Ministerul Finantelor Publice (MFP) a atras 60 milioane lei prin obligatiuni pe trei ani, aceasta fiind ultima licitatie din acest an, astfel ca fondurile atrase in lei in 2013 insumeaza 48,53 miliarde lei, cu 16,5% sub valoarea imprumutata in 2012, in timp ce finantarile in valuta au fost similare.

Fiind o licitatie suplimentara, doar pentru oferte necompetitive, Trezoreria a oferit vineri acelasi randament mediu acceptat joi, de 3,97%. La licitatiile pentru oferte necompetitive, participantii indica doar suma pe care vor sa o plaseze in titlurile de stat, nu si randamentul pe care il tintesc. Finantele au atras joi 863,3 milioane lei prin obligatiuni pe trei ani, peste valoarea indicativa de 600 milioane lei, informeaza Mediafax.

De la inceputul anului, ministerul a imprumutat de pe piata interna 48,53 miliarde lei, la care se adauga emisiuni in valuta, interne si externe, de 3,57 miliarde de euro si 1,5 miliarde de dolari. Fondurile atrase in lei in acest an sunt cu 16,5% sub valoarea imprumutata in 2012, de 58,17 miliarde lei, iar finantarile in valuta au fost similare, de la circa 4,71 miliarde de euro anul trecut.

"Pentru anul viitor ne pastram o perspectiva relativ optimista in legatura cu titlurile de stat, in special datorita conditiilor favorabile de lichiditate. Sistemul bancar a revenit in luna noiembie la un nivel al surplusului de lichiditate inregistrat ultima data in 2008, inainte de debutul crizei, si credem ca acest surplus se va mentine sau chiar va creste in 2014. Un asemenea scenariu, impreuna cu prognoza noastra pentru inca doua reduceri consecutive ale ratei cheie cu 25 puncte de baza in ianuarie si februarie, ar trebui sa conduca la continuarea scaderilor de rate, mai pronuntate pentru scadentele mai apropiate (1-3 luni)", considera economistului ING Bank Mihai Tantaru.

In acest context, analistul ING Bank ia in considerare continuarea tendintei de scadere a randamentelor pentru titlurile de stat in lei, cu scaderi mai puternice pe segmentul de scadente mai apropiate. "Credem ca obligatiunile la doi ani vor atinge nivelul de 3,30% in randament probabil in T1 2014, in vreme ce pentru restul curbei de randamente ne asteptam ca evolutiile externe sa exercite o presiune de crestere care sa balanseze efectul factorilor interni pozitivi", a mai spus analistul ING Bank.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri