Amazon concediază 400 de angajați din România

Sursǎ foto: Shutterstock

Amazon concediază 400 de angajați din România

Cuprins Articol:

Gigantul e-commerce Amazon concediază mai mulți angajați din sucursala din țara noastră. Compania este prezentă local prin subsidiara Amazon Development Center România, din care vor fi disponibilizate sute de persoane.

Amazon face concedieri și închide un departament întreg din România

Amazon Development Center, centrul de dezvoltare al gigantului american Amazon din România închide departamentul de Machine Learning din țara noastră. 400 de angajați urmează să fie concediați, potrivit unor surse care au confirmat informațiile pentru Doru Șupeală.

Conform acestuia, Amazon se află în negocieri cu privire la despăgubirile pe care trebuie să le plătească angajaților concediați care ar urma să își încheie contractele chiar la începutul anului viitor, în jurul datei de 1 ianuarie 2025. Până acum, angajatorul a oferit un singur salariu compensatoriu, dar de care angajații nu sunt mulțumiți și fac presiuni în așa fel încât să obțină mai mulți bani de la Amazon.

„După o analiză atentă, am anunțat că analizăm opțiunea de a închide operațiunile AGI* Data Services din România. Am notificat deja angajații ale căror roluri ar putea fi afectate și ne angajăm să îi sprijinim pe parcursul tranziției”, au spus reprezentanții Amazon, după cum scrie Doru Șupeală, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

La nivel intern, departamentul din care au fost concediați oamenii se numește AGI Data Services și avea drept responsabilități gestionarea și validarea datelor pentru a alimenta modelele și aplicațiile AI.

Recent, sucursala din România prin care operează Amazon s-a mai confruntat cu un caz în care a trebuit să plătească unui angajat despăgubiri de 200.000 de lei după o decizie a instanței. Decizia emisă de Tribunalul București vorbește despre încetarea hărțuirii morale a reclamantului, care are funcția de Manager Alexa Services și poate fi contestată de către Amazon Development Center România prin apel.

„Hărțuirea a avut loc în jurul utilizării ilegale de către companie a unui `Plan de Îmbunătățire a Performanței (PIP)` - un instrument care ar trebui să fie destinat dezvoltării angajaților, dar care a fost folosit ca armă pentru a împinge angajații spre epuizare și plecarea din companie”, a spus avocata angajatului.

Amazon Development Center România a încheiat 2023 (ultimul an pentru care sunt raportate date la Ministerul Finanțelor) cu un număr mediu de 3.770 de angajați, o cifră de afaceri de aproape 703 milioane de lei și o pierdere de circa 52 de milioane de lei.

*Artificial general intelligence

Ce se întâmplă cu Amazon la nivel internațional. Compania are politici abuzive de reîntoarcere la birou

Amazon, care este al doilea cel mai mare angajator privat din lume, după Walmart, a adoptat o atitudine mai dură în ceea ce privește revenirea la birou decât mulți alți giganți din tech cum ar fi Google, Meta și Microsoft, care au politici de două până la trei zile în birou.

Un lider de la Amazon a ieșit în spațiul public cu o declarație controversată, care pune și mai multă presiune pe angajații care lucrează remote sau în sistem hibrid. „Ori vii la birou, ori ești concediat”, a fost deviza sa prin care a susținut lucratul de la birou 5 zile din 5.

Interesant este că, de fapt, Amazon încearcă încă din 2023 să-și aducă angajații de tot la birou. Măsura nu era deloc una populară printre angajații care au început să lucreze remote încă din anul 2020, de când a izbucnit pandemia de COVID-19. O politică similară a mai avut și Elon Musk, încă din 2022, când le spunea angajaților că „Munca la distanță nu mai este acceptată”.

Personalizate pentru tine