Penny Market amână deschiderile de noi magazine pentru două săptămâni pentru a evalua efectele pandemiei Covid-19 asupra procesului de recrutare, aprovizionare cu toată gama de produse și distribuția de pliante. Retailerul estimează, însă, că va deschide două noi magazine în luna aprilie, continuând astfel investițiile planificate pentru acest an.

„Sunt amânate (n.r. deschiderile de noi magazine) doar pentru două-trei săptămâni, astfel încât să putem evalua cât mai bine situația din mai multe perspective precum recrutarea de noi angajați, disponibilitatea completă a sortimentului sau posibilitatea distribuției de pliante. În plus, în această perioadă, ne concentrăm pe două aspecte: asigurarea protecției angajaților și a clienților noștri și aprovizionarea constantă a magazinelor în mod corespunzător. Estimăm totuși că în luna aprilie vom deschide două noi magazine. Nu s-a oprit nicio construcție, ci se mișcă într-un ritm încetinit, din cauza faptului că unele echipamente provin din import și au fost probleme cu livrările”, au transmis reprezentanții companiei, la solicitarea wall-street.ro.

În prezent, Penny Market are nouă magazine în construcție, iar până acum a deschis un magazin din cele 25 planificate pentru acest an, în Lunca Cetățuii, din Iași.

„După ce vom finaliza analiza situației sanitare din România, vom putea să estimăm dacă ne putem încadra sau nu în planul inițial de a deschide 20 – 25 de magazine anul acesta. Nu avem lucrări suspendate”, au explicat reprezentanții Penny Market.

Penny spune că, în acest moment, continuă procesul de recrutare conform planificării departamentului de resurse umane, iar situația actuală nu a afectat numărul de poziții deschise în cadrul companiei.

„Încă nu putem estima care va fi evoluția situației în următoarele câteva luni. Ne vom adapta în funcție de cum evoluează situația. În momentul în care va fi posibil să reluăm eforturile de expansiune, cu siguranță vom putea estima și numărul de magazine pe care le vom deschide anul acesta”, a precizat Penny Market.

Cele 257 de magazine Penny deschise în România şi-au schimbat programul începând de joi, 26 martie, principalele două modificări referindu-se la ora de închidere şi la prioritatea acordată persoanelor în vârstă.

Penny este conceptul grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de trei centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda și Bacău. În prezent, rețeaua Penny în România este alcătuită din 257 de magazine la nivel național și o echipă formată din peste 4.500 de angajați.

Sursa foto: Penny Market

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri