Așa a apărut 2nd Life Brewed to Beauty, un brand românesc de cosmetice dezvoltat împreună cu producătorul berii artizanale Zăganu, după doi ani de lucru la formulele produselor.
Ideea afacerii a pornit de la valorificarea unei părți din malțul recuperat după fabricarea berii la microberăria Zăganu din Măneciu-Ungureni, județul Prahova. În spatele afacerii se află Fabrica de Bere Bună, producătorul berii Zăganu, și Raluca Kișescu, fost director de marketing al Avon România și Moldova.
Cum a ajuns malțul berii Zăganu ingredient pentru șampon și cosmetice
Malțul rămas după procesul de producție conține în continuare proteine, aminoacizi, minerale și polifenoli. Așa că antreprenorii au decis să valorifice o parte din acest material, transformându-l într-un extract destinat produselor cosmetice.
Extractul este obținut din malțul recuperat după fabricarea berii Zăganu și este combinat ulterior cu extract de hamei și alte ingrediente utilizate în industria cosmetică.
„Facem bere artizanală din 2013 și am fost mereu în căutare de modalități prin care să valorificăm o parte din malțul rămas după fierberea berii, fiind conștienți de proprietățile lui nutritive. 2nd Life Brewed to Beauty este felul nostru de a-l duce mai departe, cu aceeași grijă cu care facem berea: în loturi mici, transparent, în România. Pentru că malțul de bere merită o a doua viață”, spune Laurențiu Bănescu, cofondator Zăganu (Fabrica de Bere Bună).
Astfel, un ingredient care a trecut deja prin procesul de fabricare a berii devine materie primă pentru o altă industrie.
Conceptul este cunoscut sub denumirea de upcycling, adică valorificarea unor materiale sau subproduse prin transformarea lor în produse cu o nouă utilizare.
În acest caz, berea propriu-zisă nu este introdusă în șampon sau în loțiunea de corp. Ingredientul folosit este un extract obținut dintr-o parte a malțului recuperat după producția berii.
De la bere artizanală la cosmetice: cine sunt antreprenorii din spatele afacerii
2nd Life Brewed to Beauty reunește experiența a doi antreprenori din domenii diferite.
Laurențiu Bănescu este cofondatorul berii artizanale Zăganu, produsă din 2013 în localitatea Măneciu-Ungureni, județul Prahova.
De cealaltă parte se află Raluca Kișescu, care a lucrat timp de zece ani în managementul industriei cosmetice, inclusiv ca director de marketing al Avon România și Moldova, și are încă zece ani de experiență în consultanță de marketing.
Kișescu a creat proiectul Cosmetice din Bere, care a stat la baza dezvoltării noului brand, împreună cu Fabrica de Bere Bună.
„Sunt pasionată de inovație și creativitate, indiferent de domeniu. Cei zece ani de top management în industria cosmetică și cei zece ani de consultanță în marketing m-au adus, firesc, spre 2nd Life Brewed to Beauty. Alături de prietenii de la berea artizanală Zăganu, mi-am dorit să creăm un brand inovator de îngrijire, care să aducă împreună două lumi care rareori se întâlnesc: berea și cosmeticele. Vrem să dăm o a doua șansă unui ingredient și, de ce nu, curajului de a recrea produse, vise, cariere”, spune Raluca Kișescu, cofondatoare 2nd Life Brewed to Beauty.
Ce produse cosmetice au creat antreprenorii români din malțul berii
La lansare, gama 2nd Life Brewed to Beauty include trei produse destinate îngrijirii părului, feței și corpului.
- Șampon împotriva căderii părului, 250 ml. Formula conține extractul obținut din malțul recuperat, BIO CAPIGEN VEG, keratină și proteină din soia.
- Gel de curățare a feței, 200 ml. Produsul include extractul de malț, alături de COBIUTY, un ingredient cosmetic obținut din fructul de Buriti, un palmier originar din Amazonia peruană.
- Loțiune de corp hidratantă, 250 ml. Formula conține extractul de malț, BIO HYDRACTYL, ingredient pe bază de miere și glicogen marin, și squalan din măsline.
Toate cele trei produse folosesc extractul cosmetic obținut din malțul recuperat după fabricarea berii Zăganu.
Dezvoltarea formulelor a durat aproximativ doi ani și a implicat specialiști români din industria cosmetică. Iar ingredientele cosmetice suplimentare provin de la furnizori specializați din Spania și Franța.
Cosmetice fabricate în România, în loturi mici. Ce se întâmplă cu ambalajele
Deși afacerea pornește de la malțul recuperat din microberăria Zăganu, producția cosmeticelor se realizează separat, într-o fabrică din România.
Potrivit companiei, produsele sunt fabricate în loturi mici, într-o unitate care deține certificările ISO 9001 și ISO 14001.
Ambalajele sunt realizate din PET reciclat în proporție de 100%.