Criza acută de specialiști (meseriași) în diverse domenii de activitate determină companiile să recruteze angajați încă de pe băncile școlilor. Spre exemplu, un liceu din București va avea, începând din această toamnă, o clasă de viitori electricieni. Elevii vor fi pregătiți de specialiști ai unor companii private austriece în cadrul proiectului educațional de învățământ dual STAR (Școala Tehnologică Austrică din România).

Ca urmare a cererii tot mai mari de electricieni, din partea multor companii prezente pe plan local, la Colegiul Tehnic Energetic din sectorul 5 al Capitalei se va forma, din septembrie 2021, o clasă pentru pregătirea acestor meseriași.

Formarea profesională a devenit foarte importantă pentru tineri, precum și pentru piața muncii, mai ales dacă ținem cont de noul context sanitar dificil creat de pandemie. Cu ajutorul acestui parteneriat public-privat, companiile austriece devin partenerii noștri de practică și potenţiali angajatori ai absolvenților. Ne bucură faptul că școala noastră poate să susțină tinerii în dezvoltarea lor profesională și să-i ghideze către meserii atractive pe piața muncii, care să le permită să ducă un trai decent și să le ofere posibilități de dezvoltare.

Ionela Nistor, directoarea Colegiului Tehnic Energetic din București, implicat în acest proiect

În acest sens, autoritățile naționale (Ministerul Educației și Cercetării, Primăria Sectorului 5), alături de Ambasada Austriei (Advantage Austria) și trei companii private austriece, au dezvoltat programul de formare profesională în sistem dual STAR. În cadrul acestui proces de formare sunt implicați, prin intermediul parteneriatului public-privat, toți factorii interesați de forță de muncă calificată. Astfel, agenții economici devin parteneri de practică și potenţiali angajatori ai absolvenților de învățământ dual.

Proiectul STAR este privit drept o investiţie în educația românească, potrivit reprezentanţilor Ambasadei Austriece la Bucureşti. „Proiectul STAR are la bază sistemul de învățământ dual, o particularitate a învăţământului din Austria, dar și o colaborare foarte apropiată între şcoală şi agenții economici, care pune mult accent pe pregătirea practică. Scopul nostru este să sprijinim pregătirea tinerilor pentru cele mai căutate meserii din prezent, precum este cea de electrician. Prin intermediul acestui program, companiile austriece oferă job-uri şi oportunităţi de carieră“, precizează Gerd Bommer, consilier comercial în cadrul Ambasadei Austriei la Bucureşti.

Ce presupune învățământul dual și cât câștigă un electrician în România

Primul pas al programului STAR constă în crearea, începând cu această toamnă, a unei clase de electricieni, la Colegiul Tehnic Energetic din București. Absolvenții de clasa a VIII-a, care vor avea posibilitatea să se înscrie în acest program, vor învăţa, timp de trei ani, de la profesioniştii companiilor implicate în proiect.

Programul pune mult accent pe învăţarea practică a meseriei, iar ponderea practicii desfășurate la agenții economici crește astfel: clasa a IX-a - 80% teorie și 20% practică, clasa a X-a - 40% teorie și 60% practică, în vreme ce în clasa a XI-a, elevii fac doar 28% teorie si 72% practică. Astfel, cursanții se vor specializa în meseria de electrician, unde salariile pot deveni foarte bune, pe măsură ce ei vor căpăta experiență.

Salariile pentru un post de electrician variază destul de mult, ele încep de la 2.500 lei pentru un proaspăt absolvent și ajung până la 4.000-4.500 lei pentru electricienii de nișă, precum sunt cei specializați pe înaltă tensiune, care au nevoie de tot felul de certificări pentru a-și putea face meseria. La aceste salarii nete de încadrare se adaugă tichetele de masă, banii pentru transport, plata posibilelor ore suplimentare, dar și alte sporuri.

Cristina Gheorghe, Managing Partner al Human Resources Quality Services, companie implicată în desfășurarea programului STAR

Tinerii înscriși în program vor avea un tutore din partea operatorilor economici care îi va îndruma pe întreaga perioadă a studiilor, vor beneficia de burse lunare de până la 400 de lei, precum și de premii, în funcţie de rezultatele obţinute, dar și transport gratuit pentru mijloacele în comun. Diploma pe care aceștia o vor obține la absolvirea STAR este recunoscută pe plan internațional, în cadrul statelor europene. Înscrierea în program se va desfăşura în două etape, astfel: etapa I – în perioada 5-8 iulie 2021, etapa a II-a – în perioada 22-26 iulie 2021. De altfel, după absolvirea cursurilor, absolvenții vor avea prioritate la angajare în companiile partenere.

Lipsă acută de meseriași pe piața muncii

Aproape un milion de tineri din România, cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani, nu figurează în nicio statistică, ei nefiind angajați și nici încadrați într-un sistem de învățământ, arată datele Autorităţii Naţionale pentru Formarea Profesională în Sistem Dual. Iar una dintre aceste consecințe o reprezintă deficitul mare de forță de muncă din țara noastră.

Totodată, conform unui studiu ManpowerGroup, 81% din angajatorii de pe plan local susțin că întâmpină dificultăți în ocuparea rolurilor vacante. Potrivit acestora, principalele cauze sunt: numărul insuficient de candidați disponibili (41%), lipsa cunoștințelor profesionale specifice (22%), precum și lipsa experienței în domeniu (16%). Astfel, formarea profesională a devenit extrem de importantă pentru tinerii absolvenți, precum și pentru piața muncii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri