Bolt a anunțat lansarea serviciilor sale de ride-hailing în Sibiu, asigurându-și astfel prezența în 13 dintre cele mai mari oraşe din ţară, se arată într-un comunicat al companiei.

"Marcăm începutul sezonului estival cu lansarea principalului nostru serviciu în Sibiu, în contextul în care oraşul îşi reia treptat activitatea culturală şi socială, după un an dificil. Ne dorim să fim un partener de mobilitate de încredere atât pentru sibieni, cât şi pentru turiştii care aleg să viziteze o capitală culturală europeană. Iar pentru a ajunge mai aproape de acest lucru, am respectat cu stricteţe toate prevederile legii cu privire la autorizaţiile necesare şoferilor noştri parteneri şi la condiţiile de operare, pentru a oferi servicii complete şi sigure", a declarat, în comunicatul citat, Cristian Sălceanu, country manager Bolt România.

Preţul curselor Bolt din Sibiu începe de la 8 lei, iar pe perioada lansării pasagerii beneficiază de reduceri de până la 50%. Atât pasagerii, cât şi şoferii au obligaţia legală de a purta permanent masca de protecţie. Bolt recomandă, de asemenea, şoferilor săi parteneri să dezinfecteze maşinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanţare socială şi de igienă conform reglementărilor în vigoare.

Pentru a accesa serviciile de ride-hailing Bolt, utilizatorii trebuie să instaleze aplicaţia Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play sau App Store. Bolt oferă servicii de transport la cerere, dar şi de închiriere de trotinete electrice sau de transport de mâncare, prin Bolt Food.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri