Patru motopompe portabile acționează deja în zona stației de metrou Piața Victoriei 2, iar alte trei motopompe de mare capacitate urmează să fie puse în funcțiune pentru accelerarea operațiunilor.

Militarii provin din mai multe structuri ale Comandamentului Logistic Întrunit și lucrează umăr la umăr cu pompierii, astfel încât intervențiile să se desfășoare cât mai rapid.

Misiunea va continua și pe timpul nopții, prin asigurarea unei ture operative, astfel încât evacuarea apei și revenirea la normal să se realizeze în cel mai scurt timp posibil.
Ministrul Energiei, Radu Miruță, a declarat că în stația afectată de inundații s-au acumulat peste 7 milioane de litri de apă, iar echipele intervin fără întrerupere pentru evacuarea acesteia.
„S-a adunat un volum de peste 7 milioane de litri cubi de apă în această stație. Am venit să mă asigur că se face maximum din ceea ce se poate face. Se trage apa cu șapte pompe, încontinuu”, a afirmat ministrul.