Aproximativ 80% dintre angajatii din sistemul sanitar romanesc sunt femei, insa doar 20% dintre ele ajung si in functii de conducere, a declarat Razvan Baraban, presedintele „Asociatiei Centrul Roman de Initiative, in cadrul conferintei de incheiere a programului cu finantare europeana “O sansa pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar”.

“Este vorba de autosegregare, de lipsa de incredere, de o atitudine a femeii fata de leadership pentru ca se considera ca daca esti feminina nu esti lider, iar daca esti lider nu esti feminina. Dar mai este vorba si de faptul ca femeile pun succesul pe seama altora, de multe ori a sansei, in timp ce barbatii si-l asuma”, a declarat Laura Grunberg, sociolog si profesor la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative.

Anul trecut, in Romania lucrau 66.297 de medici (dintre care 13.772 stomatologi), potrivit datelor oferite wall-street.ro de catre Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice.

„Sunt doua domenii in care in Romania predomina femeile: sanatate si invatamant”, a afirmat Baraban.

Principalii factori care duc la discriminare in domeniul medical sunt varsta, sexul, aspectul fizic si situatia materiala, potrivit unui studiu realizat in cadrul programului.

„Avem multe femei care sunt asistente, dar foarte putine care sunt chirurgi. Insa perceptia discriminarii este destul de redusa in sistem, in jur de 42% spunand ca nu exista segregare de gen. De asemenea, nu se cunosc institutiile care lupta impotriva discriminarii, foarte putini stiu de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD)”, a mai spus Grunberg.

Proiectul a avut o valoare de 6,2 milioane de lei.

Proiectul “O sansa pentru dezvoltarea carierei pentru femeile din domeniul sanitar” a fost cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investeste in oameni! Axa prioritara 6- Promovarea Incluziunii Sociale”, domeniul major de interventie 6.3. “Promovarea egalitatii de sanse pe piata muncii”.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri