Vehiculul spatial european de tip cargo ATV-4, denumit Albert Einstein, care va aproviziona Statia Spatiala Internationala (ISS), va fi lansat pe 5 iunie de la Centrul spatial din Guyana franceza, a anuntat Agentia Spatiala Europeana (ESA), informeaza AFP.
Vehiculul Albert Einstein este cel de-al patrulea din seria de cinci ATV-uri (Automated Transfer Vehicle) construite de ESA pentru a aproviziona ISS. El se afla in aceste momente in faza finala de asamblare si de incarcare, in orasul Kourou din Guyana franceza, a precizat ESA intr-un comunicat, scrie Mediafax.

Masa totala a ATV-ului Albert Einstein dupa incarcare va fi de 20 de tone si 235 de kilograme. Acest ATV va fi cel mai greu vehicul spatial trimis vreodata pe orbita de o racheta Ariane, doborand recordul anterior stabilit de predecesorul sau, ATV-ul Edoardo Amaldi, cu peste 500 de kilograme.

Acest cargo va livra peste 2.500 de kilograme de alimente uscate la bordul ISS. El va transporta totodata carburant, apa si oxigen, dar si propriul sau combustibil, de care va avea nevoie pentru a ridica orbita statiei.

"ATV-4 este purtatorul celei mai diversficate combinatii de provizii transportate vreodata - circa 1.400 de articole diferite", a anuntat Alberto Novelli, directorul misiunii ATV-4: hrana, piese de schimb, echipamente pentru echipaj si pentru experimentele stiintifice.

ATV-ul Albert Einstein este programat sa se conecteze la ISS pe 15 iunie, la 10 zile dupa lansare.

Dupa ce va livra incarcatura, ATV-ul va contribui la ridicarea orbitei ISS cu motoarele sale. Fara aceste manevre de ridicare a orbitei, statia spatiala ar sfarsi prin a se prabusi pe Terra.

La sfarsitul misiunii sale, ATV-ul se va fi umplut cu deseurile (nepericuloase pentru mediu) produse la bord. Vehiculul se va separa de ISS si va plonja in atmosfera terestra unde va arde cu tot ceea ce transporta.

Incepand din 2008, ATV-urile reaprovizioneaza cu regularitate ISS: Jules Verne in 2008, Johannes Kepler in 2010, Edoardo Amaldi in 2012. Cel de-al cincilea si totodata ultimul vehicul din seria ATV a fost "botezat" Georges Lemaitre, dupa numele fizicianului belgian care a creat teoria Big Bang-ului.

ISS este un proiect spatial in valoare de 100 de miliarde de dolari, finantat in principal de Statele Unite ale Americii si la realizarea caruia participa 16 tari. Statia este ocupata in permanenta, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se afla pe orbita terestra la o altitudine de 400 de kilometri, efectuand o rotatie completa in jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigand cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ ora. Cantarind peste 408 tone, ISS ofera un spatiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri