Ionuț Șișu

Ionuț Șișu

Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct.

 El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare.

În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect News, Ionuț s-a alăturat echipei Wall-Street.ro acolo unde astăzi acoperă domeniile piețe de capital, media și finanțe-bănci.

Ionuț Șișu a absolvit liceul bilingv Dante Alighieri (Română-Italiană), Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a urmat timp de doi ani cursurile Facultății de Limbi Străine (Italiană-Germană) din cadrul Universității București.

Deși a intrat în presa economică cu doar o lună înainte de prăbușirea piețelor financiare din toamna anului 2008, Ionuț a rămas un susținător al investițiilor și al pieței de capital românești.
 

Articole scrise de Ionuț Șișu

Sezonul 2 al ”Wednesday” are o dată de lansare oficială. Trailer și imagini cu noile personaje

Sezonul 2 al ”Wednesday” are o dată de lansare oficială. Trailer și imagini

Neversea 2025 a fost anulat. Plaja a fost păstrată pentru șezlonguri și beach baruri

Neversea 2025 a fost anulat. Plaja a fost păstrată pentru șezlonguri

Piețele financiare americane sunt în genunchi după ce Trump l-a amenințat cu demiterea pe Jerome Powell, șeful Rezervei Federale

Trump s-a luat la trântă cu ”Isărescu de America”. Dolarul și bursele au căzut

Piedone a analizat cozonacii de Paște: Au prea puțină nucă și prea multe E-uri

Piedone a analizat cozonacii de Paște: Au prea puțină nucă și prea multe E-uri

Top 10 sfaturi financiare de Paște, inspirate din tradiții românești

Top 10 sfaturi financiare de Paște, inspirate din tradiții românești

De teama spionajului american, UE își trimite politicienii în SUA cu telefoane de unică folosință

UE își trimite politicienii în SUA cu telefoane de unică folosință

Trenurile modernizate cu bani din PNRR încep să meargă pe ruta București – Constanța: ”E nivel Germania 2025”

Trenurile modernizate cu bani din PNRR, lansate pe ruta București – Constanța

Programul magazinelor Carrefour de Paște

Programul magazinelor Carrefour de Paște

10 ani de la listarea Bittnet pe bursă. Mihai Logofătu, CEO: Nu am oprit tranzacțiile de M&A, dar vom fi selectivi. E timpul să așezăm operațiunile companiei

Logofătu, Bittnet: Nu am oprit tranzacțiile de M&A, dar vom fi selectivi

[VIDEO] Trump și-a publicat analizele și își laudă inteligența: ”La cognitiv, doctorul mi-a spus că nu a mai văzut așa ceva!”

[VIDEO] Trump și-a publicat analizele și își laudă inteligența

[FOTO] Record de turiști în Ungaria în 2024: Turismul maghiar, peste cel românesc, deși avem o țară de două ori mai mare

[FOTO] Record de turiști în Ungaria. Încă un an în care România pierde cursa

Lidl ține magazinele închise două zile de Paște. Majoritatea retailerilor își deschid ușile a doua zi

Program Lidl de Paște: Magazinele vor fi închise două zile

JPMorgan, cea mai mare bancă americană, a profitat la maximum de haosul lui Trump: 3,8 mld. dolari din tranzacții la bursă

Cea mai mare bancă americană a profitat la maximum de haosul lui Trump

#BoycottUSA în supermarketuri: Un retailer european marchează produsele la raft pentru a le diferenția de cele americane

#BoycottUSA în supermarket: Magazinele vor să diferențieze produsele americane

BCR scade prognoza de creștere economică a României din cauza tarifelor lui Trump, dar nu crede că vom fi afectați puternic

BCR scade prognoza de creștere economică, dar nu vede impact mare al tarifelor

SUA anunță că tarifele au crescut la 145% pentru China. Apple, NVIDIA și giganții americani sunt din nou în cădere liberă

BREAKING | SUA anunță că tarifele au crescut la 145% pentru China

Studiu oficial: România are mai mulți urși decât toți locuitorii orașului Sinaia... plus turiști

Studiu oficial: România are mai mulți urși decât toți locuitorii orașului Sinaia

PENNY anunță vânzări de 9,4 mld. lei în 2024 și o extindere masivă în următorii ani

PENNY anunță vânzări de 9,4 mld. lei în 2024 și o extindere masivă

Trump dă ordin ca dușurile americane să fie ”din nou minunate”: ”Îmi place să am grijă de părul meu frumos”

Trump dă ordin ca dușurile americane să fie ”din nou minunate”

Marcu, MedLife: Orice taxă vamală se vede în costuri. Nu avem cum să ne decuplăm de la economia României. Orice decizie are un impact fabulos asupra noastră

Marcu, MedLife: Orice taxă vamală se vede în costuri

Trump a dat înapoi: Tarifele au fost reduse și amânate pentru țările care nu ripostează

BREAKING | Trump a dat înapoi: Tarifele au fost reduse și amânate

China nu crede în cacealmaua lui Trump și anunță noi tarife de încă 84%

China nu crede în cacealmaua lui Trump și anunță noi tarife de încă 84%

Americanii aproape își iau adio de la Shein și Temu: Tarife TRIPLE pentru coletele mici

Americanii își iau adio de la Shein și Temu: Tarife TRIPLE pentru coletele mici

Cineplexx va difuza filmul ”Patimile lui Hristos” la preț special de Paște

Cineplexx va difuza filmul ”Patimile lui Hristos” la preț special de Paște

Piața de M&A în România: Aproape nimeni nu mai spune prețul tranzacțiilor

Piața de M&A în România: Aproape nimeni nu mai spune prețul tranzacțiilor

Lege: Magazinele vor fi în sfârșit obligate cu adevărat să înlocuiască produsele defecte în 30 zile

Magazinele, în sfârșit obligate cu adevărat să înlocuiască produsele defecte

Doar o zi s-a respirat pe burse: Tarifele lui Trump au intrat în vigoare, depresia investitorilor a revenit

Doar o zi s-a respirat pe burse: Scăderile se întorc odată cu tarifele lui Trump

[VIDEO] Trump: ”Țările sună să mă pupe în fund: «Vă rog, vă roog domnule să ajungem la o înțelegere»”

[VIDEO] Trump: ”Țările sună să mă pupe în fund: «Vă rog, vă roog domnule»”

CNA interzice conturi de TikTok și Facebok ce anunțau că ”Rusia v-a dat țara!”

CNA interzice conturi de TikTok ce anunțau că ”Rusia v-a dat țara!”

Andrew Tate, atac la Nicușor Dan: E cel mai prost primar. Mi-am stricat mașina în București!

Andrew Tate, atac la Nicușor Dan: E cel mai prost primar!

Sever Savanciuc, Lowe Group: Inteligența Artificială și datele ajută, dar nu te poți prezenta în fața clientului cu proiecte AI-generated

Savanciuc, Lowe: Nu poți merge în fața clientului cu proiecte AI-generated

Începe o săptămână dureroasă pe burse: China este mai roșie decât ar vrea și partidul comunist

Începe o săptămână dureroasă pe burse: Scăderile au sărit de 10% în Asia

Certinvest devine Capital Point și vrea să concureze cu băncile în piața investițiilor

Certinvest devine Capital Point și vrea să concureze cu băncile

CNA a cerut eliminarea mai multor clipuri conspiraționiste și care îl susțineau pe Georgescu pe TikTok

CNA cere eliminarea mai multor clipuri conspiraționiste de pe TikTok

China îi răspunde cu aceeași monedă lui Trump: Impune tarife uriașe și trimite ”săgeți” către Casa Albă

China impune tarife și îi răspunde lui Trump: ”O acțiune de intimidare”

Bursa americană s-a PRĂBUȘIT: 2,4 trilioane de dolari au dispărut într-o zi după tarifele lui Trump. Apple s-a devalorizat cu 700 mld. dolari în câteva ore

Bursa americană s-a PRĂBUȘIT: 2,4 trilioane de dolari au dispărut într-o zi

Ștefan Nanu, șeful Trezoreriei: Tarifele vor lovi exporturile. UE trebuie să nu își mai pună toate ouăle într-un coș. O țară ca România nu poate să ignore capitalul chinez

Șeful Trezoreriei, despre tarife: UE să nu își mai pună toate ouăle într-un coș

Un lot de ciocolată Tony’s ce poate conține pietre, retras din Mega Image

Un lot de ciocolată ce poate conține pietre, retras din Mega Image

Formula foarte, foarte, foarte simplă folosită de Trump pentru a calcula tarifele

Formula foarte, foarte, foarte simplă folosită de Trump pentru tarife

Piețele financiare nu au înghițit tarifele lui Trump. Broker: ”O luăm la vale”

Piețele financiare nu au înghițit tarifele lui Trump. Broker: ”O luăm la vale”

Nimeni nu scapă: Trump a pus tarife și unor insule locuite doar de PINGUINI

Nimeni nu scapă: Trump a pus tarife și unor insule locuite doar de PINGUINI

McDonald’s Open Days: Românii vor putea intra în bucătăriile McDonald’s pentru a vedea cum se gătește

Românii vor putea intra în bucătăriile McDonald’s să vadă cum se gătește