România are un sistem fiscal total dezechilibrat, mai ales între impozitarea muncii şi impozitarea capitalului, iar mediul de afaceri este tot timpul în situaţia de a se teme de o legislaţie nouă, afirmă Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

"Dacă ar fi să definesc primele probleme ale mediului de afaceri în momentul de faţă, prima ar fi valoarea adăugată mică. Am pornit prost, cu o economie în care important era a face şi a aduce valoarea cât mai mare. A doua problemă este un sistem fiscal total dezechilibrat, dezechilibrul principal fiind între impozitarea muncii şi impozitarea capitalului. Din cauza acestui fapt, se creează instabilitate şi mediul de afaceri este tot timpul în situaţia de a se teme de o legislaţie nouă, de o aplicare şchioapă a legii. A treia problemă pe care aş defini-o pentru perioada prezentă este puterea de negociere mică la nivelul instituţiilor internaţionale a statului român, a asociaţiilor profesionale din România. De asemenea, o putere de negociere foarte mică în acest context inflaţionist pe explozia preţurilor la materii prime. Firmele româneşti nu au «pricing power», nu au puterea, abilitatea în negociere să transforme creşterea preţurilor de la inputuri în preţuri, pe mai departe. Cred că această lipsă de putere de negociere este vizibilă inclusiv la nivelul inflaţiei şi al aşteptărilor inflaţioniste în România în raport cu alte ţări din vestul Europei", a spus Pogonaru, potrivit Agerpres.

Acesta a menţionat, totodată, că aproximativ 70% dintre activele din ţara noastră sunt deţinute de capital străin.

"Cel mai uşor să caracterizez atmosfera din mediul de afaceri, în momentul de faţă, este de îngrijorare continuă şi cumva o creştere a acuităţii simţurilor, pentru că nu ştii în ce tip de scenariu vei fi. Pe de altă parte, există voinţa foarte multor firme în dezvoltare de a face un ecosistem care mi se pare mult mai solid acum decât cu cinci ani în urmă. Asta se întâmplă într-un context în care trebuie să reţinem că circa 70% din active sunt deţinute de capital străin, care are şi părţi bune, dar şi mai puţin bune. Este o situaţie dată. Spaţiul de dezvoltare pentru capitalul românesc rămâne undeva pe la 30%", a afirmat preşedintele AOAR.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri