“Vă dau o primă veste bună. Guvernul Bolojan pleacă”
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, şi-a început discursul în plenul Parlamentului, la votul pentru învestirea Guvernului Niculescu, afirmând: ”Vă dau o veste bună: Guvernul Bolojan pleacă!”. ”Astăzi trebuie să decidem dacă lăsăm ţara blocată în criza şi haosul de dreapta sau ne asumăm să o scoatem de acolo”, a afirmat Grindeanu, având mesaje ironice pentru PNL şi USR.
Și premierul desemnat Luca Niculescu a declarat în plenul Parlamentului pentru votul de învestitură, că România nu mai are timp de pierdut şi putem pune în capăt astăzi unei perioade de mai bine de 5 luni de interimat şi de blocaj politic. "Cred în România și în oamenii ei", a conchis Luca Niculescu în discursul său.
"Dar factura guvernării sale rămâne pe masa românilor, iar astăzi decidem dacă lăsăm țara blocată în criză și haosul de dreapta sau ne asumăm să o scoatem de acolo. România are nevoie de o schimbare de direcție. Nu vom administra eșecul Guvernului Bolojan și al dreptei, îl vom expune public din prima zi”, a declarat Sorin Grindeanu.
Românii așteptă explicații de la USR/ Pentru jaful de la şantierul Mangalia. Pentru jaful de la Sadu. Pentru jaful de la Romaero. Pentru jaful cu contractele pe SAFE. Şi vă vom pune oglinda transparenţei mult clamate în faţă! Până atunci – la fel ca doamna Ţoiu- le urez şi eu condoleanţe tuturor catastrofelor USR care îşi vor pierde sinecurile grase de la stat
- Sorin Grindeanu, președinte PSD -