Material scris de Alina Stanciu, Consultant Fiscal și Expert Fiscal Judiciar în cadrul Consult Evolution.
Codul de procedură fiscală reglementează Registrul contribuabililor inactivi/reactivați ca instrument de transparență și protecție a mediului de afaceri. Declararea inactivității se face prin decizie a organului fiscal și devine opozabilă terților de la momentul înscrierii în registru.
Situațiile care conduc la declararea inactivității fiscale sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Potrivit art. 92 din Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 239/2025, un contribuabil este declarat inactiv dacă se află în oricare dintre următoarele situații:
- nu își îndeplinește, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligație declarativă prevăzută de lege;
- organul fiscal central constatată că nu funcționează la domiciliul fiscal declarat;
- este declarat inactiv temporar sau definitiv la registrul comerțului;
- durata de funcționare a societății este expirată;
- nu are organe statutare sau acestea nu sunt funcționale;
- durata deținerii spațiului cu destinația de sediu social este expirată;
- inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerțului;
- nu a fost solicitată reactivarea în termenul legal stabilit de organul fiscal;
- se sustrage controalelor efectuate de organul fiscal central prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
- nu are cont de plăţi în România sau un cont deschis la o unitate a Trezoreriei Statului;
- nu a depus situaţiile financiare anuale în termen de 5 luni de la împlinirea termenului legal pentru depunerea acestora;
- alte situații prevăzute de procedurile ANAF care demonstrează lipsa activității economice reale.
Reactivarea fiscală – o procedură formală, nu un efect automat
Reactivarea fiscală presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege și emiterea unei decizii de reactivare de către organul fiscal. Simplul fapt al reglării situațiilor care au dus la inactivitate, nu este suficient, fiind necesar solicitarea reactivării către organul fiscal.
Până la înscrierea reactivării în registrul public, societatea continuă să fie tratată ca inactivă din perspectiva relațiilor cu terții.
Inactivitatea fiscală și cazierul fiscal al administratorilor – efecte directe
Un aspect esențial este faptul că inactivitatea fiscală a societății se reflectă direct în cazierul fiscal al administratorului sau al reprezentantului legal aflat în funcție la data declarării inactivității.
Conform OG nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, înscrierea inactivității fiscale se realizează atât în cazierul fiscal al persoanei juridice, cât și al reprezentanților legali sau reprezentanților desemnați ai acestora.
În practică, această înscriere are efecte concrete pentru administrator, putând conduce la dificultăți la înființarea sau administrarea altor societăți, blocaje în proceduri derulate la Registrul Comerțului, probleme în relația cu instituții care solicită certificat de cazier fiscal și afectarea credibilității profesionale.
Abandonarea unei societăți fără reactivare sau fără închiderea legală nu înlătură aceste consecințe. Cazierul fiscal al administratorului rămâne afectat până la remedierea situației fiscale a societății.
Termenele de ștergere din cazierul fiscal – diferențiere în funcție de motiv
Potrivit OG nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, termenele de ștergere a faptelor și situațiilor înscrise în cazier NU sunt uniforme, ci diferă în funcție de natura acestora.
În cazul inactivității fiscale, înscrierea:
- se șterge, de regulă, la data reactivării contribuabilului;
- nu se stinge prin simpla trecere a timpului.
Prin comparație:
- faptele contravenționale se șterg, de regulă, după împlinirea termenului legal, dacă nu există alte înscrieri;
- faptele penale se șterg după termene mai îndelungate, stabilite de lege.
Această diferențiere explică de ce inactivitatea fiscală reprezintă una dintre cele mai sensibile situații din perspectiva cazierului administratorului: problema persistă până la conformarea juridică efectivă.
Concluzie
În legislația fiscală actuală, inactivitatea fiscală nu mai poate fi tratată ca o simplă problemă administrativă. Ea reprezintă un risc juridic și managerial major, cu efecte directe asupra administratorilor.
Pentru mediul de afaceri, prevenția — prin disciplină declarativă, respectarea termenelor de raportare și monitorizarea permanentă a statutului fiscal — rămâne cea mai eficientă formă de protecție a administratorului.
