Din 1997 și până în prezent, Euro NCAP (New Car Assesment Programme), un consorțiu internațional autonom de industria auto, testează cele mai noi modele pentru a le pune la încercare rezistența în caz de accident. Un scor bun în cadrul acestor verificări realizate voluntar de către producători îți poate asigura vânzări mai mari, deși legislația europeană nu obligă vreun constructor să-și treacă noile modele prin testele Euro NCAP.
De anul trecut, pentru a rămâne la zi cu cele mai noi sisteme active de siguranță, organizația a introdus noi standarde în testele sale pentru a vedea cât de bine reușește tehnologia să evită impactul cu un biciclist sau un pieton (considerat drept participant la trafic vulnerabil). Sistemele, reunite sub denumirea ADAS (Advanced Driver Assistance Systems) sunt obligatorii doar parțial pe modelele noi vândute în UE, fiind vorba de cele menționate în directiva GSR II.
În rest, este vorba de sisteme pe care mașinile mai scumpe le oferă în echipare standard, iar cele mai de buget doar opțional sau deloc, de unde și un scor Euro NCAP mai mic. De aceea, cei care își caută o mașină nouă trebuie să înțeleagă că un scor mai mic în teste nu este sinonim cu un automobil nesigur, ci, cel mai probabil, este vorba de o mașină care nu are în echiparea de bază atât de multe sisteme de siguranță activă sau nu oferă la fel de multă siguranță pentru pietoni sau bicicliști/motocicliști. Totuși, noi am aruncat un ochi peste cele mai recente teste Euro NCAP și am strâns laolaltă cele mai sigure 10 mașini care se vând în Europa la ora actuală, în 2024, cu mențiunea că unele nu au ajuns, încă, și în România.
Locul 10. Skoda Kodiaq Anul acesta, cea de-a doua generație Skoda Kodiaq a ajuns în reprezentanțele din întreaga Europă, dar și pe mâinile Euro NCAP. Acesta este un SUV de dimensiuni compacte care împarte platforma MQB Evo cu Volkswagen Tiguan, de la care preia și multe dintre sistemele de siguranță. Nu există, însă, airbag-uri pentru genunchi, nici scaun pentru copii integrat sau senzor pentru prezența celor mici. În plus, capota "žactivă" (care se deschide parțial pentru a atenua impactul cu un pieton) nu este disponibilă pe acest model. Chiar și așa, Kodiaq a primit cinci stele Euro NCAP și scoruri de peste 80% la trei din cele patru categorii. Sursă foto: Skoda
Locul 9. Toyota C-HR

Cea mai nouă Toyota C-HR a debutat un design mai futurist, în linie cu ultima generație Toyota Prius cu care împarte platforma. Mașina a fost proiectată pentru piața europeană și este asamblată în Europa, fiind disponibilă cu propulsii hibride clasice, dar și PHEV. Înafară de lipsa capotei "žactive", Euro NCAP a notat că din oferta de siguranță lipsesc anumite airbag-uri laterale (pentru pelvis și piept, la pasagerii din spate), iar pasagerul din față nu are airbag pentru genunchi. Chiar și așa, crossover-ul compact are scoruri de peste 80% la toate capitolele și se apropie de 80% și la capitolul echipamentelor de asistență, având toate sistemele active de supraveghere și avertizare pe care Euro NCAP le urmărește mai puțin avertizarea pentru pietoni la mersul cu spatele (care este opțională).
- Protecție adulți 85%
- Protecție copii 86%
- Protecția pietonilor 86%
- Asistența de urgență 79%
- Scorul total Euro NCAP 336/400
"‹"‹"‹"‹"‹"‹"‹Sursă foto: Toyota
Locul 8. Maxus MIFA 7

Maxus MIFA 7 este un model care face parte dintr-un segment care, în urmă cu mai bine de două decenii, era pe val în Europa. Vorbim de un MPV/minivan cu șapte locuri lansat, în acest an, pe piețele din Belgia, Luxemburg și Germania. Vehicululul 100% electric are o lungime de 4,9 metri și are o configurație interesantă a scaunelor în habitaclu: 2-2-3. Portbagajul are o capacitate de 760 de litri, iar bateriile disponibile sunt de 77 kWH sau 90 kWH, aceasta din urmă oferind o autonomie de 480 de kilometri, cuplată la un motor de 10 kW și 350 Nm. Ca și nivel de echipare de siguranță, Maxus este similar cu Skoda Kodiaq, dar are un scor mai mic pentru echipamentele de protecție disponibile (75%). De menționat și că acesta este un model fabricat în China de o marcă a grupului SAIC (aceeași care deține și MG).
- Protecție adulți 92%
- Protecție copii 87%
- Protecția pietonilor 81%
- Asistența de urgență 75%
- Scorul total Euro NCAP 335/400
Sursă foto: Maxus
Locul 7. NIO EL6

Anul trecut, NIO a intrat în topul cu cele mai sigure mașini noi disponibile în Europa cu mai multe modele (ET5, EL7), iar anul acesta tradiția a continuat după lansarea și testarea lui EL6. Acesta din urmă este un crossover de dimensiuni medii cu aspirații premium (prețurile încep de la 65.500 euro în Germania, la pachet cu o baterie de 75 kWH) și un nivel superior de siguranță pentru pasagerii adulți decât următorul model din top, Audi Q6 e-tron. Totuși, NIO are scoruri mai slabe la protecția copiilor, a pietonilor, dar și la capitolul sistemelor de siguranță active disponibile standard (două dintre scoruri fiind sub 80%, mașina fiind trasă în sus de scorul favorabil pentru protecția adulților).
- Protecție adulți 93%
- Protecție copii 85%
- Protecția pietonilor 78%
- Asistența de urgență 76%
- Scorul total Euro NCAP 332/400
Sursă foto: NIO
Locul 6. Audi Q6 e-tron

Audi Q6 e-tron a fost prezentat oficial anul trecut, fiind produs în China (prin parteneriatul Volkswagen-FAW) și în uzina tradițională din Ingolstadt. Mașina este un crossver de lux (segment D), similar în anumite aspecte cu Porsche Macan, un alt model care utilizează platforma PPE (Premium Platform Electric). În topul nostru, acesta este primul automobil cu două scoruri peste 90% în testele din 2024, teste prin care au trecut deja peste 40 de automobile noi. Mașina cântărește 2,4 tone, dar pierde puncte din cauza lipsei capotei "žactive", dar și a airbag-urilor pentru genunchi - care nu există nici măcar pentru șofer.
- Protecție adulți 91%
- Protecție copii 92%
- Protecția pietonilor 81%
- Asistența de urgență 80%
- Scorul total Euro NCAP 344/400
Sursă foto: Audi
Locul 5. Volkswagen Passat

Volkswagen Passat a trecut la o nouă generație și, în Europa, rămâne la vânzare doar versiunea estate. Modelul împarte arhitectura cu Skoda Superb, aceasta din urmă de asemenea aflată în top și, în plus, disponibilă sub formă de berlină cu hayon. Noul Passat se laudă cu spațiu generos în interior, habitaclul fiind regândit pe alocuri în urma plângerilor pe care Volkswagen le-a primit după lansarea lui Golf Mk. 8 (care între timp a trecut printr-un facelift), dar și după primele modele Volkswagen ID a căror borduri n-au și sisteme de infotainment au fost criticate. Conform Euro NCAP, Passat se descurcă cu brio să protejeze pasagerii de orice vârstă, iar sistemele active reușesc să evite contactul cu un ciclist, motociclist sau pieton. În plus, mașina frânează și pentru a evita lovirea altui automobil.
- Protecție adulți 93%
- Protecție copii 87%
- Protecția pietonilor 82%
- Asistența de urgență 80%
- Scorul total Euro NCAP 335/400
"‹"‹"‹"‹"‹"‹"‹Sursă foto: Volkswagen
Locul 4. Skoda Superb

