Educația rămâne cea mai valoroasă investiție pentru că viitorul mediului de afaceri depinde de tinerii de astăzi, care, prin competențele, creativitatea și adaptabilitatea lor, vor modela economia de mâine, vor inova industrii și vor determina capacitatea României de a rămâne competitivă pe piața globală.
Elevii de azi vor fi angajații de mâine și au nevoie de îndrumare pentru a-și alege viitoarea carieră sau viitorul loc de muncă, susțin reprezentanții de la Asociația Business Service Leaders (ABSL). Pentru ca ei să înțeleagă mai bine cerințele viitorului, ABSL și Școala de Valori au mers în mai multe licee din țară și au organizat dialoguri între elevi și specialiști din diferite domenii de activitate, în cadrul proiectului „Career Day”.
Educația este investiția cu cel mai mare randament pe termen lung, iar pentru ABSL rămâne o prioritate strategică. Rezultatele Career Day confirmă această nevoie: 67% dintre elevi au subliniat importanța unor astfel de inițiative pentru conectarea cu profesioniști și pentru înțelegerea abilităților necesare în viitor. Este momentul ca și politicienii să înțeleagă că numai prin educație putem construi o Românie competitivă, capabilă să își păstreze tinerii acasă și să asigure dezvoltarea pe termen lung.
Adrian Baron, Președinte ABSL
În anul şcolar 2024–2025, programul „Career Day” a ajuns în 47 de licee din București, Brașov, Cluj, Iași și Timișoara și au participat 2.500 de elevi. 155 de specialiști din 34 de companii membre ABSL au oferit peste 140 de ore de mentorat și dialog. Obiectivul a fost să prezinte tinerilor oportunitățile din domeniul serviciilor de business și IT și să îi ajute să își descopere o potențială carieră.
Rezultatele evaluărilor realizate înainte și după întâlniri arată schimbări semnificative de percepție. Dacă anterior 43,2% dintre elevi erau indeciși în privința carierei, după Career Day 41,86% dintre aceștia și-au clarificat opțiunile. În plus, ponderea celor care consideră important să își construiască un plan de carieră a crescut de la 43,9% la 77,41%. Elevii au conștientizat mai bine atât rolul consilierii vocaționale, cât și importanța dezvoltării competențelor pentru viitor.
„Mediul de afaceri trece printr-o transformare comparabilă cu Revoluția Industrială”
Piața muncii din România se transformă accelerat, cu o cerere tot mai mare pentru competențe digitale. Succesul depinde de programe de perfecționare bine implementate și de o colaborare solidă între mediul privat și cel public. Studiile recente de HR arată că selecția candidaților în funcție de competențe este de cinci ori mai corelata cu performanța ulterioară decât nivelul de educație și de peste două ori mai relevantă decât experiența anterioară.
Mediul de afaceri trece printr-o transformare comparabilă cu Revoluția Industrială. Nu putem anticipa fiecare etapă, dar știm că economia globală se va remodela profund. Ca de fiecare dată, diferența o va face capacitatea de adaptare (flexibilitatea, reziliența și agilitatea) augmentate de această dată de gândirea analitică și de competențele digitale. Acestea sunt reperele care ne ajută să navigăm prin incertitudine și să valorificăm oportunitățile viitorului.
Cătălin Iorgulescu, Vicepreședinte ABSL
Conform Raportului privind viitorul locurilor de muncă emis in 2025 de Forumul Economic Mondial, companiile din România manifestă un angajament puternic în dezvoltarea și recalificarea angajaților: 94% dintre angajatori intenționează să investească în formarea acestora, peste media globală de 85%.
Până în 2030, aproape 50% dintre angajați vor avea nevoie de formare sau recalificare, în timp ce aproximativ 40% își vor putea continua activitatea fără schimbări majore. În România, 29% dintre angajați vor fi sprijiniți prin programe de perfecționare, iar 18% vor trece prin procese de recalificare și redistribuire către noi roluri.
Pe măsură ce transformările digitale, globalizarea și modelele de afaceri emergente accelerează schimbarea, companiile membre ABSL estimează că majoritatea joburilor pentru care vor recruta până în 2030 vor suferi transformări profunde comparativ cu cele existente astăzi.