Rezultatele finalei probei de 100m liber
În finală, marele rival al românului, rusul Egor Kornev, s-a clasat pe locul doi, cu timpul 46.74. Pe a treia treaptă a podiumului urcă Kristof Milak, din Ungaria (46.87).
Popovici a devenit al doilea înotător din istorie care câştigă trei titluri europene consecutiv la 100 m liber, după Aleksandr Popov.
David Popovici a stabilit, în semifinale, un nou record al competiţiei, 46 sec 72/100, după ce a avut şi cel mai bun timp din seriile de marţi, 47 sec 13/100. Spaniolul Luca Hoek Le Guenedal a reuşit al doilea timp din semifinale, 47 sec 26/100, iar rusul Egor Kornev a fost al treilea, în 47 sec 27/100.
Prin rezultatul din semifinale, Popovici și-a corectat propriul record realizat la Europenele de la Roma, în urmă cu patru ani. Atunci, el a obținut în finală titlul european cu un timp de 46 sec 86/100. Sportivul român mai participă și în proba de 200 de metri liber în cadrul Europenelor din acest an.
Palmaresul lui David Popovici la Campionatul European de Înot
Cel mai bun înotător european al anului 2025 a strâns, deja, o zestre de invidiat la Campionatele Europene. Vorbim despre rezultatele în bazin normal, deoarece Popovici a mai reușit și în bazin scurt, la Kazan în 2021, un Aur în proba de 200 de metri liber. În rest, rezultatele în bazin normal sunt:
- Aur -Roma 2022 100 m liber
- Aur -Roma 2022 200 m liber
- Aur - Belgrad 2024 100 m liber
- Aur - Belgrad 2024 200 m liber
De asemenea, în 2025, înotătorul român a cucerit două medalii de aur (100 m liber, 200 m liber) şi una de bronz (50 m liber), la Campionatele Europene Under-23 de la Samorin (Slovacia). Popovici a stabilit un nou record european la 100 m liber, 46 sec 51/100, la numai 11/100 de recordul mondial.