"žSora" lui Passat se află în fața, deși a obținut scoruri identice pe toată linia, ceea ce arată că grupul VAG nu lasă brand-ul de buget Skoda în urmă la capitolul siguranță. Printre altele, Skoda Superb a evitat la perfecție orice contact cu bicicliști sau cu motociclete, obținând note bune și în testele care au implicat manechine de pietoni. În plus, în toate zonele critice, Superb își apără bine pasagerii din habitaclu. Lipsa unui senzor pentru prezența copilului, dar și a scaunului de copil integrat se numără printre puținele minusuri ale acestui model.
- Protecție adulți 93%
- Protecție copii 87%
- Protecția pietonilor 82%
- Asistența de urgență 80%
- Scorul total Euro NCAP 335/400
Sursă foto: Skoda
Locul 3. Zeekr 001

Zeekr este brand-ul premium al grupului Geely, iar modelul 001 este, cum sugerează și numele, primul EV din ofertă. Acesta a ajuns mai târziu pe Bătrânul continent, cu un design ce aduce aminte de Lynk & Co. La momentul lansării sale în China, în 2021, Zeekr 001 a fost primul shooting-brake pur electric din lume, iar timpul pare că a fost bun cu 001, care se numără printre cele mai sigure mașini de pe piață. Chiar și așa, trebuie menționate două aspecte: În primul rând, nu este chiar ieftin (începe de la 59.450 de euro în versiunea de bază sau 62.490 euro în versiunea Performance) și, în al doilea rând, nu este disponibil în România la momentul redactării acestui material.
- Protecție adulți 89%
- Protecție copii 88%
- Protecția pietonilor 84%
- Asistența de urgență 83%
- Scorul total Euro NCAP 344/400
Sursă foto: Zeekr
Locul 2. Zeekr X

Zeekr X s-a menținut în topul celor mai sigure mașini din Europa care au trecut prin teste în 2024, în timp ce Volkswagen ID.7 a ieșit din top (a fost a treia cea mai sigură mașină dintre cele testate în 2023). Zeekr X este atât de sigur și pentru că, pe sub "žpiele", este un Volvo EX30, iar asta înseamnă că pasagerii sunt protejați în aproape orice fel de coliziune, inclusiv impactul frontal cu o altă mașină. De asemenea, sistemele active (inclusiv AEB, Active Emergency Braking) de siguranță permit evitarea accidentelor cu biciclete, motociclete, dar și pietoni, iar un sistem de avertizare nu permite ocupanților să deschidă ușile dacă de mașină se apropie un ciclist.
- Protecție adulți 91%
- Protecție copii 90%
- Protecția pietonilor 84%
- Asistența de urgență 83%
- Scorul total Euro NCAP 348/400
Sursă foto: Zeekr
Locul 1. Mercedes-Benz Clasa E

Mercedes-Benz Clasa E continuă "žtradiția" începută, în 2023, de Mercedes-Benz EQE fiind cea mai sigură mașină nouă disponibilă pe piața europeană. Concret, vorbim de singurul model cu un scor total de siguranță de peste 350 de puncte din 400 posibile. Această continuitate nu ar trebui să surprindă, din moment ce EQE este considerat varianta 100% electrică a Clasei E. Aceasta din urmă se numără printrele ultimele modele Mercedes-Benz noi disponibile cu motoare termice. Sistemele active sunt multiple, inclusiv AEB, iar mașina a reușit să evite impactul cu alte mașini sau cu alți participanți la trafic (pietoni, cicliști sau motocicliști) în aproape oricare dintre scenariile propuse de cei de la Euro NCAP. Mercedes-Benz Clasa E a strâns puncte multe pentru sisteme active și pentru că are senzor pentru copilul lăsat singur în scaun (ceea ce majoritatea celorlalți din top 10 nu au), dar și un senzor care te avertizează dacă un ciclist trece pe lângă mașină, ca în cazul mașinilor Zeekr.
- Protecție adulți 92%
- Protecție copii 90%
- Protecția pietonilor 84%
- Asistența de urgență 87%
- Scorul total Euro NCAP 353/400
"‹"‹"‹"‹"‹"‹"‹Sursă foto: Mercedes-Benz