Pentru București, unde noile linii de metrou urmează să subtraverseze zone foarte dens construite, miza nu este doar ca lucrările să se termine mai repede, ci ca ele să nu afecteze clădirile, străzile și infrastructura deja existente.
Mariana Garștea, director general Sixense România și președinte al Asociației Profesionale pentru Monitorizare Geotehnică și Structurală, spune că monitorizarea unei linii de metrou este un domeniu aparte tocmai pentru că lucrările subterane urbane implică riscuri multiple.
„Monitorizarea structurală și geotehnică pe o linie de metrou e o filosofie aparte. Lucrările urbane în mediul subteran sunt foarte riscante, fiindcă există mulți factori. De asta trebuie făcute foarte bine temele înainte”, explică Mariana Garștea.
Sixense România este companie specializată în monitorizarea în timp a construcțiilor și infrastructurii, de la clădiri și poduri, până la lucrări subterane și proiecte mari de infrastructură. Compania a fost implicată în monitorizarea lucrărilor de metrou, inclusiv pe Magistrala 5, tronsonul Drumul Taberei (Secțiunea Râul Doamnei-Eroilor).
„Am fost activi pe toate liniile de metrou, și la București, și la Cluj. Pe lotul 1 din linia 5, am fost în contract de monitorizare doar pe perioada execuției. A fost licitație publică, am participat, am luat contractul și apoi s-a terminat contractul nostru cu Metrorex”, spune Mariana Garștea.
Lucrările la metroul din Drumul Taberei au fost un proiect revoluționar pentru România, supravegheat din satelit
Tehnologia folosită pe marile șantiere de metrou a trecut de mult de etapa măsurătorilor punctuale făcute doar în teren. Se folosește tehnologie InSAR, adică imagini din satelit pentru detectarea deformărilor terenului sau ale construcțiilor, de ordin milimetric. Sateliții aparțin Agenției Spațiale Europene.
La metroul din Drumul Taberei, spune Mariana Garștea, sistemul de monitorizare a fost unul de pionierat pentru țara noastră. „Ce am lucrat la linia de metrou 5 lotul 1 a fost revoluționar. Au fost primele sisteme de instrumentare și monitorizare subterană și geotehnică automatizate, care transmiteau în timp real datele către o bază centralizată. A fost primul proiect din toată România care a fost monitorizat și din satelit cu tehnologie InSAR”, afirmă ea.
Monitorizarea nu s-a rezumat însă la imagini satelitare. Pe clădirile din zonele cu risc au fost montați senzori, coordonați prin stații totale robotizate, pentru a se observa dacă imobilele din apropierea șantierelor se înclină sau se tasează. În teren au fost instalate echipamente precum piezometre, care măsoară nivelul apei, tasometre, pentru tasarea terenului de fundare, și inclinometre în structurile de sprijin ale stațiilor de metrou.
„Proiectantul și constructorul identificau tipul de risc, iar noi veneam cu echipamente de măsurat adaptate acelui risc, pentru că doar măsurând poți să controlezi riscul și să intervii în cazul în care există deviații”, spune Garștea.
Una dintre tehnologiile folosite la acel proiect a fost reprezentată de stațiile totale robotizate controlate de la distanță, așa-numiții „Centauri”.
„Una dintre tehnologiile revoluționare care a fost aplicată la metrou a fost acei Cyclops, acei centauri, stațiile totale robotizate pilotate de la distanță, care au monitorizat și infrastructura, adică străzile, deformarea străzilor, fără niciun echipament la sol. Totul s-a făcut prin configurare și tehnologie. Centaurii vedeau și strada, și clădirea în același timp”, explică ea.
Ce au în comun actualele lucrări la metrou cu Agenția Spațială Europeană
Legătura dintre noile linii de metrou și Agenția Spațială Europeană ține de felul în care pot fi urmărite deformările terenului și ale construcțiilor. Sixense a folosit în 2020 imagini de la Sentinel-1, un satelit al Agenției Spațiale Europene, pentru un studiu pe București. Ulterior, în 2025, compania a realizat un nou studiu, de data aceasta cu imagini de rezoluție mai bună, pentru infrastructură și zonele care vor fi traversate prin subteran de viitoarele linii de metrou.
„Noi am făcut în 2020 și 2025 două studii InSAR pe București. La primul am lucrat cu imagini făcute de Sentinel-1, care este un satelit al Agenției Spațiale Europene. Planeta noastră este orbitată de tot felul de sateliți. Cei care sunt folosiți în scop științific sunt deținuți de ESA și sunt plătiți de noi, ca cetățeni europeni”, spune directoarea Sixense.
Diferența față de imaginile clasice, de tip Google Earth, este că sateliții folosiți pentru astfel de analize nu doar fotografiază, ci și măsoară deformările.
„Acești sateliți au un senzor activ la bord, nu unul pasiv, cum sunt cei folosiți de Google Earth, unde noi vedem imagini. Este un senzor activ care măsoară deformabilitatea. Satelitul trece prin același punct la intervale de șapte zile, să zicem, și ne arată diferența dintre imagini, adică deformarea pentru construcții, infrastructură. Toate aceste date se procesează și, în timp, arată care este nivelul de deplasare”, explică Mariana Garștea.
Pentru viitoarele linii de metrou, utilitatea acestei tehnologii este mai ales retroactivă: poate arăta cum s-au comportat zonele vizate înainte ca șantierul să înceapă. „Mai ales la o linie de metrou, e important să studiezi zona înainte să începi să sapi. Și expertiza are limitele ei, fiindcă ține de prezent, dar nu știi ce s-a întâmplat în trecut, cum s-a comportat construcția în ultimii ani, nu știi decât starea ei tehnică”, spune Garștea.
Aici intervin imaginile obținute din satelit: „Sentinel-1 este singura modalitate prin care poți să studiezi retroactiv, fiindcă toate imaginile culese sunt arhivate. Acele imagini se pot obține, doar că e necesară și procesarea lor de un expert, fiindcă au rezoluție mare, e nevoie de putere de procesare. Colegii noștri iau retroactiv toate imaginile arhivate, le procesează, iar asta ne dă un istoric de comportare a acelor zone”, explică ea.
Ce este zona de influență și ce au de făcut cei care locuiesc lângă șantierele noilor magistrale de metrou
Pentru locuitorii din apropierea unui șantier de metrou, termenul-cheie este „zona de influență”. Aceasta este aria în care lucrările pot avea impact asupra clădirilor, drumurilor, podurilor sau altor structuri existente. Nu înseamnă automat că apar probleme, ci doar că acele construcții trebuie evaluate înainte și în timpul lucrărilor.
„Într-un astfel de caiet de sarcini apar, la condiții, niște capitole dedicate clădirilor și construcțiilor din zona de influență, și e un subiect care trebuie tratat cu mare atenție și de autorități, și de proiectant, și de cei care întocmesc caietul de sarcini”, spune directoarea Sixense.
Procesul ar trebui să înceapă înainte de intrarea utilajelor în șantier. Mai întâi se stabilește zona de influență, încă din etapa studiului de fezabilitate, apoi sunt expertizate construcțiile din acea arie.
„Autoritatea contractantă cere direct celor care fac studiile și proiectarea să expertizeze toate construcțiile din zona de influență. Mai întâi se trasează zona de influență, la nivel de studiu de fezabilitate, și toate construcțiile din această zonă se expertizează. Poduri, infrastructură, clădiri”, explică Garștea.
Important este să existe o fotografie tehnică a stării inițiale, înainte să se sape groapa, să fie aduse utilajele și să înceapă vibrațiile. „Expertiza dă acele limite maxime de fisurare, de tasare, fără de care nu poți să creezi un program de monitorizare a întregii zone de influență. În funcție de limitele maxime admise, totul este adaptat și în subteran. E un nivel înalt de precizie, de sensibilitate a măsurătorilor făcute, care clar ține și de condițiile geotehnice”, mai spune ea.
Pentru proprietari sau asociațiile de proprietari, primul lucru important este să afle dacă imobilul lor se află în zona de influență a șantierului. Al doilea este să întrebe dacă a fost făcută expertiza inițială și dacă există un program de monitorizare. Momentul-cheie este ceea ce specialiștii numesc „T zero”, adică starea de referință a clădirii, înainte de începerea lucrărilor.
„T zero, acel moment al monitorizării, trebuie să fie înainte să înceapă șantierul și să apară groapa și să continue în faza de construcție. Factorii sunt cum se stabilizează zona, cum evoluează șantierul, pe întreaga durată a execuției”, explică Mariana Garștea.
De aceea, rezidenții sunt cu atât mai interesați să permită accesul specialiștilor care vin să facă măsurători sau inspecții. Este în interesul lor să existe date clare despre starea imobilului.
