Modificare esentiala introdusa de Ministrul Educatiei in procedura inscrierilor in clasa pregatitoare 2020: regula formarii claselor de copii dupa criterii transparente si nediscriminatorii se aplica in toate scolile. Modelul introdus de Timisoara acum 4 ani si anuntat anul acesta de Bucuresti – repartizare alfabetica a elevilor pe clase sau prin tragere la sorti in sedinta publica organizata de scoala – este pe cale sa fie transformat in regula, potrivit proiectului metodologiei de inscriere in clasa pregatitoare 2020 pus astazi in dezbatere publica.

Ministerul Educatiei si Cercetarii a lansat astazi, 4 februarie 2020, in consultare publica, Metodologia si calendarul de inscriere a copiilor in invatamântul primar pentru anul scolar 2020-2021. Inscrierile in clasa pregatitoare incep anul acesta 4 martie 2020, potrivit proiectului pus in dezbatere publica.

Principalele noutati incluse in proiectul de metodologie vizeaza constituirea formatiunilor de elevi in clasa pregatitoare, precum si solutionarea situatiilor exceptionale ale copiilor care nu se incadreaza in transele de vârsta prevazute de metodologie”, anunta Ministerul Educatiei, intr-un comunicat remis Edupedu.ro.

Ministerul precizeaza ca formarea claselor de elevi se face dupa finalizarea procesului de inscriere, conform calendarului, “in baza unei proceduri elaborate la nivelul unitatii de invatamânt si aprobate de Consiliul de administratie, procedura care sa asigure transparenta, echitate, nondiscriminare si incluziune”.

Pentru prima data, metodologia de inscriere in clasa pregatitoare se refera la modul de constituire a claselor de elevi:

Constituirea formatiunilor de elevi in clasa pregatitoare se face dupa finalizarea procesului de inscriere, conform Calendarului inscrierii, in baza unei proceduri elaborate la nivelul unitatii de invatamânt si aprobate de Consiliul de administratie, cu respectarea criteriilor de transparenta, echitate, nondiscriminare si incluziune – statueaza articolul 51 aliniatul 4 din proiectul de metodologie pus astazi in dezbatere publica.

  • “Modalitatea de repartizare a elevilor pe criteriul alfabetic este în deplina concordanta cu prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare cu modificarile si completarile ulterioare, republicata. (…) Aceasta repartizare poate fi considerata o metoda de repartitie transparenta si aleatorie în unitatile de învatamânt de stat”, a constatat Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii in septembrie 2018 cu privire la procedura aplicata pentru prima data de ISJ Timis.

A doua noutate propusa prin metodologia de insciere in clasa pregatitoare 2020:situatiile exceptionale ale copiilor care nu se incadreaza in transele de vârsta prevazute de metodologie vor fi analizate si solutionate de Comisiile judetene/Comisia municipiului Bucuresti, in baza unor proceduri proprii”.

Ministerul Educatiei anunta ca propunerile, observatiile si sugestiile pe marginea proiectului de metodologie pot fi trimise pe adresa de e-mail inscriere.inv.primar@edu.gov.ro, pâna in data de 14 februarie 2020.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri