3 / 6

Discounterii abia acopera 6% din piata

“N-as putea spune ca discounterii sunt castigatorii crizei, dar cu siguranta sunt in pozitia de a castiga mai multa cota de piata pentru ca oamenii, chiar si pe timp de criza, vor trebui sa manance, si atunci noi avem marele avantaj”, spune increzator Rainer Exel. Pentru seful de la miniMax, criza este o oportunitate de a castiga tot mai mult teren in defavoarea magazinelor mai mari, care “comercializeaza 50.000 de articole diferite, desi clientii au nevoie doar de maxim 2.000”.

In prezent, potrivit estimarilor sale, discounterii detin circa 6% din piata totala de retail modern, estimata la sub 30 de miliarde euro, un procent redus fata de tarile din vestul Europei. “Cand compari Romania cu alte tari, si cunosc foarte bine una in special – Germania, discounterii inseamna mai mult de 50% din piata, iar in Romania avem cam 6%, asa ca este loc destul pentru crestere, mai ales pe timp de criza”, afirma Exel, care adauga ca segmentul de discount si-a construit pozitia dominanta pe piata in “ani buni”.

Rainer Exel stie cel mai bine parcursul discounterilor in Romania, el fiind si cel care a adus acest concept in Romania, in 2001, ca sef al XXL Mega Discount, parte a grupului german Rewe. In 2005, jucatorii prezenti pe piata nu insemnau mai mult de 3-4% din piata, iar astazi au ajuns la sase procente, ceea ce indica un ritm destul de lent comparabil cu frenezia deschiderilor de hipermarketuri si supermarketuri care au agitat apele retailului romanesc din ultimii ani. “In Ungaria am avut nevoie de trei ani si jumatate pentru a deschide 120 de magazine, in Romania am avut nevoie de patru ani pentru 30 de magazine miniMax, deci discounterii mai au mult de avansat”, apreciaza Rainer Exel.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri