcții, nu la vechime sau studii în sine. Ele indică nivelul de responsabilitate, complexitate și autoritate al postului.
Trebuie spus și că angajații vor beneficia de o majorare a valorii tichetelor de masă la 45 de lei, adică o creștere de 100 de lei/lună. Acordul prevede și acordarea mai multor prime:
- Primă de rezultat: 1.500 de lei, acordată în luna ianuarie;
- Primă excepțională: 500 de lei, acordată în luna ianuarie;
- Primă excepțională: 500 de lei, acordată în luna septembrie.
De asemenea, Renault informează că salariul minim în cadrul Renault Group România va ajunge la 4.450 de lei, începând cu luna iulie 2026. Creșterile menționate vin pe fondul unui an 2025 dificil, cu vânzări fluctuante în România din cauza lipsei primei de casare oferite de programul Rabla, care a repornit abia de la finele lui septembrie.
Dacia, fiind un producător de buget, se baza în trecut într-o pondere mai mare decât alți constructori pe subvenția Rabla, ceea ce a afectat vânzările de modele noi pe piața din România, conform spuselor lui Mihai Bordeanu, Country Manager Dacia România. De asemenea, în toamnă relatam și despre o potențială încetinire a producției la Mioveni, care i-a forțat pe angajați să ridice un semnal de alarmă și să avertizeze că în viitor s-ar putea ajunge la reduceri de personal dacă aceste măsuri vor fi puse în practică.
Conform informațiilor apărute în presă, Dacia ar dori să reducă producția cu până la 165 de mașini pe zi începând din 2026. Pentru context, la ora actuală, Dacia are o capacitate zilnică de 1.357 de vehicule, adică 65 de mașini pe oră sau o mașină finalizată la fiecare 55 de secunde. Fluxul producției poate varia în funcție de cerere sau de perioada calendaristică, dar nivelul de 62 - 65 de mașini pe oră este menținut aproape tot anul.
Ca urmare a acestei reduceri a producției, sindicaliștii au semnalat că un număr de 900 de persoane sunt în pericol. Scăderea producției cu 165 de vehicule pe zi ar însemna o scădere a producției zilnice de peste 10% față de nivelul din prezent. Conform cifrelor Dacia, la Mioveni lucrează 6.856 de persoane.