Modelul face parte dintr-o serie de patru aeronave achiziționate în regim de leasing operațional și financiar, dintre care două prin CDB Aviation, și reprezintă primul avion Boeing nou care intră în flota companiei aeriene naționale, potrivit TAROM. Reînnoirea flotei este unul dintre elementele planului de restructurare, care urmărește optimizarea rutelor și creșterea eficienței operaționale.
Primul Boeing 737 MAX al TAROM poartă numele „Mircea Lucescu”
Prima aeronavă 737-8 a fost preluată de TAROM în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanți ai companiei aeriene, Boeing și CDB Aviation, precum și membri ai familiei Lucescu.
„Intrarea primei aeronave Boeing 737 MAX în flota TAROM este un moment esențial în procesul de transformare a companiei. Reînnoirea flotei și creșterea capacității de operare sunt componente esențiale ale planului nostru de restructurare, permițându-ne să obținem o eficiență operațională”, a declarat Cristian Anghel, directorul general al TAROM.
Aeronava poartă numele lui Mircea Lucescu, iar conducerea companiei leagă alegerea de valorile pe care vrea să le asocieze actualei etape de restructurare.
„Faptul că aeronava poartă numele lui Mircea Lucescu adaugă și o dimensiune simbolică: vorbim despre ambiție, disciplină și încredere, valori care definesc și acest capitol pentru TAROM”, a mai spus Cristian Anghel.
Matei Lucescu, prezent la eveniment, a declarat că familia este „emoționată și onorată” de decizie.
„Întreaga noastră familie este emoționată și onorată de acest gest. Numele bunicului meu este în continuare la înălțime și grație acestei aeronave care îi poartă numele”, a declarat Matei Lucescu.
Alte trei aeronave Boeing vor ajunge în flota TAROM până în 2027
Primul Boeing 737-8 este doar începutul procesului. Cea de-a doua aeronavă Boeing este programată să fie livrată la finalul lunii septembrie, în timp ce următoarele două vor ajunge în 2027.
TAROM intenționează să utilizeze noua aeronavă pentru curse către principalele capitale europene.
Modelul 737-8 este echipat cu motoare CFM International LEAP-1B și cu wingleturi de generație avansată. Potrivit datelor furnizate de companie, acestea permit reducerea consumului de combustibil și a emisiilor cu 20% comparativ cu aeronava pe care modelul o înlocuiește.
Un singur motor CFM LEAP-1B poate genera o forță de tracțiune de peste 12.700 kg.
TAROM mai precizează că amprenta de zgomot a aeronavei este cu 50% mai mică, ceea ce reduce impactul sonor atât în proximitatea aeroporturilor, cât și la bord.
Ce se schimbă pentru pasagerii TAROM
Noile aeronave sunt echipate cu Boeing Sky Interior.
Compartimentele pentru bagajele de cabină sunt mai spațioase și se închid prin rotire, în timp ce sistemul de iluminat cu LED poate fi personalizat și poate simula tranziția de la răsărit la apus.
Ferestrele sunt cu 20% mai mari decât cele ale concurenței, potrivit informațiilor furnizate de companie.
Boeing 737-8 face parte din familia aeronavelor cu un singur culoar și este deja utilizat pe scară largă în Europa. Flotele operatorilor europeni includ în prezent peste 200 de aeronave din acest model.
„Suntem onorați să vedem TAROM introducând astăzi această aeronavă în serviciu. Acest moment reflectă încrederea pe care compania aeriană a acordat-o familiei 737 și parteneriatului nostru, în timp ce își începe următorul capitol”, a declarat Mario Antonio Ebcim, director de vânzări Boeing pentru Eurasia și India.
Reprezentantul Boeing a precizat că peste 1 milion de pasageri zboară zilnic la bordul aeronavelor din familia 737.
TAROM operează în prezent o flotă de 10 aeronave
Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înființată în 1954 și funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
Din 25 iunie 2010, TAROM este membră a alianței SkyTeam, iar din 1993 face parte din Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA).
Compania operează în prezent o flotă de 10 aeronave și deservește peste 50 de destinații, fie prin zboruri proprii, fie prin parteneri de tip code-share.
CDB Aviation, implicată în furnizarea a două dintre cele patru aeronave, este o filială irlandeză deținută integral de China Development Bank Financial Leasing Co., Ltd., companie cu o experiență de 41 de ani în leasing.
CDB Aviation are rating Investment Grade A2 acordat de Moody's, A din partea S&P Global și A+ din partea Fitch.
Compania-mamă, CDB Leasing, activează în leasing de aeronave, infrastructură, nave, vehicule comerciale și utilaje pentru construcții. În iulie 2016, CDB Leasing s-a listat la Bursa de Valori din Hong Kong, sub codul bursier 1606.
„Suntem încântați să susținem TAROM odată cu recepționarea primului său avion 737-8 și continuarea strategiei de modernizare a flotei”, a declarat Gavan Daly, director comercial pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa în cadrul CDB Aviation.