Înscrierea persoanelor fizice în programul Rabla nu va începe, așa cum fusese anunțat anterior, pe data de 19 iunie. Așteptând instalarea noului Guvern, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat amânarea deschiderii înscrierilor, dar mișcarea pune presiune suplimentară pe toată industria auto, după cum explica recent, într-un interviu acordat Wall-Street.ro, Mihai Bordeanu, Director Dacia pe România și pe Europa de Sud-Est.
Programele AFM care nu au început încă, înghețate pe termen nedeterminat
În 2025, ca urmare a situației politice volatile, programul Rabla a început mai târziu ca niciodată. Astfel, în timp ce în anii anteriori persoanele fizice puteau să se înscrie încă din lunile februarie sau martie, anul acesta, conform calendarului oficial, sesiunea pentru acești beneficiari trebuia să înceapă pe 19 iunie.
Vorbim la trecut pentru că, în timp ce Rabla a demarat deja Rabla pentru UAT-uri și pentru persoane juridice, înscrierea pentru persoane fizice a fost amânată până la instalarea unui nou executiv. Oficial, programele deja aflate în desfășurare nu sunt înghețate, fiind amânată doar deschiderea programelor care nu au început deja.
Rămâne, însă, de văzut ce alocare bugetară va mai exista și pentru aceste programe, dar și pentru cele care încă nu au început odată cu publicarea bugetului creionat de viitorul Guvern.
Conform președintelui Nicușor Dan, negocieri formale pentru formarea noului Guvern vor avea loc mâine, cu formațiunile politice pro-europene. Conform informațiilor existente, cele mai mari șanse pentru a fi numit premier le-ar avea Ilie Bolojan, actualul președinte al PNL și fost președinte interimar. Cu toate acestea, nu se știe încă dacă PSD, cel mai mare partid parlamentar, va intra la guvernare.
În acest context, producătorii auto sunt puși în fața unei situații incerte. Mihai Bordeanu a discutat recent cu Wall-Street.ro și despre importanța programului Rabla pentru industrie, explicând că el este „esențial” pentru Dacia, chiar mai mult decât în cazul altor constructori.
Dacia, pusă sub presiune de începerea întârziată a programului Rabla
Clienții Dacia așteaptă începerea programului Rabla pentru a obține finanțare. Sursă foto: Dacia
„Pentru noi, programul Rabla este mai important decât pentru restul pieței pentru că avem în continuare acest profil de clienți constrânși din punct de vedere financiar”, a explicat șeful Dacia pe România. „Pe acești clienți, Rabla i-a ajutat să treacă peste [o parte din] greutatea economică”.
Bordeanu susține că Rabla este esențială pentru marca pe care o conduce. „Faptul că ea a întârziat așa mult ne pune într-o situație foarte dificilă financiar, dar înainte de aspectul financiar este aspectul la care noi ținem foarte mult la Dacia și anume satisfacția clientului.”
Vorbind despre problemele economice provocate de începerea Rabla abia la jumătatea anului, Bordeanu a făcut trimitere la stocurile pe care Dacia le-a strâns în așteptarea demarării programului pentru persoane fizice. „Noi am produs foarte multe mașini pentru clienții din România, pe care le ținem pe stoc,” a spus acesta, într-un interviu care a avut loc înainte de anunțul de înghețare a Rabla.
Dacia speră că decalajele de vânzări din perioada ianuarie - mai vor putea fi recuperate în a doua parte a anului, dar asta depinde de data la care va începe în cele din urmă Rabla. „Sper că putem să recuperăm ce s-a pierdut în primele șase luni, dar depinde de cât de repede începe [Rabla]”, a spus Bordeanu.
Clienții Dacia încing telefoanele pentru a afla când pot primi mașinile cu reducerile Rabla
Mihai Bordeanu, Director Dacia pe România și pe Europa de Sud-Est, speră că românii nu vor pierde încrederea în Rabla. Sursă foto: Dacia
„Pentru clienți, este un mare grad de nemulțumire pentru că toată lumea își dorește o mașină, vrea să o cumpere”, a adăugat șeful Dacia. Acesta a explicat că, pentru orice producător auto, pe parcursul unui an există mai multe perioade „cu vad”, în care vânzările cresc. Deja s-au ratat perioadele de Paște, dar și cea din jurul vacanței de 1 mai.
În anii trecuți, când Rabla începea primăvara, constructorii vindeau bine în aceste perioade, dar, în 2025, Bordeanu se teme că ar putea fi pierdută și perioada prielnică de vară. „Suntem practic la jumătatea anului și noi n-avem încă programul. Este probabil cel mai greu demaraj al programului de când există Rabla,” a adăugat Bordeanu. „Vara joacă un rol important: vrei să pleci în vacanță cu mașina pe care ți-o cumperi.”
„Clienții noștri sună, la Vocea Clientului, în disperare, cu diverse întrebări”, a adăugat șeful Dacia. Concret, sunt mulți care așteaptă să-și cumpere o mașină cu subvențiile puse la bătaie în programul Rabla, dar există multe neclarități, mai ales în contextul schimbării metodei de înscriere a persoanelor fizice în program.
Care este riscul dacă Rabla continuă să fie amânată
Vânzările de mașini noi au scăzut semnificativ în România în 2025, în lipsa Rabla. Sursă foto: Shutterstock.com
Mihai Bordeanu a tras un semnal de alarmă cu privire la viitorul programului Rabla, vorbind despre o scădere a încrederii populațiie dacă programul va fi în continuare amânat. El a avertizat că ne putem trezi într-o situație în care toată lumea pierde, nu doar clienții și producătorii, ci și autoritățile, care nu-și mai ating țintele de decarbonizare asumate față de Uniunea Europeană.
„Dacă Rabla începe și oamenii nu se văd beneficiari ai finanțării, atunci vor fi îndoieli mari în viitorul programului Rabla”, a declarat acesta. „Nu o să ne mai ajute nici pe noi, nici pe clienți și nici pe guvernanți, deci ne-am putea îndrepta, dacă nu suntem atenți, către un joc cu sumă negativă, în care toată lumea pierde”.