3 / 5

Cristina Ana, coordonatorul Departamentului de Fonduri Structurale la Tuca Zbarcea & Asociatii

Pe de alta parte, Cristina Ana, avocat senior si coordonatorul Departamentului de Fonduri Structurale din cadrul Tuca Zbarcea & Asociatii (TZA) este mai optimista cu privire la corectiile financiare aplicate de Comisia Europeana (CE) pe 5 programe operationale sectoriale.

"Nu inseamna pierderea acestor sume, acestea odata acceptate de partea romana nu se pierd, ele putand fi folosite pe alte axe sau programe (fiind vorba de neregularitati sistemice). Dar pentru ca acest lucru sa se poata realiza, va trebui reluata contractarea pe programele si axele unde acesti bani vor fi realocati", a declarat, pentru Wall-Street, avocatul TZA.

Conform evaluarilor preliminare, pe cele 5 programe vizate POSDRU, POS CCE, POS Transport, POR si POS Mediu, corectiile financiare se ridica la aproximativ 780 de milioane de euro, pentru intervalul 2012-2015.

Solutiile pentru a evita dezangajarile

Cristina Ana ofera cateva solutii pentru a evita dezangajarile, adica pierderile automate care intervin la sfarsitul lui 2012. Ea crede ca ar trebui sa se sporeasca mult rata de contractare, astfel incat cererile de rambursare transmise Comisiei Europene sa fie mai mari cu sumele ce corespund corectiilor financiare, fata de ce exista in prezent ca risc de dezangajare (aproximativ un miliard de euro pe 2012).

De asemenea, corectiile financiare ar putea sa fie negociate cu responsabilitate de catre partea romana cu Comisa Europeana in vederea diminuarii acestora, asa cum permite Regulamentul 1083/2006.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri