Un raport al Fondului Natiunilor Unite pentru Populatie din 2014 anunta ca sunt 1.8 miliarde de persoane, cu varste cuprinse intre 10 si 24 de ani, pe planeta in acest moment. Un record pentru istoria omenirii si, de asemenea, o oportunitate fara precedent pentru generatia tanara de a-si asuma un rol cat mai important in modelarea viitorului. De aceasta oportunitate au profitat 2 tineri curajosi de 14 ani care, tot in 2014, au decis sa puna bazele unei comunitati prin care viseaza sa arate societatii spiritul inovator al noii generatii.

Calin Ungurean, Luca Stirbat au fondat in 2014 comunitatea Motion Team, manati de pasiunea lor pentru tehnologie si de dorinta de a invata cat mai multe. Pe parcursul timpului au ajuns la 13 membri, printre care si Cristi Kaznovsky, si si-au schimbat numele in "Creative Motion", un start-up in domeniul tehnologiei care reprezinta o comunitate de liceeni.

Creative Motion“Am inceput sa imi dezvolt pasiunea pentru tehnologie atunci cand am observat ca pe calculatorul meu nu rulau cele mai noi jocuri. In cautarea unei solutii am descoperit ca puteam aduce unele modificari care mi-ar fi permis sa ii imbunatatesc performantele. M-am documentat si usor-usor am inceput sa imi modific calculatorul, atunci am realizat ca imi place mai mult sa construiesc ceva care sa functioneze decat sa imi petrec timpul jucandu-ma”, a declarat Luca Stirbat, CEO Creative Motion, pentru wall-street.ro.

Pasiunea lui Calin pentru tehnologie, in special pentru partea tehnica, i-a fost insuflata de catre tatal sau, cu ajutorul caruia, la varsta de 13 ani, si-a construit prima lanterna.

Creative Motion“De mic am fost atras de tehnologie, stateam mereu pe langa tata cand vedeam ca lucreaza la ceva. Aveam o mare pasiune, orice masinuta electrica pe care o primeam, trebuia desfacuta si pana la varsta de 12 ani, desfacuta ramanea. La un moment dat, tata mi-a zis <<sa stii ca partea frumoasa nu consta doar in a o desface si a intelege cum functioneaza, ci sa o si asamblezi la loc si sa vezi ca functioneaza>>. M-a provocat, am luat toate masinutele si m-am pus pe treaba. Apoi, primul meu proiect a fost sa fac o lanterna de la zero, mi-a aratat un LED, o baterie si mi-a zis ca o pot construi cu aceste componente. Le-am conectat si le-am pus intr-o carcasa de lemn facuta de catre mine. Am acea lanterna si in ziua de astazi, surprinzator inca merge”, a declarat Calin Ungurean, CFO Creative Motion.

Cristi Kaznovsky, software developer la Creative Motion, marturiseste ca si gaming-ul a fost un factor important care i-a influentat sa fie atat de atasati in ceea ce priveste tehnologia.

Creative Motion“Eram toti gameri inraiti inca din generala, eu si cu Luca preferam jocurile shooter, in timp ce Calin mergea mai mult pe jocuri de strategie. Imi placea programarea foarte mult si la fiecare ora de informatica obisnuiam sa le pun numeroase intrebari profesorilor. Incepusem sa inteleg cum sta treaba cu programarea si am decis sa continui pe acest segment", a declarat Cristi Kaznovsky, software developer la Creative Motion.

Blinkr, echipamentul smart dedicat biciclistilor

BLINKR Startarium Crowdfunding Video from Stirbat Luca on Vimeo.

Blinkr este unul dintre produsele lor cu care s-au facut remarcati, comunitatea lucrand in acest moment la mai multe proiecte. Acesta este un echipament smart dedicat biciclistilor urbani, format din doua panouri de LED-uri plasate pe spate ce se aprind in functie de directia in care se indreapta utilizatorul. Povestea dezvoltarii lui a luat nastere in urma participarii la Innovations Labs 2017, programul de preaccelerare destinat tinerilor dornici sa-si puna ideile in practica, unde acestia s-au inscris initial cu un tricou destinat Dj-ilor.

"Am fost invitati la Innovation Labs de catre unul dintre fondatorii proiectului, acesta ne-a ajutat sa ne inscriem deoarece formatul nu ne permitea sa participam fiindca nu eram majori. Am participat cu tricoul de Dj, primul produs dezvoltat de catre noi. Am trecut de prima sesiune de pitching, in schimb, cand ne pregateam de cea de a doua sesiune, care avea sa ne duca in finala, am discutat cu cativa mentori care s-au oferit sa ne ajute", povesteste Calin.

Discutia cu mentorii le-a schimbat perspectiva, cel putin lui Calin pentru inceput, care a fost entuziasmat de sfaturile pe care le-a primit de la acestia. In ceea ce il priveste pe Luca, a fost nevoie de munca de convingere, avand in vedere ca tricoul destinat Dj-ilor a fost ideea lui.

"Am mers sa discut cu mentorii si sa aflu parerea lor despre ideea noastra cu tricoul. Le-am explicat cum functioneaza si ca ii putem gasi si alte utilizari, respectiv faptul ca poate fi folosit de politisti pentru dirijarea traficului sau pentru biciclisti sa se faca mai bine remarcati in trafic. M-au pus sa analizez care este piata mai mare catre care ma pot indrepta si cine are mai multa nevoie de aceasta solutie, apoi am realizat ca trebuie sa ne orientam catre biciclisti si sa pivotam. Luca nu a fost de acord la inceput, m-am dus inapoi la mentori si i-am rugat sa discute cu el", marturiseste Calin.

In final, Luca s-a lasat convins si au inceput sa se concentreze pe device-ul dedicat biciclistilor, iar in ceea ce priveste tricoul de DJ, acesta sa ramana un proiect de care sa se ocupe in viitor. Mutarea a fost una inspirata, tinerii reusind sa treaca de urmatoare sesiune de pitching si sa intre in perioada de incubare.

"Au urmat trei luni de cursuri la Politehnica, perioada in care eu ma strecuram si la cursurile de comunicare sustinute pentru cei de la master. Imi faceam temele, le prezentam profesoarei care a fost ingaduitoare sa ma primeasca. Toata aceasta experienta mi-a dat inca o perspectiva, m-a ajutat sa inteleg mai multe pe parte de psihologie si comunicare", a declarat Calin.

Perioada de incubare a fost una extrem de folositoare pentru echipa, acestia reusind sa dezvolte pe mai multe paliere.

Citeste si:
    “Am urmat cursuri de marketing, de fast development si am participat la discutii pe mai multe tehnologii. In ceea ce priveste partea tehnica, participantii stiau deja materia, noi a trebuit sa o invatam. Am primit ajutorul a doi stundeti, care au contribuit si la dezvoltarea Blinkr pe perioada incubarii", a adaugat Luca.

    Peste 2.000 de euro stransi in urma unei campanii de Crowdfunding

    sursa foto: startarium.ro

    "Birocratia ne-a ucis"

    Dupa experienta acumulata la Innovation Labs si dupa participarea la mai multe evenimente, tinerii au decis sa lanseze o campanie de crowdfunding. Aceasta s-a derulat pe platforma celor de la Startarium, intre 22 august si 26 septembrie, si a strans 2,154 de euro din 2.000 de euro necesari, avand 23 de sustinatori.

    "Au fost 30 de zile stresante, o perioada in care am invatat foarte mult marketing online. Am fost pusi intr-o situatie in care, daca nu strangeam suma necesara, nu am fi primit nimic. Tot efortul s-a vazut in numarul de like-uri ale paginii Blinkr, care a ajuns in cateva saptamani mai mare decat al comunitatii", a precizat Calin.

    Dupa terminarea campaniei de crowfunding, acestia au fost nevoiti sa isi deschida o firma pentru a putea incasa suma de bani stransa. Tinerii descriu aceasta experienta ca fiind una extrem de greoaie, punctand faptul ca "birocratia i-a ucis".

    "Aveam doua variante, persoana fizica si plateam 16% impozit sau sa ne infiintam o firma. Stiind ca pe termen lung vom mai dezvolta si alte produse, am ales varianta cu firma. Ambii aveam 17 ani si legea nu ne permitea acest lucru, asa ca am apelat la ajutorul parintilor. Pentru mine a fost un soc cand am constientizat ca trebuie sa avem un angajat si, mai tarziu, cand ne-am trezit ca trebuie sa avem si un contabil,", a precizat Calin.

    Pentru Luca, procesul de infiintare al firmei l-a adus in situatia in care simtea ca nu mai poate continua. Drumurile interminabile intre autoritatile statului au reprezentat o provocare imensa.

    "Am fost de cel putin 10 ori la Registrul Comertului, nu mai voiam nimic. Birocratia aia ne-a ucis, procesul de infiintare al firmei a durat o luna si jumatate. Apoi a trebuit sa gasim o metoda prin care, dupa implinirea varstei de 18 ani, sa preluam noi firma", a precizat Luca Stirbat.

    Banii primiti in urma campaniei de crowdfunding ii folosesc pentru cumpararea componentelor necesare perfectionarii produsului, dar si pentru a sustine alte proiecte pe care le au in derulare la nivelul comunitatii. In viitor, in cazul in care nu vor gasi un investitor care sa ii ajute sa inceapa productia la scara larga, acestia vor apela din nou la optiunea de crowdfunding. Pretul de vanzare al unui dispozitiv Blinkr este estimat de acestia in jurul valorii de 50 de euro.

    Pe langa Blinkr, membrii comunitatii au mai multe proiecte in derulare pe care se pregatesc sa le lanseze in perioada urmatoare. Pentru a fi la curent cu activitatea lor, ii puteti urmari pe creativemotion.ro.



    Sursa foto: creative motion.ro

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Armand Iliescu
    Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Start Up »



    Setari Cookie-uri