Dacă acordul comercial UE-SUA pică, americanii vor fi cei mai afectați
Amundi nu se teme nici că recenta decizie a Parlamentului European de a suspenda acordul comercial cu SUA, din cauza amenințărilor președintelui american Donald Trump cu privire la Groenlanda, va deraia scenariul optimist pentru 2026.
”Cred că această recentă decizie a Parlamentului European face parte din tactica de negociere... vorbim de niște negocieri dure. O escaladare a războiului tarifelor sau o înghețare a acordului comercial dintre UE și SUA ar fi negativ în special pentru economia americană și abia apoi pentru economia europeană”, a declarat Lorenzo Portelli, head of Cross Asset Strategy, Amundi Investment Institute.
Totuși, el spune că nu se grăbește să devină pesimist după recenta decizie a liderilor europeni.
”Cred că o soluție pozitivă va fi găsită... poate nu pentru Donald Trump, deoarece el este îngrijorat cu privire la alegerile «midterm» de anul acesta. Mai trebuie menționat că nici anul trecut, când războiul tarifelor începuse, nu am văzut panică în rândul directorilor de companii din cauza acestor tarife”, a mai adăugat Portelli.
Încheiat în vara anului trecut, acordul comercial UE-SUA prevede taxe vamale de 15% asupra exporturilor europene către SUA şi suprimarea taxelor în ceea ce priveşte exporturile americane către Uniunea Europeană.
Donald Trump a ameninţat mai multe ţări europene - Danemarca, Norvegia, Suedia, Franţa, Germania, Regatul Unit, Olanda şi Finlanda - că le va impune tarife vamale suplimentare până când va fi încheiat "un acord pentru vânzarea completă şi integrală a Groenlandei". Această suprataxă, de 10%, va deveni efectivă din 1 februarie şi ar putea ajunge la 25% la 1 iunie acest an, a declarat liderul american.
”Riscurile geopolitice nu sunt de neglijat, dar realist vorbind foarte puține crize geopolitice au determinat sentimentul general din piețe. Nici acum nu cred că sunt în situația în care problemele geopolitice vor fi factorul determinant al sentimentului de pe burse”, consideră Lorenzo Portelli.
Recesiune nu, dar mai ușor cu ”goana” după AI
Piețele financiare nu se află într-o fază de recesiune a profiturilor, iar mediul general rămâne favorabil pentru investițiile în active riscante, precum acțiunile, consideră analiștii Amundi care nu cred într-un scenariu de recesiune globală anul acesta.
”Nu credem în recesiune. Nu credem în recesiune în nicio regiune majoră globală. Nu suntem nici într-o fază de recesiune a profiturilor. Mediul general este ok pentru investițiile în active riscante (n.red. acțiuni), dar trebuie diversificat pe active altele decât AI. Mă refer, de exemplu, la acțiuni europene. Considerăm că bursele europene sunt subevaluate în prezent”, este de părere Lorenzo Portelli.
El atrage atenția că entuziasmul din jurul inteligenței artificiale a dus la o concentrare excesivă a pieței și la o explozie a investițiilor CAPEX (n.red. în cercetare și dezvoltare) în AI, un fenomen care va trebui „normalizat” în 2026.
”Da, există riscuri. De exemplu, în SUA, creșterea CAPEX în companiile care dezvoltă sau au legătură cu dezvoltarea AI este nebunească. Această creștere nebunească trebuie normalizată în 2026. Concentrarea pieței este extremă (n.red. pe companii americane care au legătură cu tehnologia AI). E un risc ce nu poate fi ignorat din acest motiv trebuie să diversificăm investițiile”, menționează reprezentantul Amundi.
Potrivit acestuia, investițiile în AI au fost susținute până acum în mare parte din banii cash pe care companiile îi aveau la dispoziție, însă pe măsură ce acestea vor apela tot mai mult la capitalul investitorilor, presiunea pentru livrarea de profituri va crește.
”Companiile de AI s-au dezvoltat până acum folosind free cash flow, și este bine că s-a întâmplat asta, dar când se va crește pe baza banilor de la investitori aceștia vor vrea să vadă profituri pentru banii pe care îi investesc”, menționează Lorenzo Portelli.
Încă un an bun pentru aur. Ce estimări are Amundi
Amundi anticipează o temperare a creșterii economice globale la 3% în 2026, și 3,1 în 2027, față de 3,3% în 2025. Potrivit analiștilor administratorului de fonduri, perspectivele economice globale favorizează o abordare moderată pro-risc, echilibrată, diversificată, cu active rezistente la inflație.
Amundi vede aurul ca o opțiune solidă de diversificare a portofoliilor și are o țintă de preț de aproximativ 4.800–4.899 de dolari pe uncie până la finalul acestui an. Aurul se tranzacționează în prezent pe piețele internaționale la 4.868 dolari/uncie.
Deși în piață există experți care văd aurul și la 6.000 de dolari pe uncie anul acesta, Amundi nu crede că acest nivel va fi atins în 2026, dar nu exclude complet scenariul în viitor.
”Anul acesta nu vedem aurul la 6.000 de dolari, dar pe termen mediu, da. Perspectiva noastră cu privire la evoluția aurului este susținută în primul rând de achizițiile pe care băncile centrale ale țările emergente le au în plan: mai exact, acestea vor să adauge încă 5.000 de tone de aur la rezerve în următorii 5 ani ani. Un alt factor pozitiv pentru aur constă în faptul că acesta reprezintă un activ bun pentru diversificare în perioade cu tensiuni geopolitice, precum cea actuală”, a declarat Lorenzo Portelli.
Cotaţia aurului a atins un nou nivel record în luna ianuarie, escaladarea tensiunilor din Iran şi sporirea îngrijorărilor privind independenţa Rezervei Federale a SUA (Fed) majorând cererea pentru active de refugiu.
Pe parcusul anului 2025, cotaţia metalului prețios a înregistrat o creştere de 65%, cea mai mare creştere anuală de după 1979.