Lansată în 2017, rețeaua de restaurante Treevi vrea să se concentreze pe extinderea în sistem de franciză la nivel național, principalele avantaje ale pizzeriei fiind simplitatea business-ului, nefiind nevoie ca francizatul să aibă o vastă experiență în domeniu.

”Planul pentru Treevi în 2023 este să ajungă în cele mai mari orașe din România prin parteneri francizați. Cel mai mare avantaj al Trevi este acela că locațiile nu au nevoie de oameni foarte specializați, de pizzeri cu experiență, de exemplu, care să vină cu propriile rețete. Treevi este un business simplu din punct de vedere operațional, iar angajații vor învăța absolut tot în cadrul programului de training furnizat de companie”, spune Andreea Savin consultant Franchwise pentru franciza Treevi.

Treevi s-a extins în ultimii ani și a ajuns la opt locații, toate în București, clienții având posibilitatea de a servi pizza atât în interiorul restaurantelor, pe terasă, sau cu servire directă la vitrină.

Treevi vizează în prezent vânzarea dreptului de franciză în orașe precum Cluj Napoca, Iași, Galați, Oradea sau Timișoara. ”Căutăm antreprenori locali care să se poată ocupa de afacere folosindu-se de know-how-ul furnizat de Treevi. Franciza se vinde la nivel de oraș, nu de locație. Practic vrem să lucrăm cu un partener pentru dezvoltarea rețelei în anumite orașe”, explică Andreea Savin, care adaugă faptul că Treevi nu vinde dreptul de franciză pentru București.

Taxa de intrare în franciza Treevi este de 14.000 de euro. De asemenea, investiția estimată pentru deschiderea unei noi locații variază în general între 70 și 100.000 de euro. În această sumă sunt incluse toate costurile pentru ca business-ul să fie operațional: mobilier și aparatură, stocul inițial de marfă (pentru o lună de zile), capital circulant de lucru pentru primele 3 luni, taxa de intrare în franciză.

Treevi percepe o redevență anuală de 5% din cifra de afaceri și încă 0,5% din cifra de afaceri – contribuția la bugetul de marketing al companiei.

Francizații trebuie să respecte rețetele de pizza și produsele agreate pentru vânzare în rețeaua Treevi. Furnizorii pentru ingrediente și produse sunt agreați în prealabil cu francizorul, iar prețurile plătite de francizați sunt cele negociate la nivel de grup.

Sursa foto: Treevi

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri