Ruta Isaccea-Orlivka, redeschisă după atacurile rusești cu drone

Sursă foto: Pazargic Liviu / Shutterstock.com

Ruta Isaccea-Orlivka, redeschisă după atacurile rusești cu drone

Cuprins Articol:
Garda de Coastă a anunţat, joi, că trecerea Dunării cu bacul între Isaccea, România, şi Orlivka, Ucraina, a fost reluată, etapizat, miercuri seara, traficul în punctul de frontieră desfăşurându-se în condiţii de fluenţă pentru toate categoriile de autovehicule.

Traficul a fost reluat după atacurile cu drone

Punctul de trecere a frontierei Isaccea-Orlivka a devenit neoperaţional, în noaptea de luni spre marţi, din cauza atacurilor cu drone ale Rusiei, astfel încât tranzitul persoanelor de pe un mal pe celălalt al Dunării a fost suspendat.

"În acest moment, trecerea frontierei prin Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea - Orlivka se desfăşoară fără restricţii de circulaţie", a precizat Garda de Coastă, potrivit Agerpres.

Punctul ucrainean, lovit de patru ori de drone

Datele făcute publice de operatorul ucrainean al punctului de trecere a frontierei Isaccea-Orlivka arată că, de la escaladarea conflictului declanşat de Rusia în ţara vecină şi până la finalul primului trimestru al acestui an, punctul de trecere a frontierei aflat pe malul ucrainean al Dunării a fost distrus de patru ori de dronele folosite în timpul atacurilor.

Punctul de trecere a frontierei de la Isaccea este unul preferat de persoanele care tranzitează România spre Ucraina şi este deseori aglomerat pe partea românească, în condiţiile în care este drumul cel mai scurt spre Ucraina.

Vama românească se aglomerează frecvent în condiţiile în care Rusia atacă cu drone partea ucraineană, iar autorităţile din ţara vecină interzic tranzitul prin punctul de trecere a frontierei pentru siguranţa persoanelor.

Potrivit datelor furnizate AGERPRES de Prefectura judeţului Tulcea, autorităţile aşteaptă în această perioadă aglomeraţie în zonă, în contextul în care se apropie Anul nou evreiesc, iar un oraş din ţara vecină găzduieşte un pelerinaj cu acest prilej. 

Personalizate pentru tine