Spania, la un pas de interzicerea fumatului pe plaje și la terase. Amenzile ajung la câteva 
sute de euro

Sursǎ foto: Shutterstock

Spania, la un pas de interzicerea fumatului pe plaje și la terase. Amenzile ajung la câteva sute de euro

Cuprins Articol:
Guvernul Spaniei a aprobat un proiect de lege care ar extinde interdicțiile privind fumatul în mai multe spații publice, inclusiv pe plaje și la terasele barurilor și restaurantelor. Măsura vizează și țigările electronice, însă textul trebuie să fie aprobat de Parlament.

Interdicția ar urma să se aplice pe terasele din sectorul hotelier și al restaurantelor, dar și în stații de autobuz, pe cheiuri, în campusuri universitare, baze sportive, piscine și pe plaje. Amenzile ar putea ajunge până la 600 de euro.

Proiectul urmărește extinderea spațiilor fără fum și eliminarea unor diferențe de reglementare dintre tutunul clasic și alte produse, precum țigările electronice, dispozitivele cu tutun încălzit, narghilelele și alte produse similare.

Țigările electronice ar urma să fie tratate ca tutunul clasic

Proiectul de lege vizează și interzicerea consumului de tutun de către minori, precum și restricții mai dure privind publicitatea, promovarea și sponsorizarea produselor din tutun și a dispozitivelor asociate.

Fumatul provoacă aproximativ 50.000 de decese pe an în Spania și este un factor de risc în aproximativ 30% dintre cazurile de cancer, conform oficialităților de la Madrid.

Proiectul trebuie aprobat de Parlament

Proiectul nu este încă lege. Textul trebuie să fie analizat în Parlament, iar adoptarea nu este garantată, în condițiile în care partidele care susțin guvernul condus de Pedro Sanchez nu dețin o majoritate clară.

Măsura ar putea întâmpina opoziție și din partea sectorului hotelier și al restaurantelor, important pentru economia Spaniei, una dintre cele mai mari destinații turistice la nivel mondial.

Unde este interzis fumatul

Spania are deja o legislație anti-fumat mai strictă decât în trecut. O lege intrată în vigoare în 2011 a interzis fumatul în toate spațiile publice închise, inclusiv în baruri, restaurante, cafenele, discoteci și cazinouri.

În unele zone, restricții similare privind fumatul în spații exterioare au fost deja introduse de autorități locale sau regionale, care au competențe importante în domeniul sănătății.

Personalizate pentru tine