Punctele de vanzare care accepta platile SEQR, acele plati cu telefonul mobil efectuate prin scanarea codurilor QR, se ridica in prezent la 1.250, potrivit oficialilor Seamless, compania ce furnizeaza pe piata romaneasca tehnologia SEQR. Totusi, o singura banca ofera clientilor posibilitatea de a folosi aceasta inovatie de plata, iar reprezentantii companiei nu a precizat in ce orizont de timp ar mai putea adopta si alte banci aceasta tehnologie.

Anul trecut, Seamless lansa impreuna cu Garanti Bank aplicatia SEQR ce permite plata cu telefoanele mobile de tip smartphone la comercianti prin intermediul scanarii unui cod QR. Seamless anunta in octombrie anul trecut ca va incerca sa isi promoveze sistemul de plata comerciantilor, bazandu-se pe reducerile de costuri pe care acestea le fac in comparatie cu sistemul clasic de plata cu cardul.

Garanti Bank estima la momentul respectiv ca va avea 5.000 de utilizatori pana la sfarsitul anului 2013, insa nu a vrut sa faca estimari cu privire la impactul acestei tehnologii in urmatorii ani. La evenimentul de astazi, nici reprezentantii Garanti Bank, nici cei ai Seamless nu au oferit cifre referitoare la volumul sau valoarea tranzactiilor prin SEQR pe piata romaneasca.

Numarul comerciantilor care accepta in prezent platile prin SEQR a crescut totusi semnificativ, iar numarul punctelor de vanzare a ajuns la 1.250. Reprezentantii Seamless estimau anul trecut ca vor incheia anul 2013 cu 500 de comercianti, targetul fiind atins.

Competitia cu platile prin NFC

In competitia cu platile cu smartphone-urile compatibile NFC, suedezii de la Seamless se bazeaza pe faptul ca doar 20% din telefoanele mobile din piata sunt compatibile NFC, in timp ce aproape orice telefon are acum o camera foto capabila sa scaneze codurile QR.

Intrebati despre cum vor fi afectati in momentul in care normele europene vor cobori comisioanele interbancare la 0,2% (carduri de debit) si 0,3% (cardurile de credit), reprezentantii Seamless au oferit un raspuns indraznet si discutabil:

Indiferent cat de mult ar scadea comisioanele la platile cu cardul, noi vom oferi un comision mai bun - Anders Forssten, CMO Seamless (foto)

In prezent,

Seamless mentioneaza ca ofera comisioane la jumatate de pret fata de cele percepute comerciantilor pentru platile cu cardul, care in medie ajung la 1,5%-1,6%, ceea ce inseamna undeva la 0,7%-0,8%. Imediat dupa ce normele europene vor intra in vigoare, comisioanele la plata cu cardul vor fi mai mici, iar solutia Seamless va deveni la nivelul costurilor mai putin competitiva si mai putin atractiva pentru comercianti.

Totusi, oficialii Seamless au punctat ca un comerciant nu este convins sa accepte platile SEQR doar pe baza costurilor mai mici, iar acest lucru va ramane valabil si dupa reducerea comisioanelor interbancare.

Seamless a lansat miercuri SEQR Tab, o solutie prin care platile SEQR cu smartphone-ul pot fi incasate pe orice dispozitiv, facilitand astfel accesul mai multor comercianti la serviciul de plati. La Mama si Cafepedia sunt primii parteneri care adopta SEQR Tab.

SEQR Tab transforma orice smartphone, tableta sau calculator, cu o conexiune de Internet, intr-un punct de vanzare mobil. Astfel, incasarea cu SEQR devine posibila si pentru afacerile din domenii cum ar fi curierat si livrari, concerte, expozitii, targuri si mici comercianti sau care nu au integrat inca SEQR in sistemul propriu de gestiune a vanzarilor (ERP).

"Prin intermediul SEQR Tab le oferim comerciantilor o noua optiune relevanta de utilizare pentru SEQR. In plus, prin SEQR Tab le facilitam accesul la incasarea platilor cu telefonul mobil si afacerilor care nu au integrat inca SEQR in sistemul de gestiune a vanzarilor precum si micilor magazine, afacerilor de curierat si livrari . La fel ca in cazul SEQR, investitia pentru comerciantii care doresc sa foloseasca SEQR Tab este practic zero, intrucat nu exista costuri fixe sau de instalare. Totodata, comisioanele per tranzactie sunt la jumatate fata de cele percepute la plata cu cardul", a declarat Oana Nanulescu, country manager Seamless Romania.

Consultati lista cu magazinele online si offline care accepta platile SEQR.

Cum functioneaza platile SEQR?

1. Clientul scaneaza codul QR afisat la casa de marcat sau pe site-ul de cumparaturi online

2. Apoi clientul aproba tranzactia introducand codul PIN, diferit de cel al cardului sau al telefonului mobil. Codul PIN este setat in momentul instalarii aplicatiei SEQR.

3. Tranzactia este efectuata odata cu introducerea PIN-ului. Clientul poate vizualiza chitanta pe telefonul mobil. Toate chitantele si istoricul platilor sunt salvate digital pe telefonul mobil.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri