Parlamentarii PSD propun reducerea subvenției acordate partidelor politice în 2026 cu 40% față de nivelul din 2024, an în care s-au înregistrat cheltuieli excepționale generate de toate alegerile posibile organizate în țară. Amendamentele mai prevăd și aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensiile mai mari de 4.000 de lei, valabilă până la finalul anului 2026, scrie Agerpres.
Începând cu 1 august 2025 vor intra în vigoare noi creșteri de taxe, precum: majorarea TVA, a accizelor, a impozitului pe dividende, dar va apărea și o nouă taxă bancară.
Grupul parlamentar al PSD propune ca aplicarea contribuţiei pentru asigurări de sănătate asupra pensiilor prevăzute în pachet să fie până la data de 31 decembrie 2026.
"Se propune ca măsura referitoare la introducerea obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din pensii, pentru partea care depăşeşte suma de 3.000 lei lunar, să se aplice pentru o perioadă limitată în timp, respectiv asupra veniturilor aferente perioadei cuprinsă între 1 august 2025 şi 31 decembrie 2026, având în vedere faptul că aceasta a fost instituită în contextul situaţiei extraordinare generată de necesitatea corectării deficitului excesiv", spune grupul parlamentar al PSD.
Ce înseamnă reducerea subvenției pentru partide?
Un alt amendament semnat de deputatul PSD Adrian Solomon menţionează că "Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din pensii, se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei lunare de 4.000 lei, pentru fiecare drept de pensie".
De asemenea, se propune să rămână în continuare scutite de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate persoanele persecutate din motive politice de dictatura comunistă, văduvele, invalizii şi veteranii de război, persoanele deportate ori persecutate din motive etnice, cei obligaţi la muncă forţată precum şi cei cărora statul român le datorează recunoştinţă pentru lupta anticomunistă.
O altă propunere este aceea ca cota redusă de TVA de 11% să se aplice şi evenimentelor sportive.
"În anul 2026, subvenţia alocată partidelor politice se diminuează cu 40% faţă de nivelul acordat în anul 2024", este un alt amendament asumat de social-democraţi.