„Dacă își știu drepturile și că trebuie să le fie expertizate casele înainte de a începe orice șantier în zona de influență, atunci știu că trebuie să întrebe de monitorizarea construcțiilor învecinate șantierului, pentru că pot să vadă expertizele, zona de influență stabilită, rapoartele de monitorizare și să se implice direct. E o formă de grijă astfel încât să nu apară probleme”, spune directoarea companiei Sixense.
Lista întrebărilor pe care proprietarii sau asociațiile le pot pune este relativ simplă:
- dacă imobilul este inclus în zona de influență a șantierului;
- dacă a fost făcută expertiza tehnică înainte de începerea lucrărilor;
- care este „T zero” al clădirii și dacă există documente care îl consemnează;
- dacă există un program de monitorizare pentru clădire;
- ce tip de senzori sau măsurători sunt folosite;
- care sunt limitele maxime admise pentru tasări, fisuri sau vibrații;
- ce se întâmplă dacă aceste limite sunt depășite și cine este responsabil de remediere.
„Nu pot să te împiedic să construiești, fiindcă e dreptul tău, ți-ai luat autorizațiile. Dar construiește în așa fel încât să nu-mi afectezi mie casa. E vorba de tasări, fisuri, vibrații”, spune Mariana Garștea.
În cazurile în care un șantier produce un impact structural asupra unei clădiri, proprietarii au și instrumente de presiune. Garștea amintește că se poate ajunge inclusiv la sesizarea Inspectoratului de Stat în Construcții, dar acest scenariu ar fi evitabil, dacă monitorizarea este făcută corect de la început.
„Proprietarul poate face o reclamație la ISC și se închide tot șantierul. Dar nimeni nu are nevoie de asta”, spune ea. În logica monitorizării, relația dintre constructor și vecini ar trebui să fie una de prevenție, nu de conflict. „Eu nu-ți opresc șantierul, nu fac reclamație, nu chem ISC-ul, dar casa mea să fie ok. Îți dau voie să vii să faci măsurători la mine, că e și în interesul meu direct”, spune Mariana Garștea.
De ce nu sunt publice toate aceste date: „clauzele de confidențialitate sunt draconice”
Accesul public la date este un punct sensibil, fiindcă informații tehnice sunt valoroase, dar și delicate pentru populație. Datele pot să indice zone vulnerabile, tasări, deformări, iar publicarea lor la liber ar putea avea efecte comerciale sau sociale greu de gestionat.
„Studiile au fost făcute de noi și nu puteam să ieșim să spunem că zona X se tasează, fiindcă ar fi avut impact comercial, sau asupra proprietarilor. Am mers și am spus către fiecare beneficiar al contractului personal: iată ce am aflat, vă rugăm să vă documentați. Am dat recomandări, ca să-i facem conștienți de niște lucruri”, afirmă Mariana Garștea.
În cazul lucrărilor de metrou, datele aparțin beneficiarului care comandă monitorizarea, în speță Metrorex și autoritățile publice, iar decizia de comunicare le revine acestora.
„Impactul poate să fie foarte mare și trebuie să ai grijă ce și cum comunici. La aceste contracte de monitorizare, informațiile sunt confidențiale, pentru că ele ajung la cei care comandă studiile, deci clauzele de confidențialitate sunt draconice. Dacă în cazul lucrărilor la metrou suntem contractați de autoritatea publică, atunci ei decid ce fac cu informațiile respective. Sunt informații sensibile, care pot să afecteze în mod necontrolat comunitatea”, explică Mariana Garștea.
Ce se întâmplă dacă senzorii arată o problemă
Dacă monitorizarea este făcută corect, datele nu rămân simple elemente tehnice. Ele pot să conducă la praguri de alertă și la un plan de măsuri, astfel încât șantierul să știe când poate continua, când trebuie schimbate metodele de construcție și când trebuie oprite urgent lucrările.
„Legea spune că trebuie să existe trei niveluri de alarmare. Poate fi o alarmă internă, că un senzor pe undeva s-a stricat. Nivelul doi, adică avem o problemă, și nivelul trei, opriți urgent lucrările. Pentru fiecare nivel de alarmare există niște măsuri, un plan care se pune în funcțiune și care îți spune care sunt pașii de urmat”, afirmă ea.
Miza acestui sistem este ca, în caz de probleme, constructorul, autoritatea sau dezvoltatorul să nu reacționeze haotic, ci după o procedură stabilită și exersată în avans.
„E important acest plan de măsuri, pentru că antreprenorul, fie că e autoritate publică sau dezvoltator, primește pașii de urmat în caz de criză. Nu mai orbecăi în toate direcțiile, nu te mai întrebi cine e responsabil și pentru ce anume”, explică Mariana Garștea.
