S-a redeschis pista de decolare - aterizare 08R/26L a Aeroportului Internațional Henri Coandă București, după finalizarea lucrărilor la căile de rulare A și G, aferente pistei.
Proiectul a avut ca obiectiv prioritar optimizarea condițiilor de operare a aeronavelor la standarde ridicate de siguranță, în condițiile previziunilor de creștere accelerată a traficului aerian.
Lucrările s-au executat pe o suprafață totală de 3.300 mp și au constat în schimbarea balizajului și înlocuirea straturilor asfaltice la cele două căi de rulare a aeronavelor.
Proiectul a fost finalizat în perioada de timp planificată, de 6 zile.
Pentru derularea în condiţii de siguranţă absolută a activităţilor aeroportuare, pista a fost închisă în această scurtă perioadă.
Lucrările s-au desfășurat astfel încât impactul asupra traficului aerian pe aeroport a fost minim.
Pista de decolare/aterizare nr. 1 de la Aeroportul Otopeni a fost închisă o săptămână, începând cu 28 iulie. Reprezentanții Companiei Naționale Aeroporturi București au anunțat că se fac lucrări la căile de rulare a avioanelor.