Articol semnat de academicianul Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal din România.
Care este efectul blocării strâmtorii Ormuz
Pentru România, ca și pentru celelalte state din UE, războiul regional din Orientul Mijlociu vine cu mari riscuri și daune, cu un nou val de perturbații în economia globală. Blocarea strâmtorii Ormuz (prin care trece cca. 20 la sută din țițeiul și gazele lichefiate din lume) este un șoc puternic pe latura ofertei, care privește, prin efecte, o multitudine de bunuri și servicii – în condițiile în care piețele de energie sunt interconectate global.
Cu cât acest blocaj va dura mai mult, cu atât impactul asupra prețului combustibililor, al fertilizanților, heliului etc. va fi mai sever și persistent. Mai grav este faptul că deja a fost avariată o bună parte din infrastructura energetică din regiune, ceea ce indică că nu se va reveni probabil curând la prețurile de dinainte de război. Este de notat că nivelul prețurilor depinde și de alternativa mobilizabilă pe care o oferă sursele de energie regenerabilă și energia nucleară, dacă pot oferi substitut acționabil în mod rapid.
Creșterea mare și persistentă a prețului energiei echivalează cu o modificare a prețului său relativ (în raport cu prețurile altor bunuri și servicii), care va cauza un puseu inflaționist – în mod diferit în funcție de situația aprovizionării cu energie, dimensiunea și gradul de dezvoltare ale unei economii.
Realitatea economică: Țările mai dezvoltate pot amortiza mai ușor acest șoc
Țările mai dezvoltate pot amortiza mai ușor acest șoc, așa cum s-a întâmplat la criza prețului țițeiului din 1973, când țări arabe, unite într-un cartel, au multiplicat de aproape patru ori acest preț. Noul șoc energetic împarte state și actori economici în câștigători și perdanți, în raport de mișcarea raportului de schimb (terms of trade) între furnizori de energie și consumatori neți de energie. Țările care au exploatare proprie de gaz și țiței au o situație privilegiată. Populația, peste tot, suferă dacă nu beneficiază de protecție, în diverse forme. Dar protecția costă (cum a fost în pandemie și în șocul energetic cauzat de invadarea Ucrainei); bugetele publice și deficitele bugetare pot fi lovite sever în țările care suferă o deteriorare puternică a raportului de schimb extern și care nu pot riposta prin suirea prețurilor la bunurile și serviciile pe care le exportă.
Un nou război într-un context global foarte complicat Europa a trecut printr-o succesiune de crize în ultimele două decenii, care au zdruncinat-o puternic: criza financiară globală, pandemia, invadarea Ucrainei, noua politică internațională a celei de-a doua administrații Trump (cu demantelarea sistemului instituțional instaurat după al Doilea Război Mondial, resuscitarea sferelor de influență economică și geopolitică, războiul tarifar etc.), subminarea relației transatlantice, războiul din Orientul Mijlociu.
Era de mai mult timp evident că ascensiunea economică și tehnologică a Chinei va induce o reacție din partea SUA pe diverse planuri, că o lume multipolară va fi mai greu să găsească aranjamente de securitate. Dar schimbările în ordinea geopolitică a lumii se fac în mod dezordonat și cu multe costuri. Întoarcerea spre interior a multor economii (inward looking syndrome), cu accente de protecționism și măsuri de politică industrială, nu este surprinzătoare, dat fiind că se schimbă balanța puterii în lume și există fracturi sociale și economice adânci, care cer răspunsuri în politici guvernamentale – pe fondul eșecului unei globalizări negestionate. Și nu trebuie să mire venirea în prim-plan a considerentelor de securitate, ce exprimă o schimbare în funcția de preferință= a unei societăți ce se confruntă cu riscuri de securitate – valoarea relativă a bunurilor și serviciilor ce aduc mai multă securitate crește.
Războaiele fac teren mai neted pentru populism și demagogie
O „economie de război” are o altă structură a bugetului public față de una în timp de pace. Războiul din Orientul Mijlociu, ca și cel din Ucraina (care durează de peste 4 ani), testează arme noi, ca și modul de ducere a unui război; se utilizează orice mijloc ce poate reprezenta o armă de confruntare – strâmtoarea Ormuz închisă de Iran este un caz grăitor. Se produc stricăciuni mari, iar impactul asupra bugetelor naționale este major. Dacă se pune la socoteală creșterea cheltuielilor de apărare, legată și de intensificarea cursei înarmărilor, realizăm cât de riscantă este direcția în care merge lumea. Trebuie introdusă aici ca variabilă și utilizarea AI (inteligența artificială) ca vector de luptă. De remarcat că datoriile publice erau la niveluri mari în numeroase țări, în timp ce criza costului vieții a devenit o constantă în starea economică și psihologică a multor cetățeni, ceea ce explică și o criză a structurilor de guvernanță publică. La aceasta se adaugă o criză a spațiului fiscal – sunt puține țări care fac față la noi presiuni pe bugete naționale. Războaiele și dezechilibrele economice/sociale fac teren mai neted pentru populism și demagogie, pentru partide radicale, pentru proliferarea tendințelor.
