Tesla Roadster ar putea fi lansată în câteva luni. Supercarul electric al lui Elon Musk a fost amânat aproape 10 ani

Sursă foto: Tesla

Tesla Roadster ar putea fi lansată în câteva luni. Supercarul electric al lui Elon Musk a fost amânat aproape 10 ani

Cuprins Articol:
Apariția a două imagini, recent înregistrate de producătorul american de mașini electrice Tesla, sugerează că lansarea mult așteptatei generații a doua a celebrei Tesla Roadster, mașina care a început povestea mărcii conduse astăzi de Elon Musk, ar fi putea fi aproape, scrie Auto Express.

Când ar putea fi lansată Tesla Roadster 

Recent, două imagini au fost înregistrate de Tesla. Una dintre ele prezintă lateralul stilizat al unui Roadster, cu linia deja cunoscută, dar ușor diferită în partea posterioară față de conceptul prezentat anterior. O altă imagine arată noul logo pe care Tesla îl va folosi pentru Roadster. 

Aceste înregistrări, depuse pe lângă Biroul pentru Mărci și Patente al SUA în 3 februarie, sugerează că lansarea celei de-a doua generații a sportivei electrice este aproape. Informația vine, arată sursa citată, la doar câteva săptămâni după ce CEO-ul Elon Musk a vorbit despre o potențială „lansare în primăvară”. În toamna anului trecut, vorbind în cadrul podcastului găzduit de Joe Rogan, Musk a spus că „lansarea lui Roadster poate deveni cea mai memorabilă lansare de produs din istorie”.

Dacă, într-adevăr, mașina va fi lansată în primăvară, atunci producția va începe cândva în 2027, căci în mod normal producția demarează la 12-18 luni după prezentare. Asta înseamnă că miile de clienți care și-au arătat interesul pentru Roadster nu-și vor primi mașina mai devreme de finalul lui 2027.

Musk a mai spus, relativ recent, că Roadster va fi „cea mai bună mașină din ultima generație a modelelor conduse de oameni”. Într-o discuție cu investitorii, în T4 2025, Musk a spus că, pe viitor, Tesla va produce exclusiv mașini autonome, cu excepția noului Roadster. Deja, compania a promis că se va concentra pe mașini fără șofer, așa cum este Robotaxi, respectiv pe roboți. Din acest motiv, producția mai vechilor Model S și Model X va fi sistată în acest an. 

Musk a mai declarat că „speră” ca lansarea să aibă loc în aprilie, motiv pentru care presa sugerează că evenimentul ar putea avea loc pe 1 aprilie. De ce? Pentru că, în acest mod, Tesla ar putea să amâne din nou lansarea, pe motiv că a fost doar o „păcăleală” de 1 aprilie. 

Motivele din spatele diverselor amânări au fost multiple. Ultimele scuze găsite de Musk arată cu degetul către alte modele Tesla care ar fi „mai importante pentru binele umanității”, motiv pentru care au primit prioritate în dezvoltare. „Aș vrea să le mulțumesc celor care încă suferă în așteptarea lui Roadster după ce au depus un avans pentru mașină”, declara Musk anul trecut, înainte de a puncta că „proiectarea mașinii este aproape finalizată”.

Ce specificații va avea noua Tesla Roadster

Tesla Roadster a fost anunțată în 2017 și, de atunci, mii de clienți au depus avansuri de 40.000 de euro pentru a sta la coadă în așteptarea noului model. Acesta ar trebui să coste spre 200.000 de euro, dacă ne referim la varianta de bază. În plus, va exista o versiune de lansare denumită „Founders Series”, dar în cazul acesteia, avansul este chiar mai mare decât prețul de achiziție - peste 210.000 de euro. Musk a spus că această ediție specială va fi fabricată într-o serie limitată de doar 1.000 de exemplare și că, ulterior, ar putea fi lansată și o versiune și mai performantă. 

Legat de performanțe, Musk a făcut în trecut o serie de declarații absurde, cum că mașina ar fi echipată cu rachete. Totuși, el a oferit și niște informații care par mai credibile. Printre acestea, menționăm că a spus că Roadster ar accelera de la 0 la 100 km/h în 1,9 secunde ca și Model S Plaid, deși viteza maximă a mașinii sport va fi de 400 km/h, deci mult mai rapidă decât berlina care are 1.016 cai putere. Mai mult, timpul de accelerare de la 0 la 160 km/h al Roadster-ului ar putea fi de doar 4,2 secunde, ceea ce este mai rapid decât poate accelera Porsche Cayman GTS de la 0 la 100 km/h.

La fel ca la Model S Plaid, șasiul Roadster-ului este așteptat să aibă două motoare electrice pe puntea spate și unul pe puntea față - iar Musk spunea că vor avea un cuplu combinat de 10.000 Nm. Tesla susținea, de asemenea, că noul său model electric va parcurge sfertul de milă (402m) în 8,8 secunde, devenind prima mașină de serie care coboară sub pragul de nouă secunde.

Motoarele vor fi alimentate de un pachet de baterii de 200 kWh, care este aproape dublu față de dimensiunea oricărei alte baterii de mașini electrice actuale. Tesla spune că unitatea va oferi o autonomie maximă de 620 de mile sau aproape 1.000 km - o cifră impresionantă pentru orice mașină, cu atât mai mult pentru una electrică. Nu este însă clar, în aceste condiții, cât de greu va fi Roadster.

Interiorul mașinii nu a fost prezentat nici pe concept, dar ceea ce știm este că mașina nu va avea un hardtop electric, ci un acoperiș cu zonă vitrată și schelet metalic ce va fi scos manual și pus în portbagaj. Cu alte cuvinte, Tesla Roadster va fi, mai degrabă, o mașină targa, la fel ca Porsche 911 Targa sau Chevrolet Corvette. În plus, mașina va avea un layout interior 2+2, deci ar trebui să aibă loc măcar doi copii în scaunele din spate. 

 

Personalizate pentru tine