Cererea de spatii de birouri a scazut in acest an, in timp ce noi cladiri de birouri s-au livrat. Relocarile continua sa dea tonul pe piata, iar competitia devine „feroce”.


Cererea pe piata de birouri din Bucuresti in T3 2012 a fost de 30.000 mp, nivel ce reprezinta 23% din totalul cererii din acest an, de 133.000 mp, insa in scadere cu 48% fata de trimestrul anterior, potrivit celui mai recent raport de piata al CBRE Romania. In schimb, livrarile de spatii noi au inregistrat cel mai ridicat nivel din acest an in T3, reprezentand 57% din totalul livrarilor pentru 2012. Per total pe primele 3 trimestre datele CBRE arata o scadere de circa 30% a cererii de spatii de birouri fata de anul trecut.

Scaderea cererii si noile livrari au dus in mod natural la cresterea ratei de neocupare a cladirilor finalizate, in timp ce competitia devine din ce in ce mai „feroce” pe masura ce contractele de inchiriere mai vechi incep sa expire si astfel companiile devin potentiali clienti ai altor proiecte.

Potrivit datelor CBRE rata medie de neocupare pentru spatiile de birouri din Bucuresti a crescut pentru prima data in ultimele sase trimestre, de la 13,7% (T2) la 15,12% (T3), consecinta a faptului ca cererea s-a diminuat si 57% din nivelul total al livrarilor din acest an a fost livrat in T3. In timp ce rata de neocupare in Vest a scazut cu 1% si s-a situat in jurul valorii de 7%, in CBD s-a inregistrat o crestere semnificativa de la 8% la 13,7% la sfarsitul trimestrului trei. In total, in Capitala sunt 330.000 mp de spatii de birouri vacante, dintre care 135.000 mp sunt situati in zona Pipera.

"Cererea si-a incetinit ritmul de crestere in trimestrul trei al acestui an, ceea ce arata o ezitare din partea chiriasilor cu privire la tranzactiile imobiliare. Activitatea de pre-inchiriere s-a demonstrat a fi consistenta, iar dezvoltatorii si-au anuntat intentia de a livra proiecte de birouri competitive. Zona cea mai interesanta din acest punct de vedere este Barbu Vacarescu – Floreasca, unde totalul spatiilor de birouri care se bazeaza pe contracte de pre-inchiriere este de 170.000 mp”, a declarat Victor Rachita, head of office agency CBRE Romania.

O competitie feroce

"Cea mai pregnanta caracteristica a pietei in trimestrul trei este incertitudinea. Numeroase proiecte au fost anuntate, altele au fost finalizate mai devreme decat data intiala, lucru destul de nou pe piata locala, in timp ce pentru proiectele aflate deja in derulare, informatiile au fost reactualizate. In ceea ce priveste cererea, in cazul cererilor mari de spatii de birouri exista o competitie feroce intre optiunea de a ramane in spatiul actual, unde se poate obtine un pachet financiar atractiv in urma renegocierii, sau mutarea intr-un proiect nou si modern de spatii de birouri", se arata si in cel mai recent raport de piata al companiei de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle.

O competitie mai mare intre cladirile deja existente si cele care urmeaza sa se livreze in urmatoarele luni este vazuta si de Horatiu Florescu, presedintele The Advisers/Knight Frank.

„In urma consolidarilor anuntate, o serie de spatii de buna calitate vor fi eliberate in cladiri reper situate mai ales in zona centrala. Avand in vedere suprafetele mari disponibile acum in aceste cladiri, pe termen mediu vom fi martorii unei concurente intre acestea si livrarile noi din ultimele 9 luni” a spus anterior si Horatiu Florescu, presedintele The Advisers/Knight Frank.

Competitia agresiva este determinata in principal de caracteristicile cererii din prezent, tranzactiile fiind dominata inca de relocari si nu de extinderi.

Relocarile continua sa domine piata

„Piata de birouri din Bucuresti continua sa fie dominata de relocari. Avand in vedere ca au fost livrate pe piata cladiri moderne si eficiente ale caror chirii sunt inferioare cladirilor mai vechi cu contracte indexate, majoritatea clientilor nostri au decis sa faca un upgrade relocandu-se in cladiri ce beneficiaza de solutii tehnologice performante si eficiente la preturi competitive’’, a completat Victor Rachita.

Pentru ultimul trimestru consultantii CBRE estimeaza o crestere a ponderii reinnoirilor de contracte, asa ca per intreg anul 2012 s-ar putea inregistra nivele similare pentru activitatile de pre-inchiriere si reinnoire.

Chiria prime a scazut cu 0,25% si se situeaza la sfarsitul T3 intre 18,5 – 19 euro/mp/luna in CBD, insa se estimeaza ca pana la sfarsitul acestui an se va stabiliza in jurul valorii de 18,5 euro/mp/luna. In Bucuresti, chiriile headline pentru spatiile de Clasa A incep de la 16 euro/mp/luna in zonele centrale si de la 11 euro/mp/luna in zonele periferice. Chiriile nete sunt mai reduse cu 10 – 15%, iar pachetele de stimulare depind de locatia, calitatea si rata de neocupare a cladirii respective, potrivit CBRE.

"Asteptam in continuare un trend descrescator al chiriilor prime, cu o revenire crescatoare prognozata nu mai devreme de a doua jumatatea a anului 2013. Pachetul stimulentelor financiare reprezinta o practica destul de comuna, dar la o scara mai redusa, atat pentru lunile libere de chirie, cat si pentru contributiile financiare pentru amenajarea spatiilor inchiriate", se mentioneaza in raportul JLL.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri