Alegeri legislative în Armenia, țara care a rupt ”lanțul de iubire” cu Vladimir Putin

FOTO: Shutterstock.com

Alegeri legislative în Armenia, țara care a rupt ”lanțul de iubire” cu Vladimir Putin

Armenii au început să voteze în cadrul alegerilor legislative văzute ca test al sprijinului public pentru reorientarea geopolitică iniţiată de premierul Nikol Paşinian, apropiat de Occident şi care speră să obţină încă un mandat de cinci ani, pe fondul tensiunilor cu Rusia.

Circa 2,5 milioane de alegători sunt eligibili să voteze în republica din Caucazul de sud, care şi-a extins legăturile cu Uniunea Europeană în ultimii ani, spre nemulţumirea Moscovei, scrie Agerpres.ro. 

Sondajele arată că partidul de guvernământ al prim-ministrului, Contractul Civil, se află în fruntea preferinţelor, susţinut de până la 32% dintre alegători, în timp ce partidul pro-rus Armenia Puternică se află pe locul al doilea, cu până la 11%.

Paşinian, jurnalist şi activist al opoziţiei devenit politician, a apropiat Armenia de Occident de la venirea sa la putere, în 2018, iar PIB-ul pe cap de locuitor s-a dublat. El s-a confruntat însă cu un val de critici din partea opoziţiei şi a unor segmente ale publicului care l-au acuzat că a capitulat în faţa Azerbaidjanului, mai ales după războiul din 2023.

Sub preşedintele american Donald Trump, Paşinian a primit sprijin din partea guvernului SUA. Secretarul de stat Marco Rubio a făcut recent o oprire specială la Erevan pentru a semna un acord de cooperare bilaterală.

Personalizate pentru tine