Nu ar fi nevoie de noi taxe și impozite în afara celor din pachetele de măsuri
Războiul din Orientul Mijlociu este o lovitură pentru Europa (UE), pentru economia României, care trece printr-un proces de consolidare fiscal-bugetară dureros. Este de amintit că anul 2024 s-a încheiat cu un deficit cash de 8,7 la sută din PIB și ESA de 9,3 la sută din PIB (un deficit cvasi-egal cu cel din anul pandemiei, 2020). Aceste deficite au fost de departe cele mai înalte din UE. În 2025, deficitul ar fi fost mai înalt de 10 la sută din PIB dacă nu ar fi fost înghețate salariile bugetarilor și pensiile la nivelul din noiembrie 2024. Programul de corecție bugetară a făcut ca deficitul să fie chiar mai mic decât ținta asumată la rectificarea din noiembrie 2025: 7,65 la sută din PIB față de 8,4 la sută din PIB (în varianta cash). Această performanță s-a datorat restructurării programului PNRR (trecerea de proiecte de la împrumuturi la granturi), cheltuielilor cu dobânzile mai mici decât cele programate la a doua rectificare din noiembrie, cheltuielilor cu personalul și subvențiile mai mici, precum și creșterii unor venituri bugetare. Guvernul țintește un deficit cash de 6,2 la sută din PIB în acest an. Nu ar fi nevoie de noi taxe și impozite în afara celor din pachetele de măsuri. Adoptarea măsurilor de răspuns la noul șoc energetic nu ar trebui să deraieze mersul consolidării bugetare. Creșterea de taxe și impozite, deși dureroasă pentru cetățeni, a fost necesară. Numai o tăiere de cheltuieli (cum s-a argumentat uneori în dezbaterea publică) nu făcea posibilă atingerea țintei de deficit.
Scăderea, în termeni reali, a cheltuielilor cu salariile și pensiile (prin înghețare la nivelul nominal din noiembrie 2024), în condițiile unei inflații medii de peste 7 la sută, a fost mijlocită de creșterea taxelor și impozitelor și de liberalizarea tarifului la electricitate – care au cauzat un puseu inflaționist. Adesea se ignoră compromisuri inevitabile în alegerile de politică economică. De pildă, nu putea fi evitată o inflație mai mare în condițiile creșterii taxelor și impozitelor. Iar această opțiune de ajustare a deficitului bugetar (ce implică o „taxă” prin inflație) este de comparat cu imposibilitatea de a reduce cheltuielile publice la dimensiunea cerută de unii preopinenți. Sau o altă dilemă: poți avea consolidare bugetară (reducere de deficit) concomitent cu stimulare economică? Evident că nu se poate. Este neavenit, deci, să se vorbească despre „relansare economică” în 2026, an în care consolidarea bugetară este în desfășurare – cu o diminuare 2026 programată a deficitului bugetar de la 7,65 la sută din PIB la 6,2 la sută din PIB; impulsul fiscal este intens negativ în acest an, iar rata de politică monetară nu poate fi coborâtă atât timp cât inflația este încă înaltă (a atins 9,69 la sută în decembrie 20257).
Intervine și impactul războiului din Orientul Mijlociu, care poate duce economia în teritoriu negativ. Investițiile publice pot susține producția și cererea agregată și în 2026, dar nu pot anula impulsul fiscal negativ reclamat de consolidarea fiscală. Se poate vorbi însă despre măsuri de politică economică care să sprijine anumite firme și cetățeni vulnerabili. Este de menționat că ajustarea fiscală are un caracter regresiv, care a afectat mai ales cetățenii cu venituri foarte mici. Dar consolidarea fiscală trebuie să continue, dată fiind dependența finanțării României de piețele externe. Este bine că S&P a reconfirmat recent ratingul suveran al României. Întrebarea unora de ce economia nu crește mai mult, când investițiile publice au fost considerabil mai mari în 2025, iar cele programate în 2026, cca. 8 la sută din PIB, sunt un record absolut față de media din deceniul precedent, trebuie să ia în considerare comprimarea, în termeni reali, a veniturilor individuale și structura investițiilor publice; între acestea din urmă, unele nu sunt orientate către dezvoltarea de bunuri și servicii care reduc deficitul comercial (tradables).
