Wall-Street.ro vă invită, alături de companii, importanți experți în Sănătate, dar și autorități, la evenimentul Future Healthcare 2022. Sănătatea, între prevenție și digitalizare, o dezbatere despre investiții, digitalizare, atenția asupra pacientului și nevoia României de spitale noi.

Marți, 22 martie, de la 10:00, în cadrul celei de-a cincea ediții a conferinței Future Healthcare 2022, ”consultăm” subiectele sensibile ale momentului.

Era tehnologiei ne pune în fața unor transformări cu care trebuie să ne adaptăm rapid și care nu ne permit răspunsuri întârziate. Astfel, cea de-a cincea ediție a Conferinței Future Healthcare, organizată de Wall-Street, își propune să evidențieze noile trenduri în digitalizarea medicinei, care ajută la modernizarea sistemului.

Alături de specialiști din domeniu, vom analiza efectele digitalizării în sistemul de sănătate românesc și cât de bine a reușit acesta să integreze noile modele de îngrijire a pacienților. De la echipamente medicale de ultimă generație la telemedicină, vom încerca să aflăm cum au sau cum vor contribui acestea la reforma în sănătate.

Printre invitații confirmați se numără:

  • Diana Loreta Păun, consilier prezidențial pe Sănătate Publică,

  • Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, Asociația Dăruiește Viață,
  • Cristian Ghinea, fost ministru al Investițiilor și Fondurilor Europene,
  • Cristina Andrieș, Project Manager eSolutions,
  • Ana Gavrilă, Product Manager HTSS,
  • Marius Geantă, Președintele Centrului de Inovații în Medicină,
  • Diana Mereu, CEO RASCI,

  • Ioana Bianchi, ARPIM,
  • Simona Cocoș, director general Zentiva și președinte APMGR.

Conferința este organizată pe trei paneluri, în cadrul cărora vom atinge teme precum:

  • Radiografia sistemului românesc de sănătate: acces uniform la servicii, legislație și managementul prevenției,
  • Transformarea digitală a serviciilor medicale: Tehnologiile folosite de privat pentru a îmbunătăți experiența pacientului,
  • Trenduri în tehnologizarea și digitalizarea Pharma în 2022.

Înscrie-te gratuit AICI la evenimentul care va avea loc online pe 22 martie 2022.

Evenimentul poate fi urmărit și în platforma de evenimente virtuale IC Events. Participanții pot discuta sau adresa întrebări speakerilor, pot schimba cărți de vizită virtuale pe care le vor primi pe email și pot discuta pe chat direct cu alti participanți în zona de Netwoking. În plus, ei pot vizita zona expo și standurile virtuale ale partenerilor.

Puteți consulta lista specialiștilor invitați în cadrul evenimentului AICI. Lista va fi completată și cu alte nume importante din domeniu.

Future Healthcare. Sănătatea: între prevenție și digitalizare este un eveniment realizat de wall-street.ro, sponsorizat de RASCI, în parteneriat cu APMGR, eSolutions, HTSS, ARPIM și Alliance Healthcare.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri