Consiliul Concurenței a refuzat prezența în dealing room
Instituțiile de credit au adresat reprezentanților Consiliului Concurenței invitația de a lua parte la ședințele din dealing room, însă au fost refuzate. În situația în care reprezentanții Consiliului Concurenței ar fi asistat la o ședință desfășurată într-un dealing room, ar fi observat procesele operaționale, constrângerile de reglementare și mecanismele efective ale pieței monetare. Într-un demers fără precedent de transparență, Asociația Română a Băncilor și-a oferit suportul tehnic pentru clarificarea oricăror aspecte privind funcționarea piețelor financiare, având în vedere că evoluția indicelui ROBOR este determinată de fundamentele pieței monetare, nu de acorduri între bănci.
Solicităm transparență Plenului Consiliului Concurenței privind decizia și probele
Comunitatea bancară solicită prezentarea publică a deciziei de amendare și a modalității prin care s-a adoptat aceasta în Plenul Consiliului Concurenței, transparentizarea voturilor, a raționamentului și a probelor care stau la baza deciziei. Consiliul Concurenței ignoră răspunsul la întrebarea care este fapta concretă pentru care s-au aplicat sancțiuni de o asemenea gravitate și demonstrarea unei așa zise culpe a băncilor cu explicații convingătoare. Sancțiunile istorice decise au mai degrabă legătură cu motive extrinseci băncilor și sunt de ordin conjunctural. Sectorul bancar a acționat permanent cu bună-credință și a manifestat deschidere spre dialog cu autoritățile.
Acțiunea transformată într-o abordare personală
Nu este pentru prima dată când Consiliul Concurenței a mai analizat această piață și aceeași arhitectură de funcționare, însă concluziile au fost diametral opuse, abuzive și lipsite de fundamentare și de argumente concrete. Concluziile par dictate anul acesta de președintele Bogdan Chirițoiu care pare a fi transformat acțiunea într-o luptă personală. Am putea aprecia că este un abuz fără precendent calificarea drept anticoncurențială a unei activități desfășurată de câteva decenii sub supravegherea autorităților competente și în conformitate cu legislația în vigoare cunoscută de toate instituțiile implicate.
Atragerea răspunderii penale
O instituție publică profesionistă ar fi trebuit să se documenteze temeinic la reglementatorul pieței, în acest caz Banca Națională a României, să ia parte la ședințele în dealing room, să înțeleagă mecanismele de funcționare ale economiei și să se abțină de la construirea percepției vinovăției și de la instigarea clienților, înainte ca instanțele să se pronunțe. Absența unei astfel de conduite afectează credibilitatea statului român și considerăm că acest abuz trebuie sancționat pe cale legală. În măsura în care vor fi identificate elementele constitutive ale unei infracțiuni, solicităm angajarea răspunderii penale a persoanelor care, prin acțiunile sau omisiunile lor au condus la un asemenea abuz.
Comunitatea bancară va utiliza toate instrumentele legale disponibile pentru a contracara efectele acestei decizii pe care o consideră profund eronată.