Cine beneficiază de pensia de urmaș
Acest tip de sprijin se acordă, de regulă, copiilor, soțului sau soției supraviețuitoare. Copiii vor beneficia de acest venit până la vârsta de 16 ani.
Aceștia pot continua să primească pensia până la 26 de ani, dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ recunoscută de lege până la finalizarea cursurilor, conform Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
Totodată, pensia se va acorda pe termen nelimitat dacă copilul are o invaliditate de orice grad, confirmată printr-o decizie medicală emisă de medicul expert al asigurărilor sociale. Această condiție este valabilă dacă invaliditatea a apărut în perioada în care copilul avea deja dreptul la pensia de urmaș.
Pensia de urmaș pentru soțul supraviețuitor
Soțul supraviețuitor poate primi pensie de urmaș pe toată durata vieții, începând cu momentul în care ajunge la vârsta standard de pensionare, cu condiția ca durata căsătoriei să fi fost de cel puțin 15 ani, precizează CNPP.
Dacă durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de minimum 10 ani, pensia se acordă tot pe viață, însă suma primită este mai mică. Reducerea se calculează astfel: se scade 0,5% pentru fiecare lună lipsă sau 6% pentru fiecare an care lipsește până la cei 15 ani de căsătorie.
Acest drept se poate acorda și dacă soțul supraviețuitor este încadrat în gradul I sau II de invaliditate, stabilit prin decizie medicală. În acest caz, este necesar să nu fi ajuns încă la vârsta de pensionare și ca durata căsătoriei să fi fost de cel puțin un an. În plus, nu trebuie să realizeze venituri din muncă sau, dacă are, acestea să fie sub salariul minim brut din România.
În cazul în care decesul soțului a fost cauzat de un accident de muncă sau de o boală profesională, pensia de urmaș se poate acorda indiferent de durata căsătoriei. Pentru ca acest drept să fie valabil, soțul supraviețuitor nu trebuie să fi împlinit vârsta standard de pensionare și să nu realizeze venituri din muncă sau acestea să fie sub salariul minim brut.
Totodată, dacă persoana nu se încadrează în aceste situații care dau dreptul la beneficiu, va avea pensia de urmaș pe o perioadă de 6 luni, de la data decesului soțului susținător. La fel, nu trebuie să realizeze venituri din muncă sau acestea trebuie să fie sub salariul minim brut.
În situația în care soțul supraviețuitor are în îngrijire unul sau mai mulți copii cu vârsta de până la 7 ani, pensia de urmaș se acordă până când ultimul copil împlinește 7 ani. Condițiile privind veniturile se aplică la fel.
Cum se calculează pensia de urmaș
Pensia de urmaș se calculează în funcție de pensia pe care o avea sau ar fi putut să o primească persoana decedată.
Baza de calcul este pensia pentru limită de vârstă, dacă era deja în plată sau dacă persoana îndeplinea condițiile pentru a o primi.
Dacă decesul a avut loc înainte de pensionarea la limită de vârstă, calculul se face pe baza pensiei de invaliditate gradul I, dacă aceasta era în plată sau ar fi putut fi acordată. Aceeași regulă se aplică și dacă persoana beneficia de pensie de invaliditate gradul II sau III ori de pensie anticipată.
Pensia de urmaș se stabilește ca un procent din totalul punctelor de pensie acumulate de persoana decedată.
Se ia ca bază pensia pentru limită de vârstă, dacă aceasta era în plată sau dacă persoana ar fi avut dreptul la ea.
Dacă decesul a avut loc înainte de pensionarea la limită de vârstă, calculul se face pe baza pensiei de invaliditate gradul I, dacă aceasta era în plată sau ar fi putut fi acordată, arată CNPP.
În funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, pensia de urmaș se acordă, astfel:
- 50% - pentru un singur urmaş;
- 75% - pentru 2 urmaşi;
- 100% - pentru 3 sau mai mulţi urmaşi.
În cazul orfanilor de ambii părinţi, indemnizația se stabileşte prin însumarea drepturilor de pensie de urmaş, calculate după fiecare părinte.
Recalcularea pensiei de urmaş
Pensia de urmaș se poate recalcula, la cerere, prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, a perioadelor asimilate stagiului de cotizare realizate anterior înscrierii la pensie, dar care nu au fost valorificate la stabilirea acesteia.
De asemenea, pensia se poate modifica dacă sunt depuse declarații corectate, care schimbă datele folosite inițial, cum ar fi veniturile sau vechimea în muncă.
În plus, recalcularea se face și atunci când se schimbă numărul persoanelor care au dreptul să primească pensia de urmaș.
Actele pentru pensia de urmaș
Documentele necesare pentru înscrierea la pensia de urmaș sunt:
- cerere pentru înscrierea la pensie;
- certificatul de deces al susţinătorului decedat, în original şi copie;
- actele de stare civilă ale urmaşilor şi ale reprezentantului legal, după caz, în original şi copie;
- decizia medicală asupra capacităţii de muncă, în cazul în care titularul pensiei de urmaș este invalid, în original;
- adeverinţa de studii, în cazul urmaşilor copii în vârstă de peste 16 ani, în original, sau, după caz, adeverinţă de studii tradusă şi legalizată, în situaţia în care urmează studiile în străinătate, în original;
- actul doveditor al cauzei decesului, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, în copie;
- copie a formularului pentru înregistrarea accidentului de muncă - FIAM, avizat de inspectoratul teritorial de muncă, în cazul în care decesul a fost cauzat de un accident de muncă;
- copie a fişei de declarare a cazului de boală profesională - BP2, avizată de direcţia de sănătate publică, şi copie a certificatului medical constatator al decesului, din care să rezulte că decesul a fost cauzat de boală profesională;
- copie a documentului portabil A1 sau a unui certificat echivalent, care să ateste aplicarea legislaţiei de securitate socială din România, în cazul în care accidentul de muncă s-a produs în alt stat membru al UE/SEE/Elveţia/Marea Britanie sau într-un alt stat cu care România aplică un instrument juridic bilateral în domeniul securităţii sociale.