Vine sezonul cald, iar aparatele de aer condiționat vor deveni din nou esențiale pentru asigurarea confortului termic în arșița verii. Unii cumpărători vor căuta pentru prima oară un aparat, alții vor căuta să le schimbe pe cele vechi, iar acum este cel mai bun moment să o facă, înainte să vină vara, când prețurile cresc foarte mult, iar timpii de așteptare devin tot mai lungi.
Am stat de vorbă cu cei de la Avi Compact, cel mai mare distribuitor al celor de la Daikin în România, pentru a afla cele mai importante aspecte despre aparatele de aer condiționat înainte de începerea sezonului în care aceste echipamente devin indispensabile dacă nu vrem să ne copleșească temperaturile ridicate din mijlocul verii.
Avi Compact a încheiat anul trecut cu o creștere record a cifrei de afaceri, de aproximativ 30%, cea mai mare din istoria companiei. Sezonul de vară din 2024 a adus cele mai mari vânzări.
Cât costă un aparat de aer condiționat. Prețurile au crescut cu 4% în această primăvară
Vara se apropie, așa că interesul este în creștere deja. Se vede asta și în creșterea prețurilor. Potrivit celor de la Avi Compact, prețurile aparatelor de aer condiționat au crescut, în medie, cu 4% în această primăvară, pe fondul majorărilor preturilor de producție și al cererii ridicate deja dinaintea sezonului cald.
Reprezentanții distribuitorului ne-au spus că scumpirea se aplică atât echipamentelor din gama medie, cât și celor din segmentul premium. În cazul brandului Daikin, toate echipamentele au înregistrat o creștere de preț similară, de 4%.
Valoarea medie cheltuită de un român pentru achiziția și montajul unui aparat de aer condiționat din gama medie, cu o capacitate de 12.000 BTU, este cuprinsă între 3.500 și 3.800 de lei, TVA inclus.
În cazul companiei, acestea sunt prețurile pentru modele precum Daikin Sensira sau cele din gama economică de la Mitsubishi.
Pentru cei care aleg soluții premium, cum ar fi Daikin Comfora sau Perfera, prețurile variază între 5.600 și 6.900 de lei, în funcție de complexitatea montajului și dotările aparatului.
Cât costă montajul unui aparat de aer condiționat. Vara, manopera e cu 50% mai scumpă
Este o întrebare care îi preocupă pe toți cei care vor să cumpere un aparat de aer condiționat, fie că vorbim de o primă instalare, fie de înlocuirea aparatelor vechi, ori de suplimentarea numărului de aparate de aer condiționat din locuință, birou și așa mai departe.
Potrivit celor de la Avi Compact, prețul montajului standard, care include un traseu frigorific de trei metri, este de aproximativ 1.000 de lei cu TVA.
Reprezentanții distribuitorului ne spun că, în lunile de vară, prețul manoperei poate crește cu până la 50%, în funcție de disponibilitatea echipelor.
Aceștia subliniază și faptul că, fiecare metru suplimentar de traseu adaugă între 150 și 175 de lei la costul total.
Totodată, Avi Compact estimează o majorare cu 10% a tarifelor pentru serviciile de montaj și mentenanță, pe fondul creșterii cheltuielilor generate de eliminarea facilităților fiscale pentru sectorul construcțiilor și a creșterii salariului mediu.
Cât durează instalarea unui aparat de aer condiționat. În timpul verii poți aștepta și 3 săptămâni
(Sursa foto - Shutterstock)
Este o altă întrebare extrem de importantă din partea cumpărătorilor de aparate de aer condiționat. Din păcate, mulți aleg să cumpere aparate de aer condiționat în plină vară, când cererea este cea mai mare, iar instalatorii sunt și mai greu de „prins”.
Cei de la Avi Compact ne spune că, în afara sezonului de vârf, adică acum, când cererea nu este atât de mare, iar instalatorii nu sunt prinși și cu situații precum cele de întreținere sau depanarea echipamentelor, instalarea unui aparat de aer condiționat durează între două și cinci zile lucrătoare.
În plin sezon estival, când cererea este mult mai mare, iar instalatorii și mai solicitați, nu doar cu instalarea de echipamente, ci și cu alte probleme din partea clienților companiilor partenere, timpul de așteptare poate crește semnificativ.
Potrivit celor de la Avi Compact, în funcție de „norocul” pe care-l ai, în sezonul de vârf perioada de așteptare poate varia de la o săptămână până la trei săptămâni. Așadar, poți risca să stai aproape o lună în plină vară fără aer condiționat dacă nu ai noroc deloc.
Ce fel de aparate de aer condiționat caută românii
(Sursa foto - Shutterstock)
În ceea ce privește preferințele românilor pentru aparate de aer condiționat, cei de la Avi Compact ne spun că românii care locuiesc în apartamente aleg sistemele de tip simplu split, adică un aparat pentru fiecare cameră.
În schimb, pentru case sau ansambluri rezidențiale noi, sunt tot mai căutate sistemele multisplit, care permit conectarea mai multor unități interioare la o singură unitate exterioară.
Acest tip de sistem este adesea preferat pentru avantajele estetice și funcționale pe care le oferă. Se pot alege unități interioare cu capacități sau design diferit, iar traseele frigorifice pot fi ascunse în pereții de rigips sau în zidărie, astfel încât instalația rămâne invizibilă.
Arhitecții și designerii de interior recomandă frecvent aceste soluții pentru locuințele moderne.
Creșterea prețurilor și interesul tot mai mare pentru soluții eficiente și discrete de climatizare transformă aparatul de aer condiționat într-o investiție strategică pentru confortul pe termen lung.
Începând cu luna aprilie, Avi Compact a adăugat un nou brand în portofoliu: Mitsubishi Heavy, ceea ce va implica extinderea echipei de ingineri și tehnicieni. Noul brand este recunoscut pentru soluțiile de climatizare și ventilare destinate clădirilor de mari dimensiuni, spațiilor comerciale și hotelurilor. Compania estimează că acest brand va deține o cotă de 5% din vânzările din 2025.