Există risipă a banului public și corupție și, de aceea, reforme în sectorul public sunt necesare
Totodată, investițiile în infrastructură au efecte notabile asupra producției agregate și productivității pe termen mai lung, nu neapărat pe termen imediat. Persistă, totodată, o aversiune înaltă față de risc în sectorul privat. De-a lungul ultimilor 15 ani, investițiile publice au fost, în medie, între cele mai înalte în UE, cu niveluri record în 2025 și cel programat în 2026 (anul în care se încheie PNRR). Problema deficitului bugetar a fost cauzată nu de investiții, ci de stimularea excesivă a consumului și neglijarea necesității de a avea venituri fiscale superioare, potrivite cu nevoile unui stat membru al UE. Nivelul veniturilor fiscale din România (cca. 29 la sută din PIB în 2024) este foarte jos, mult sub media din UE (de cca. 40 la sută din PIB) și chiar sub cea din regiune (de 34-35 la sută din PIB). Reducerea deficitului bugetar reclamă creșterea veniturilor fiscale, care se poate realiza printr-o mărire a bazei de impozitare și a gradului de colectare (a TVA, în principal). Reformele din sectorul public sunt importante pentru eficiență și pot ajuta diminuarea deficitului bugetar; sunt importante aceste reforme și din considerente de echitate economică și socială. Există risipă a banului public și corupție și, de aceea, reforme în sectorul public, în administrația publică și în guvernanța unor întreprinderi de stat sunt necesare. Aceste reforme cer însă timp, fiindcă intervin elemente instituționale și de comportament social, grupuri de interese cu putere în societate.
Deficitul bugetar trebuie judecat în relație cu cel de cont curent. În 2024, deficitul de cont curent a fost de 8,2 la sută din PIB, iar în 2025 probabil puțin sub 8 la sută din PIB. Reducerea deficitului bugetar ar diminua și deficitul de cont curent, a cărui finanțare se face prin împrumuturi considerabile. Consolidarea bugetară este necesară și pentru a ține sub control datoria publică, care este în jur de 60 la sută din PIB; aceasta a crescut de la 39 la sută din PIB în 2019. Evoluția datoriei publice a devenit o vulnerabilitate majoră pentru economie, date fiind ratele la care se împrumută statul român. În lipsa corecției bugetare, datoria publică s-ar îndrepta către 80 la sută din PIB în câțiva ani.
Atenuarea impactului războiului din Orientul Mijlociu
Este bine că Guvernul a decis continuarea plafonării tarifului la gaz pentru 2026 și că se va prelungi plafonarea adaosului comercial la bunuri alimentare de bază. Intervenția statului de atenuare a impactului războiului din Orientul Mijlociu trebuie să aibă în vedere câteva repere: nu trebuie să fie periclitată consolidarea bugetară; trebuie să fie ajutate sectoarele esențiale pentru economie (agricultura și transportatorii); ajutorul să fie temporar; ceea ce câștigă statul din creșterea prețurilor la energie să fie utilizat pentru compensarea celor care au nevoie de sprijin. Companiile care au profituri excepționale din creșterea prețului energiei să fie impozitate suplimentar (windfall gains tax).
Cheltuieli de apărare Administrația Trump a decis să crească aceste cheltuieli în SUA la 1,5 trilioane USD (adică cca 5 la sută din PIB, de la 3,19 la sută din PIB în 2024), ceea ce va exercita presiune mai mare asupra țărilor europene, unde media este în jur de 2 la sută din PIB, dar cu diferențe semnificative între statele UE (în jur de 1,2 la sută în Spania, cca 3,3 la sută din PIB în țările baltice, 4,1 la sută din PIB în Polonia – în 2024). Programul SAFE poate finanța achiziții de echipament militar și lucrări de infrastructură (cam ¼ din cele cca 16 miliarde euro alocate României). Dar SAFE poate compensa numai parțial încheierea PNRR în 2026 și are impact asupra datoriei publice, ca și asupra deficitului.
Ce va fi după 2026 pentru România?
Ce va urma după anul 2026? Este o întrebare crucială, care privește capacitatea de a continua reducerea deficitului public, respectiv consolidarea fiscală. Dacă se va reduce gap-ul la TVA și la impozitul pe profit în mod substanțial și împreună cu alte măsuri (de exemplu: controlul cheltuielilor bugetare în relație cu dinamica PIB-ului nominal), deficitul ar putea să scadă sub 4 la sută din PIB în câțiva ani.
Creșterea veniturilor fiscale printr-o colectare mult mai bună (reducerea gap-ului la TVA și la alte impozite) este un „război” intern pe care România trebuie să îl câștige; aici se vor testa și voința politică, precum și capacitatea de a învinge grupuri de interese potrivnice. Nivelul scăzut al veniturilor fiscale/bugetare este o chestiune de securitate națională, date fiind presiunile mari asupra bugetului public. Trebuie să avem în vedere relația dintre rata de creștere a PIB nominal (rata reală plus deflatorul) și costul împrumuturilor (rostogolirii datoriei publice). În condiții favorabile, relația amintită poate ajuta consolidarea fiscală, dar există și reversul medaliei. Riscuri pentru consolidarea bugetară aduce și anul electoral 2028. Relația amintită mai sus poate fi perturbată de șocuri externe; aceste șocuri pot fi produse de evoluții geopolitice, războaie (precum cel din Orientul Mijlociu), de efecte nefaste ale unui nou val de dereglementare a sectorului financiar și de expansiunea activelor cripto, de erodarea independenței unor bănci centrale. De aceea, este necesar ca procesul de consolidare fiscal-bugetară să nu deraieze, fără a neglija însă aspecte de coeziune socială și echitate. Consolidarea fiscală este absolut necesară pentru a ameliora ratingul suveran al României.
Dacă am rămâne blocați cu deficitul la cca 6 la sută din PIB în anii ce vin, este improbabil ca evaluarea actuală a ratingului să se schimbe; aceasta se poate chiar deteriora dacă nu se va stabiliza datoria publică. Comparațiile cu alte state din UE care au datorii publice substanțial mai mari trebuie să aibă în vedere dimensiunea economiei, puterea industrială și avuția națională, gradul de competitivitate, nivelul veniturilor bugetare, finanțările de pe piața internă, balanța externă, apartenența sau nu la zona euro etc.
Aderarea la zona euro
Aderarea la zona euro nu poate avea loc atât timp cât nu avem deficite bugetare mici (3 la sută din PIB) și o inflație joasă în mod sustenabil, o datorie publică sustenabilă. Necazurile din România sunt cauzate, în principal, nu de nonapartenența la zona euro, ci de erori în politica fiscală/bugetară. Comparația care se face cu Bulgaria, în termeni de aderare la zona euro, subestimează rolul consiliului monetar în guvernanța publică din țara vecină, un regim de politică monetară introdus acum cca. trei decenii pentru a stăvili mari turbulențe financiare, economice și sociale. Aderarea la zona euro are o semnificație geopolitică mai mare în condițiile actuale și prefigurabile.
Mediul internațional este tot mai incert și dezordonat
Lumea se fragmentează, cu poli de putere între care se desfășoară o confruntare geopolitică intensă. Sistemul multilateral constituit după al Doilea Război Mondial este în demantelare, ilustrată și de retragerea SUA din numeroase organizații internaționale. Regulile în relațiile internaționale își pierd din relevanță.
Instabilitatea este în creștere
Tensiunile și confruntările militare proliferează. Războiul din Ucraina durează de mai bine de 4 ani, iar cel din Orientul Mijlociu a pus economia globală pe jar. Războiul tarifar declanșat de SUA și războiul din Orientul Mijlociu au afectat sever relația transatlantică. UE și Canada încearcă să dezvolte relațiile comerciale cu India și China, precum și cu America Latină (acordul Mercosur pentru UE), pentru a salva din multilateralism ceea ce se poate. Ce politică va avea Fed în continuare contează mult pentru mișcarea piețelor financiare internaționale; promovarea activelor cripto vine cu riscuri pentru stabilitatea financiară internațională și pentru politicile băncilor centrale. Inteligența artificială poate amplifica riscurile sistemice.
Pentru suveranitatea monetară a UE este important ca BCE să introducă un euro digital. Cash-ul însă are sens să existe, inclusiv din rațiuni de securitate. Gradul de incertitudine tot mai ridicat în sistemul internațional, erodarea regulilor și arbitrariul în politicile unor țări, revenirea la sfere de influență și o nouă cursă a înarmărilor – toate acestea pun presiune crescândă pe bugete naționale și creează provocări majore pentru politici publice și private. Acest context global nefavorabil face necesar ca autoritățile din România să valorifice cât mai bine resursele proprii, să practice politici macroeconomice prudente și să sprijine coeziunea UE și a NATO. Pentru securitatea României contează mult ca Ucraina să obțină garanții de securitate solide și ca UE să devină mai puternică, ca NATO sa nu devină irelevantă. Fondurile europene vor reprezenta în continuare un element esențial pentru procesul investițional intern, deși în diminuare ca pondere în PIB după 2026 (când se încheie PNRR). Este vital să reușim consolidarea bugetară și să trecem către un model de creștere care să urmărească sectoare cu valoare adăugată mai mare și reducerea dezechilibrelor externe.
