Patru bărbaţi, printre care şi un român, au fost condamnaţi, la Londra, la pedepse între 13 şi 27 de ani de închisoare pentru moartea a 39 de migranţi vietnamezi găsiţi în remorca unui camion frigorific în Anglia, în 2019, relatează Agerpres.

Principalii doi inculpaţi, Ronan Hughes, un transportator rutier nord-irlandez de 41 de ani, şi Gheorghe Nica, un cetăţean român în vârstă de 43 de ani, acuzaţi că sunt organizatorii reţelei, au fost condamnaţi la 20, respectiv 27 de ani de închisoare pentru omucideri involuntare şi trafic de migranţi.

Ce pedepse au primit cei implicați în transportul ilegal de persoane

Primul a pledat vinovat, în timp ce al doilea a fost găsit vinovat de tribunalul Old Bailey din Londra. Nica a recunoscut la începutul procesului că a asigurat sprijin imigraţiei ilegale, dar a pretins că nu mai era implicat când s-a produs tragedia de la 23 octombrie. Bărbatul cu cetăţenie română şi britanică a spus că a fost de acord să introducă oameni ilegal în ţară după ce Hughes "a venit în Anglia şi i-a cerut acest lucru".

Maurice Robinson, şoferul care conducea camionul la momentul descoperirii cadavrelor şi care a pledat vinovat, a fost condamnat la 13 ani şi patru luni de închisoare.

Eamon Harrisson, şoferul de 24 de ani care a condus containerul până în portul belgian Zeebrugge, afirmând că nu ştia despre prezenţa migranţilor la bord, a primit 18 ani de închisoare.

Pe 23 octombrie 2019, trupurile neînsufleţite a 31 de bărbaţi şi opt femei cu vârste între 15 şi 44 de ani au fost descoperite la bordul unui camion frigorific în zona industrială Grays, la est de Londra.

Ancheta a scos la iveală o reţea "sofisticată" şi "rentabilă" care prospera de multă vreme, a subliniat judecătorul Nigel Sweeney, evocând tentativele disperate ale migranţilor "de a contacta lumea exterioară la telefon" sau de a încerca să se salveze distrugând acoperişul camionului.

Victimele au murit de asfixie şi hipertermie în spaţiul redus al containerului.

Care au fost ultimele mesaje ale victimelor

Dintre acestea, Pham Thi Tra My, de 26 de ani, a trimis un SMS cutremurător apropiaţilor, cu câteva ore înainte descoperirea trupurilor neînsufleţite. "Mamă, tată, vă iubesc foarte mult. Mor, nu mai pot să respir", a scris ea cu ultimele puteri.

Într-un mesaj difuzat la proces, un bărbat de 25 de ani repeta familiei sale că îi pare rău. "Sunt Tuan (...) Nu mă voi putea ocupa de voi. (...) Nu mai reuşesc să respir. (...) Vă doresc o viaţă bună", spune bărbatul în mesajul lăsat.

Care era costul unui transport

Migranţii trebuiau să plătească până la 13.000 de lire sterline (14.000 de euro) pentru a fi transportaţi la categoria "VIP", adică de un şofer care era la curent cu prezenţa lor. În total, şapte călătorii au fost identificate între mai 2018 şi 23 octombrie 2019.

Multe dintre victime erau originare dintr-o regiune săracă din centrul Vietnamului, unde familiile se îndatorează pentru a trimite pe unul dintre ai lor în Regatul Unit, pe filiere clandestine, în speranţa că îşi găseşte slujbe bine plătite.

În mărturiile lor citite audienţei de procuror, familiile victimelor au povestit despre durerea doliului şi despre visul la o viaţă mai bună care s-a sfârşit.

"Va fi foarte dificil pentru mine să câştig bani şi să-mi cresc copilul singură", a declarat Nguyen Thi Lam, care şi-a pierdut soţul în această tragedie şi nu are alte resurse în afară de o cultură de orez şi câteva animale.

Înainte de procesul de la Londra, şapte persoane au fost condamnate pe 15 septembrie în Vietnam pentru rolul lor în acest trafic.

Câți alți vinovați au mai fost identificați

Un tribunal din provincia Ha Tinh a pronunţat împotriva a patru vietnamezi cu vârste între 26 şi 36 de ani pedepse între doi ani şi jumătate şi şapte ani şi jumătate. Ei au fost găsiţi vinovaţi că au participat în diverse grade la "organizarea traficului ilegal de migranţi". Alţi trei au fost condamnaţi la pedepse de închisoare cu suspendare.

Anchete au fost de asemenea declanşate în Franţa şi Belgia, 13 suspecţi fiind inculpaţi în fiecare dintre cele două ţări. Ei au fost reţinuţi în cursul unei ample operaţiuni internaţionale de poliţie, coordonate de organismul de cooperare judiciară Eurojust.

Judecătorul care a dat sentinţa şi care a vorbit anterior despre moartea "atroce" a victimelor acestui trafic de migranţi le-a spus inculpaţilor că vor executa cel puţin două treimi din pedeapsă în închisoare, faţă de 50%, cât se obişnuieşte în general.

"Durerea şi suferinţa îndurată de familiile victimelor acestei teribile tragedii sunt insuportabile", a spus ministrul britanic de interne Priti Patel. "Ei vor rămâne mereu în gândurile şi rugăciunile mele", a adăugat ea.

Sursa foto: Twitter/ Kit Bradshaw

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri