Bucureștiul se răcește brusc: ploi spre seară și maxime de doar 21-22 de grade

Sursă foto: Shutterstock.com

Bucureștiul se răcește brusc: ploi spre seară și maxime de doar 21-22 de grade

Cuprins Articol:
Vremea se răcește duminică în București, unde temperatura maximă nu va depăși 21-22 de grade. Cerul va fi temporar noros, iar spre seară și în prima parte a nopții sunt așteptate averse, însoțite posibil de descărcări electrice, potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Cantitățile de apă estimate pentru Capitală vor fi, în general, de 3-5 l/mp, iar vântul va sufla slab și moderat.

Bucureștiul intră sub informare de instabilitate atmosferică

Pe parcursul zilei de duminică, pentru București va fi în vigoare o informare meteorologică de instabilitate atmosferică.

Meteorologii anunță că, după-amiaza, seara și la începutul nopții, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică local în Muntenia, pe arii restrânse la munte și izolat în Oltenia.

Fenomenele se vor manifesta prin averse, pe alocuri descărcări electrice și, izolat, grindină de mici dimensiuni, de 1-2 cm, și vijelii cu viteze în general de 40-60 km/h.

În intervale scurte de timp, de 1-3 ore, cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp.

Ploi mai consistente în Dobrogea

În prima parte a zilei, în Dobrogea sunt prognozate averse în general moderate cantitativ.

Acestea vor acumula local 15-20 l/mp și, izolat, peste 30 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, în Bărăgan și Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură.

Rafalele vor avea, în general, viteze de 40-50 km/h și vor apărea și de scurtă durată, asociat averselor.

Personalizate pentru tine