Trimiterea unui aviz motivat reprezintă a doua etapă a procedurii de infringement.

Cele două directive menţionate impun statelor membre să înfiinţeze o reţea de monitorizare pentru a evalua calitatea aerului înconjurător în ceea ce priveşte diferiţii poluanţi, în conformitate cu cerinţele prevăzute în acestea.

Este esenţial ca standardele privind calitatea aerului care sunt consacrate în legislaţia UE să fie pe deplin puse în aplicare pentru a proteja în mod eficace sănătatea umană şi mediul natural. Pactul verde european, cu strategia sa de reducere la zero a poluării, pune accentul pe reducerea poluării aerului, unul dintre principalii factori care afectează sănătatea umană.

Comisia a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în iunie 2017 şi o scrisoare suplimentară de punere în întârziere în iulie 2019. Deşi România şi-a revizuit întreaga reţea de monitorizare a calităţii aerului, persistă numeroase lacune în ceea ce priveşte numărul şi tipul corespunzător de puncte de prelevare pentru măsurarea calităţii aerului. Aceste deficienţe constituie o nerespectare sistemică a obligaţiilor de monitorizare a poluării atmosferice.

În consecinţă, Comisia a decis să trimită un aviz motivat României, care are acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la acest caz.

Sursa foto: Shutterstock