Fiat are soluția pentru cei care consideră că Grande Panda nu este destul de „grande”: Noul SUV se numește Grizzly și este oferit și în versiune fastback

Fiat are soluția pentru cei care consideră că Grande Panda nu este destul de „grande”: Noul SUV se numește Grizzly și este oferit și în versiune fastback

Cuprins Articol:
Fiat oferă primele informații despre Grizzly, un SUV mediu pe care l-am văzut în teste încă din urmă cu câteva luni. Modelul, care va intra în segmentul C-SUV, va rivaliza direct cu Dacia Bigster, cu o gamă diversă de motorizări.

Cât de mare va fi Fiat Grizzly

Prezentat ca parte a proaspătului plan de acțiune pe termen mediu „FaSTLAne” al grupului Stellantis, noul Grizzly va fi disponibil în două versiuni de caroserie și cu trei trenuri de rulare diferite: pur termic, hibrid și 100% electric. Cele două caroserii vor fi fastback, adică cu linie de coupe, respectiv o caroserie clasică, cu plafon drept, care va plasa Grizzly ca rival al Daciei Bigster

Conform lui Olivier Francois, CEO-ul Fiat, mașina este una „globală”, fiind proiectată pentru toate cele trei regiunile majore în care Fiat este prezent: Europa, America Latină, respectiv Orientul Mijlociu și Africa. Tocmai de aceea, oferta de motorizări va fi variată atunci când modelul va ajunge în showroom-uri la finele anului. De asemenea, ulterior, o versiune pentru America de Nord va fi finalizată și vândută sub sigla Chrysler.

„[Grizzly] completează familiile Panda și Grande Panda”, a spus Francois, „dar este un model diferit” menit să consolideze „veniturile, marjele și brandul” Fiat, conform Autocar. Fiind un model mai mare decât Grande Panda, acesta va fi construit pe platforma Smart Car a Stellantis, care va fi împărțită cu Citroen C3 Aircross și Opel Frontera. Despre lansarea acestui SUV știam încă de la începutul anului, când Narcis Ghiță, CEO-ul grupului Auto Italia, importator oficial al mărcii Fiat în România, ne-a vorbit despre planurile de viitor ale mărcii, dar fără a numi direct modelul. 

Se pare că noul model cu trăsături robuste este ceva mai lung decât celelalte SUV-uri construite pe aceeași arhitectură. Fiat a declarat că are o lungime „sub 4,5 metri”, în timp ce C3 Aircross și Frontera au puțin sub 4,4 m (iar Dacia Bigster măsoară 4,57 metri). Grizzly face parte dintr-un val de noi produse Fiat care vizează mărirea ariei de acoperire a mărcii pe segmentele accesibile ale pieței și atragerea de noi cumpărători. Conform Reuters, mașinile vor fi asamblate în Maroc.

Cât ar putea costa Fiat Grizzly și ce motorizări va avea

Fiat este una dintre cele patru mărci principale ale grupului Stellantis, spre care grupul intenționează să concentreze aproximativ 70% din investițiile sale în mărci și produse. Italienii au transmis că intenționează să își extindă vânzările pe piața din America Latină, conform unei postări pe LinkedIn. Asta a și motivat strategia multi-energie, specifică și noii platforme modulare STLA One pe care Stellantis o pregătește. Grizzly va folosi, însă, platforma mai veche Smart Car. 

Dacă ne uităm la actuala plajă de motorizări Stellantis, putem bănui că și Grizzly va utiliza versiunea mai puternică a trenului de rulare mild-hybrid care se bazează pe un motor de 1,2 litri PureTech cu trei pistoane, care acum oferă 145 cai putere (față de 136 cai putere în trecut) cuplat la o baterie de 48V Li-Ion. 

În schimb, dacă vorbim de versiunea electrică, aceasta probabil va fi disponibilă cu două baterii (44 kWh sau 54 kWh), ceea ce înseamnă că autonomia va fi cuprinsă între 300 și 400 kilometri (WLTP mixt, conform cifrelor anunțate pentru Citroen e-C3 Aircross). Puterea va fi de 113 cai putere (82 kW), iar mașina se va putea încărca la o putere maximă de 100 kW (DC), ceea ce înseamnă că bateria se va alimenta de la 20% la 80% în 26 minute, iar 100 de kilometri de autonomie vor putea fi adăugați în circa 10 minute. 

Automotive News scrie că dotările standard includ un ecran de infotainment de 12,3 inci, un instrumentar de bord digital de 10,25 inci, frânare automată de urgență cu identificare a pietonilor și bicicliștilor, detectare a stării șoferului cu cameră și avertizare, dar și un sistem de cruise control adaptiv cu capacități de conducere autonomă de nivel 2. Lista de opționale va include o trapă, o oglindă retrovizoare digitală, scaune spate încălzite și asistentul Amazon Alexa pentru comenzi vocale în timpul mersului. 

Prețurile noului model nu au fost dezvăluite. Cu toate acestea, modelul Citroen C3 Aircross, cu motorizare de bază pe benzină non-hibrid de 100 cai putere, are un preț de pornire de 19.160 de euro în România. Un alt model, Opel Frontera, are un preț de pornire de aproximativ 26.350 de euro în România. Versiunile electrice ale acestor modele încep de la 26.100 de euro (Citroen), respectiv 26.350 de euro (Opel). 

Personalizate pentru tine