3 / 4

Cele mai importante declaratii ale lui Patriciu

Chiar daca in prezent nu mai este "intaiul petrolist" al tarii, Patriciu nu scapa de unele "fantome" ale trecutului, precum Rompetrol - un subiect intrat iar in lumina reflectoarelor odata cu punerea sub sechestru a Rompetrol Rafinare.

Omul de afaceri, in binecunoscutu-i stil, nu s-a sfiit sa critice politica Bancii Nationale in privinta cursului leu/euro si moneda europeana deopotriva, guvernantii, precum si modul in care actualul management al Rompetrol gestioneaza conflictul cu statul roman.

Ce spune Dinu Patriciu despre:

Achizitia Petromidia, in 2003, contra unei sume de 50 de milioane de dolari: "Am cumparat cea mai scumpa rafinarie din Europa de Est la momentul acela, cu 50 de milioane de dolari. Atunci, a fost pretul cel mai mare din Europa de Est pentru o rafinarie. Pe tona prelucrata era cel mai mare pret".

Datoriile Rompetrol catre stat: "nici nu exista". Omul de afaceri a explicat ca statul nu va reusi sa recupereze datoria de la Rompetrol intrucat contractul este unul "absolut beton [...] "Faptul ca nu le platesc este un drept pe care il au prin contract", a declarat Patriciu. In plus, fondatorul Rompetrol a mai spus ca, in opinia sa, datoria nici nu exista. "Datoriile acestea nu au existat niciodata: au fost datorii ale statului catre el insusi, inainte de privatizare. Datoriile pe care le-am preluat prin contractul de privatizare au fost de 108 de milioane de dolari, dar de fapt erau de 285 de milioane de dolari. Cele 108 de milioane de dolari erau in caietul de sarcini", a explicat omul de afaceri.

De ce nu platesc kazahii datoria catre stat? "Nu au bani. In 2007, am facut 250 de milioane de dolari profit operational. In 2007, in 2009 puteau fi platite datoriile, dar acum nu [...] Cand am vandut catre kazahi, datoriile au fost luate in considerare. Datoriile au fost scazute din pretul pe care mi l-au platit. Eu as fi dat datoria inapoi. Din moment ce eu aveam profitabila compania. Ciclul economic face ca astazi actiunile sa fie neprofitabile".

Vanzarea actiunilor Rompetrol de catre stat: "Daca statul vinde actiunile, sa fie sanatos! Vinde ce n-a avut. Jumatate din ce? Din ce nu a avut niciodata? Nu exista acele datorii. Conform contractului aveau dreptul sa le transforme in actiuni. Le-au transformat in actiuni, la revedere!".

Exista vreo rafinarie profitabila in lume? "Nu exista vreo rafinarie in lumea asta care sa fie profitabila. In cazul in care ai aprovizionare upstream, atunci evident ca-ti trebuie rafinarie. Dar rafinaria este un centru de cost si nu de profit. Peste doi ani, ciclul va fi altfel, va castiga".

Euro: "Este o moneda "falsa, volatila". In ceea ce priveste evolutia euro, Dinu Patriciu a spus ca la inceput si-a facut planurile de investitii pentru reteua de magazine de cartier Mic.Ro la 4,7-4,8 lei/euro, dar ca acum mizeaza pe o moneda europeana mai scumpa.

BNR: "Banca Nationala a Romaniei greseste atunci cand intervine asupra cursului si asta pentru ca euro este o moneda volatila [...] Este o idee falsa ca facem comert in euro pentru ca, de fapt, toate materiile prime sunt cumparate in dolari".

Pretul corect al motorinei: "In orice caz, peste benzina".

Alte afaceri din energie: "Mai am turbine eoliene in Olanda si o fabrica de celule de energie solara in Anglia".

Va fi afacerea Mic.Ro de vanzare peste 10 ani? "Probabil".


Inapoi la articol

Setari Cookie-uri