Familiile afectate de explozia din Rahova vor primi în continuare ajutor pentru chirie. Măsura, prelungită cu 12 luni

Sursa foto: ISU

Familiile afectate de explozia din Rahova vor primi în continuare ajutor pentru chirie. Măsura, prelungită cu 12 luni

Cuprins Articol:
Ajutorul financiar destinat familiilor care au fost afectate, anul trecut, de explozia blocului din Cartierul Rahova urmează să fie prelungit pentru o perioadă de 12 luni.

Ajutorul pentru chirie, prelungit cu încă 12 luni

Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în şedinţa de joi a Consiliului General al Capitalei, scrie Agerpres.

Astfel, se va prelungi cu un an, începând cu luna octombrie, acordarea ajutorului financiar pentru plata chiriei şi asistenţei sociale şi umanitare de urgenţă către persoanele afectate de explozia din 17 octombrie 2025, din imobilul situat în Strada Vicina nr. 1, ale căror locuinţe au devenit inutilizabile.

Blocul urmează să fie pus în siguranță

Conform referatul de aprobare, situaţia care a determinat acordarea ajutorului financiar subzistă, iar familiile nu se pot întoarce în locuinţele afectate.

În luna iulie, PMB anunţa că firma de construcţii se pregăteşte pentru punerea în siguranţă a blocului.

În dimineaţa zilei de 17 octombrie 2025, la scara 2 a blocului 32 din Strada Vicina nr. 3 din Sectorul 5 a avut loc o explozie, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea a şapte şi distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui număr de 54 de apartamente, precum şi distrugerea sau degradarea a 36 de autoturisme.

Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, până în luna mai 2026, în dosarul exploziei din Rahova, 176 de persoane fizice sau juridice au formulat pretenţii în calitate de părţi vătămate, iar anchetatorii au instituit sechestru asigurător pe bunurile inculpaţilor şi firmelor cercetate până la concurenţa sumei de 55 de milioane de euro. 

Personalizate pentru tine