Galerie de Beaute Paris, distribuitor exclusiv in Europa Centrala si de Est pentru produsele Stanhome i Kiotis- branduri detinute la nivel global de grupul Yves Rocher, ar trebui sa ajunga la o cota de 3-5% dintr-o piata estimata la circa 800 de milioane de euro, a declarat pentru wall-street.ro, Srdjan Mijuskovic, cofondator al companiei si fost sef al Avon Romania.

Galerie de Beaute Paris a fost lansata in aprilie anul trecut, cei trei cofondatori fiind Srdjan Mijuskovic, Nicoleta Coifescu si Angelina Mazzara.

Srdjan Mijuskovic, de origine sarba, are peste 20 de ani de experienta in domeniul vanzarilor directe, el fiind de-a lungul anilor director general al Zepter Romania si Avon Romania. De asemenea a fost si seful Asociatiei de Vanzari Directe din Romania. Din 1998 si pana in 2012 a avut functii regionale, dar si globale de conducere, trecand de manager pentru Europa de Sud Est la vicepresedinte senior de vanzari la nivel global.

“Dupa ce am plecat de la Avon, stateam in casa mea din Nisa, Franta, si intr-o zi m-am intrebat <<Asta-i tot?>>. Am fondat Galerie de Beauté Paris in Romania pentru ca mi-am dorit sa dau ceva inapoi, nu sa avem un castig rapid. Pentru ca poti sa contruiesti un business solid intr-un mod corect. Si m-am gandit ca oamenii din Romania si, in general, din Europa de Est au nevoie de lucruri mai bune, incluzand o viata mai buna, politicieni mai buni, mai multi bani si ajungand pana la ce produse folosesti pentru fata”, afirma Mijuskovic.

Peste 1000 de reprezentanti

In prezent Galerie de Beaute Paris are peste 1.000 de reprezentanti de vanzari directe, iar compania distribuie brandul de cosmetice Kiotis si cel de intretinere a casei Stanhome. Ambele branduri sunt premium, fac parte din portofoliul Yves Rocher si sunt produse in Franta.

Mijuskovic nu a oferit detalii despre vanzarile pe 2013 si nici estimari pentru anul acesta, insa a afirmat ca si-a indeplinit obiectivele financiare. Managerul spera ca distribuitorul sa ajunga la un procent de circa 3-5% din piata locala de cosmetice, estimata la aproximativ 800 de milioane de euro. El nu a spus in cat timp isi doreste sa ajunga la aceste vanzari.

Nu vreau sa fac compromisuri si sa ajung in sase luni la ceea ce pot face in doi ani

“Nu poti avea business fara targeturi, dar nu trebuie sa ma grabesc. Nu vreau sa fac compromisuri si sa ajung in sase luni ceea ce am putea face in doi ani. Vanzarile directe sunt un business dificil pentru ca trebuie sa vorbesti despre produse pe care oamenii nu le stiu. Cel mai greu este sa faci oamenii sa stie produsele. De exemplu, cand am venit la Avon (1997) nimeni nu stia de Avon, ne-a luat un an ca oamenii sa inteleaga cine este compania. De asemenea, in Romania vanzarile directe sunt un canal pentru produse de masa. Segmentul nostru nu este unul de masa. Si poti sa cheltuiesti milioane pe publicitate ca sa spui despre diferenta dintre produse, dar trebuie sa incerci”, spune Srdjan Mijuskovic.

Cu vanzari de aproximativ 670 de milioane de lei (150 mil. euro), produsele pentru infrumusetare si ingrijire personala au insemnat in 2012 in jur de 72% din piata de vanzari directe din România, potrivit unui raport Euromonitor.

Principalii jucatori pe piata locala de produse cosmetice prin vanzari directe sunt Avon, Oriflame, Amway si Forever Living.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri