Libra vine cu o nouă opțiune pentru firme: nu mai trebuie să introducă datele cardului la fiecare cumpărătură online

Foto: Libra Internet Bank

Libra vine cu o nouă opțiune pentru firme: nu mai trebuie să introducă datele cardului la fiecare cumpărătură online

Cuprins Articol:
Companiile care folosesc carduri Visa Business emise de Libra Internet Bank nu vor mai fi nevoite să introducă datele cardului la fiecare cumpărătură online. Banca a lansat serviciul Visa Click to Pay, care permite salvarea cardului o singură dată și utilizarea acestuia ulterior la comercianții participanți, cu scopul de a simplifica și accelera procesul de plată.

Cum funcționează Visa Click to Pay

Prin Visa Click to Pay, utilizatorii își pot înregistra cardul o singură dată și îl pot utiliza ulterior pentru plăți online la comercianții participanți, fără introducerea repetată a datelor cardului. Soluția combină simplitatea procesului de checkout cu tehnologii avansate de securitate, oferind o experiență de plată mai rapidă și mai fluentă.

„Companiile au nevoie de instrumente care le simplifică activitatea, inclusiv atunci când efectuează plăți online. Prin Visa Click to Pay, clienții Libra Internet Bank beneficiază de o experiență mai rapidă și mai intuitivă, fără introducerea repetată a datelor cardului, păstrând în același timp standardele ridicate de securitate oferite de Visa. Este încă un pas prin care aducem tehnologia mai aproape de nevoile reale ale mediului de afaceri”, a declarat Diana Mărăcineanu, Director Divizia Carduri, Libra Internet Bank.

Cum ajută noua soluție de la Visa comercianții?

„Pe măsură ce comerțul digital continuă să evolueze, experiența de checkout devine o componentă tot mai importantă a interacțiunii consumatorilor cu comercianții. Visa Click to Pay contribuie la simplificarea plăților online, permițând consumatorilor să finalizeze cumpărăturile mai ușor și în siguranță, oferind în același timp comercianților o soluție care îi poate ajuta să reducă rata de abandon a coșului de cumpărături și să crească rata de conversie. Prin inovații precum Click to Pay, Visa continuă să susțină dezvoltarea unui ecosistem de comerț digital fără fricțiuni, mai sigur și mai eficient”, a declarat Elena Ungureanu, Country Manager Visa România.

Introducerea Visa Click to Pay face parte din strategia Libra Internet Bank de dezvoltare a unor servicii digitale care reduc efortul operațional al companiilor și simplifică interacțiunile financiare de zi cu zi. Într-un context în care viteza și eficiența au devenit criterii esențiale pentru mediul de afaceri, Libra continuă să aducă instrumente care transformă procesele uzuale în experiențe mai simple.

Personalizate pentru tine